Serena Williams, anunț de ultim moment după eliminarea din primul tur la Wimbledon 2022

Eliminată încă din primul tur la Wimbledon 2022, Serena Williams a făcut un anunț important după eșecul suferit în peste trei ore de joc în fața lui Harmony Tan (115 WTA).

Serena WilliamsFoto: Profimedia

Aflată la primul meci de simplu după o pauză de un an, Serena a părut capabilă să se impună în fața franțuzoaicei.

A servit pentru câștigarea partidei la scorul de 5-4 în setul decisiv, a salvat o minge de meci în al 12-lea game și a condus cu 4-0 în super-tiebreak, dar a pierdut cinci puncte la rând și Tan a fost mai concentrată în ultimele momente ale confruntării de pe Terenul Central.

După trei ore și 11 minute de luptă, Serena Williams a fost învinsă cu scorul de 7-5, 1-6, 7-6(10-7) în primul tur la Wimbledon 2022.

Serena Williams a declarat că va participa la US Open 2022

Deși a ajuns la aproape 41 de ani, Serena Williams a declarat după eșecul de la Wimbledon că nu se gândește la retragere și vrea să joace la US Open 2022.

„A fost o bătălie lungă, dar cu siguranţă că m-am simţit mai bine decât anul trecut, astfel că e un start bun.

Cred că fizic am stat destul de bine, dar în unele puncte cheie mental nu am fost la 100%.

Am gestionat bine unele dintre aceste puncte, dar din moment ce nu am câştigat, e clar că era nevoie de mai mult.

Am dat tot ce am putut azi şi sunt împăcată cu asta. Cu siguranţă că voi avea mai multă motivaţie să fac mai bine când voi juca acasă (n.r. la US Open)” - Serena Williams.

Serena Williams a cucerit titlul la simplu la All England Club de șapte ori de-a lungul carierei. La US Open s-a impus de nu mai puțin de șase ori (ultimul trofeu cucerit în 2014).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:51
Cu el s-a certat Mihai Stoica VIDEO. Bărbatul care l-a provocat pe oficialul FCSB la Bistrița a fost reținut de poliție în urmă cu câteva săptămâni

13:15
Cătălin Tolontan Vorbesc polițiștii „pe bune”

12:40
„Pentru 1.500 € săream eu!” Câți bani avea, de fapt, Mihai Stoica în geaca aruncată la derby-ul cu Rapid. Oficialul FCSB a lămurit situația

12:53
Avertisment pentru FCSB Ciprian Marica, despre situația lui Drăguș: „Hai să nu mai facem asta!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Top stiri
FCSB contraatacă  Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel,  nu aveam apă caldă!  Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Cupa Romaniei
12:07
FCSB contraatacă Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel, nu aveam apă caldă! Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Citește mai mult

Așa arată noul San Siro   FOTO.  Inter și AC Milan  și-au prezentat viitorul stadion  + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!
Campionate
11:51

„Ziua în care am cunoscut un zeu!”   VIDEO.  Sir Patrick Stewart, copleșit de emoții când povestea despre  întâlnirea cu Messi
Special
07:00

FOTO | Cum se vede de sus Promenada Mall, acum în plin proces de extindere și-n sus, și-n jos. Va avea 11 etaje și  cea mai mare parcare subterană din țară: 1600 de locuri pe  7 niveluri
B365
07:38