Coco Gauff și modificările pe care trebuie să le facă pentru a deveni lideră WTA

La doar 18 ani, Coco Gauff este unul dintre cele mai cunoscute nume din circuitul WTA. Americanca a ajuns deja în trei finale de Grand Slam (una la simplu și două la dublu) și a ocupat primul loc în clasamentul de dublu, iar la Doha a vorbit despre modificările pe care trebuie să le facă pentru a-și atinge următoarele obiective.

Coco GauffFoto: Andrew Cornaga / AP / Profimedia

Coco Gauff trebuie să fie mai ofensivă și să lucreze la abordarea tactică

Coco (6 WTA la simplu și locul 2 în ierarhia de dublu) își dorește să câștige primul titlu major și să devină lideră mondială la simplu, dar consideră că pentru a reuși aceste lucruri trebuie să fie mai agresivă pe teren și să lucreze la modul în care abordează meciurile importante.

„Cred că trebuie să lucrez la modul în care abordez jocul din punct de vedere tactic. Mental, cred că mă descurc destul de bine. Întotdeauna sunt îmbunătățiri care trebuie făcute, dar este una dintre acele întrebări la care nu voi avea răspunsul până când nu voi ajunge în acel moment și până când nu voi finaliza acel pas.

Știu că trebuie să corectez anumite lucruri, dar simt că de la a ajunge într-o finală de Grand Slam și până la a o câștiga... nu știi exact ce trebuie să faci până când nu ajungi în acel moment.

Nu aș spune că sunt o jucătoare complet defensivă. Pot să lovesc puternic, dar cred că este ceva ce trebuie să fac mai des. Lucrez la asta și încerc să o fac și în momentele potrivite.

Nu trebuie să fiu doar o jucătoare care lovește puternic, pentru că simt că am fizicul necesar pentru a practica un joc complet. Așa că nu cred că trebuie „să dau mingea peste gard” (n.r. ca la un home run în baseball), dar cred, de asemenea, că trebuie să fiu mai ofensivă” - Coco Gauff, citată de Sportskeeda.

Prima finală de Grand Slam din cariera americancei a fost cea de dublu de la US Open 2021, când a făcut echipă cu Caty McNally și a cedat în fața cuplului Samantha Stosur / Shuai Zhang.

Apoi, Gauff a fost învinsă de Iga Swiatek în finala de simplu de la Roland Garros 2022, iar la dublu (împreună cu Jessica Pegula) nu a reușit să treacă în ultimul act de franțuzoaicele Caroline Garcia și Kristina Mladenovic.

Chiar dacă a fost eliminată încă din optimi la Australian Open, Gauff a avut parte de un început bun de sezon. Coco s-a impus în opt dintre cele nouă meciuri disputate în 2023 și a câștigat turneul „WTA 250” de la Auckland.

Coco Gauff va avea o misiune dificilă în optimile competiției „WTA 500” de la Doha: o va întâlni pe Petra Kvitova (13 WTA, dublă câștigătoare de Grand Slam).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
România, două medalii de aur!  Echipajul de 8+1 mixt și cel de 8+1 feminin, campioane mondiale! +  Radiș și Adam, performanță unică în istorie
Canotaj
17:00

Citește mai mult

Tănase pleacă de la FCSB!  Anunțul făcut de Becali, după  scandalul izbucnit la echipă:  „Du-te, tată!” » Cu cine ar urma să semneze
Superliga
13:58

Tănase și Crețu, excluși din lot!   Scandal uriaș la FCSB  înainte de meciul cu UTA. Becali anunță rezilierea contractului!
Superliga
12:31

Plângere penală după bătaie  Un fan al lui Dinamo  a fost lovit cu pumnii de ultrași  în timp ce încerca să-și protejeze fiica: „În ce lume trăim?!”
Superliga
09:32

Știri ultima oră
19:58
„N-are minte!” Tavi Popescu l-a enervat pe Becali! Ce a putut să facă + n-a prins lotul cu UTA

19:38
FCSB - UTA LIVE de la 21:00 » Echipele de start: cine a preluat banderola de la Tănase

18:28
„Pleacă, că te bat!” Ruptură totală la FCSB! Ce s-ar fi întâmplat la conflictul care a dus la despărțirea de Tănase și Crețu

19:33
FCSB se dezintegrează Târnovanu, gata să plece: „Își bat joc de mine!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Top stiri
Ce se întâmplă cu Rațiu  Noi detalii despre  transferul românului în Premier League.  Un alt club din Anglia a intrat pe fir!
Stranieri
11:54

Eliminat după trei minute!   FOTO.  Meci de coșmar pentru atacantul Borussiei »  Gest șocant  la ieșirea de pe gazon: „E mai grav decât faultul”
Campionate
13:42

Pogacar, diagnostic crunt  Are nevoie de operație după accidentul grav din Spania.  Anunțul făcut de medici  + Prima imagine din spital
Ciclism
10:52

Haos în trafic, la Republica, din cauza lucrărilor la pasajul pietonal subteran de la Hala Laminor. „Este horror în zonă”
B365
29.08