Roger Federer, plătit regește în ultimul an deși nu joacă - Nadal și Djokovic, în afara podiumului, iar Simona Halep nu se află în TOP 10

Forbes a publicat recent lista celor mai bine plătiți jucători și jucătoare din lumea tenisului în ultimul an, iar Roger Federer domină clar ierarhia deși nu a jucat vreun meci în acest sezon.

Roger FedererFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Roger Federer, lider absolut în ultimul an de zile cu $90 de milioane

Elvețianul are în plan revenirea pe teren (după un anevoios proces de recuperare după operațiile suferite la genunchi) la Laver Cup, în luna septembrie a acestui an (23-25).

În vârstă de 41 de ani (pe 8 august a fost ziua lui), Roger Federer are zero în dreptul banilor pe care i-a câștigat pe teren în 2022. Nu este vorba de vreo surpriză, elvețianul nereușind să joace până acum în acest sezon vreun meci oficial.

Dacă vorbim despre sponsori, atunci lucrurile stau total diferit. Mister Perfect a adunat $90 de milioane în ultimul an (datele de măsurare sunt de la US Open 2021, după cum anunță Forbes).

Printre numele importante care virează sume mari în conturile lui Fedex se numără Uniqlo, Credit Suisse și Rolex (mai sunt și alte firme precum Lindt, Mercedes, Sunrise, Wilson, Gillette, Barilla, Moet&Chandon, etc).

Naomi Osaka, locul 2 - $56.2 milioane

Nu traversează cea mai bună perioadă din punct de vedere sportiv, dar o duce bine atunci când vine vorba despre contractele cu sponsorii. Naomi Osaka este pe locul 2 în ceea ce privește banii câștigați în ultimul an.

Vorbim despre un total de $56.2 milioane, dintre aceștia doar $1.2 milioane venind din premiile din tenis. Restul de $55 de milioane venind de la sponsorii atât de generoși.

Serena Williams, locul 3 - $35.1 milioane

Serena Williams este pe locul 3, deși în acest an a jucat doar patru meciuri (o singură victorie). Vorbim despre $0.1 milioane din premiile din tenis și despre $35 de milioane de la sponsori.

Rafael Nadal, dublu câștigător de Grand Slam în 2022, se află doar pe 4

Nadal a avut până la acest moment un an 2022 foarte bun din punct de vedere sportiv, cu toate că accidentările i-au trunchiat o parte bună din sezon.

A câștigat Australian Open și Roland Garros, iar la US Open merge cu gândul de a-și juca șansa până la capăt.

Din premiile din tenis, Rafa a adunat în ultimul an suma de $6.4 milioane, iar de la sponsori au venit alte $25 milioane. Vorbim despre un total de 31.4 milioane de dolari.

Novak Djokovic, interzis la multe turnee din cauza vaccinului împotriva Covid-19, se află pe 5

În mod sigur, zestrea lui Nole din premii ar fi fost mult mai mare dacă ar fi avut drept de participare la turnee din 2022 precum Australian Open, Indian Wells, Miami și US Open.

Chiar și așa, Novak a adunat $7.1 milioane din premii (spune Forbes) și alte $20 de milioane de la sponsori (care nu sunt puțini deloc la număr). Vorbim despre un total de 27.1 milioane de dolari pentru Djoker în ultimul an.

6 Emma Răducanu / $21.1 milioane ($3.1 milioane din premii + $18 milioane de la sponsori)

7 Daniil Medvedev / $19.3 milioane ($7.3 milioane + $12 milioane)

8 Kei Nishikori / $13.2 milioane ($0.2 milioane + $13 milioane)

9 Venus Williams / $12 milioane ($0.03 milioane + $12 milioane)

10 Carlos Alcaraz / $10.9 milioane ($5.9 milioane + $5 milioane)

Simona Halep nu apare în TOP 10 al încasărilor în ultimul an, însă se poate lăuda că în ierarhia all-time este tot mai aproape de locul al doilea, unul ocupat de Venus Williams.

Cum arată topul mondial WTA al câștigurilor din tenis

1 Serena Williams $94,618,080 / se va retrage după US Open

2 Venus Williams $42,312,453 / are 42 de ani, retragerea e tot mai aproape

3 Simona Halep $40,123,437.

*Clasament actualizat la zi.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Dus cu elicopterul la spital   Ciclistul a abandonat Turul Franței după   un accident violent:  un spectator a căzut pe carosabil și a declanșat haosul
Ciclism
09:26

Citește mai mult

Destinație bizară pentru Baba Alhassan  Mijlocașul dat afară de   FCSB  a semnat cu o nou-promovată în Liga 2
Campionate
10:06

„Poate că LeBron James e rasist”     Donald Trump,  declarație bizară despre starul NBA: „Îmi plac doar oamenii care mă plac pe mine, așa că-l aleg pe Jordan”
Diverse
09:46

Nu-l iartă pe Matos     Dani Coman,  furios după „roșul” încasat de atacant: „Nu mă interesează dacă a recunoscut. Va plăti”
Superliga
09:15

Știri ultima oră
12:09
L-au stricat intenționat? Andrei Nicolescu despre gazonul horror din Ghencea: „Când FCSB a închiriat prima dată stadionul, CSA băgase echipa de rugby pe teren”

12:19
Unde se joacă Dinamo - FCSB Președintele „câinilor” a făcut anunțul despre derby-ul României, din etapa #8

13:19
Vozinha, transferul carierei Portarul care a făcut senzație la Mondial la juca la un gigant sud-american

12:25
Revine în Spania Jucătorul care a câștigat două Ligi ale Campionilor cu PSG, prezentat la un club de top din La Liga. E primul din istorie

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Campioana unei mari umanități

Cristian Geambașu: Campioana unei mari umanități

Noua ordine mondială

Silviu Tudor Samuilă: Noua ordine mondială

Ultima impresie. Contează?

Cristian Geambașu: Ultima impresie. Contează?

Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!
Argentina, campioana  fără demnitate

Cătălin Țepelin: Argentina, campioana fără demnitate

Monologul victorios al unei mari țări:  Felicitări, Spania!

Cătălin Tolontan: Monologul victorios al unei mari țări: Felicitări, Spania!

Situația este  albastră

Cristian Geambașu: Situația este albastră

Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

Dan Udrea: Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

10 goluri pentru istorie

Cătălin Tolontan: 10 goluri pentru istorie

Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Cristina Negrilă: Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Evadarea

Radu Naum: Evadarea

Radu Naum: Evadarea
Trei imagini care explică remontada Argentinei

Cătălin Țepelin: Trei imagini care explică remontada Argentinei

Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Dan Udrea: Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Infatuații

Cristian Geambașu: Infatuații

Cristian Geambașu: Infatuații
Blestemul Franței

Silviu Tudor Samuilă: Blestemul Franței

Silviu Tudor Samuilă: Blestemul Franței
Top stiri
Dinamo - U Craiova     LIVE de la 20:30  » Derby pe stadionul „Arcul de Triumf”: absențe de marcă de ambele părți. La centru va fi Istvan Kovacs
Superliga
10:45

Borza, prezentat oficial   Tânărul fundaș   a semnat  cu Corum » Ce durată are contractul + Mesaj de adio pentru fanii rapidiști
Stranieri
24.07

A pariat pe golul portarului?  Scandal imens cu   17 oficiali reținuți!  Clubul îi amenință pe cei care „răspândesc informații false” online

BREAKING | Primarul Ciucu acuză Termoenergetica de practici incorecte, care ne țin cu lunile fără apă caldă. „Mint, maschează lucrări de investiții în intervenții la avarii!”
B365