Supercupa Italiei: Napoli vs Inter - Premieră cu trofeul pe masă

Supercupa Italiei: Napoli vs Inter - Premieră cu trofeul pe masă

Napoli - Inter, meci contând pentru finala Supercupei Italiei, este programat, luni, 22 ianuarie, de la ora 21:00, pe King Saud University Stadium din Riad (Arabia Saudită), şi va fi transmis în direct de Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Napoli, campioana en-titre, şi Inter, deţinătoarea cupei, se întâlnesc în premieră în ultimul act din Supercupa Italiei, competiţie desfăşurată pentru prima dată în sistem play-off eliminatoriu şi programată pentru a treia oară la Riad, în Arabia Saudită (după finalele din 2019 şi 2022).

Napoli, care participă în postura de campioană a ediţiei trecute din Serie A, a trecut în semifinale de Fiorentina, scor 3-0 (G. Simeone 22, Zerbin 84, 86), după ce a avut un început ezitant de an, 0-3 în deplasare cu Torino şi 2-1 pe teren propriu cu Salernitana, ambele partide fiind disputate în campionat.

Echipa antrenată de Walter Mazzarri ocupă în acest moment doar locul 9 în Serie A după 21 de etape (are însă un meci mai puţin disputat), cu 31 de puncte, iar în ultimele cinci partide oficiale, indiferent de competiţie, a înregistrat două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri.

Napoli este faţă în faţă cu primul trofeu al sezonului şi singurul pe care îl poate câştiga, după ce a fost eliminată din Cupa Italiei, iar în campionat este la peste 20 de puncte de locul 1.

Napoli a câştigat de două ori Supercupa Italiei, de fiecare dată în faţa lui Juventus, în 1990 (5-1) şi în 2014 (1-1 după 90 de minute, 2-2 după prelungiri şi 6-5 la penalty-uri), şi a pierdut alte două finale, tot cu Juventus, în 2012 (2-2 după 90 de minute şi 2-4 după prelungiri) şi în 2020 (0-2).

Inter, care participă la competiţie din postura de deţinătoare a trofeului Coppa Italia, a trecut în semifinale de Lazio, scor 3-0 (M. Thuram 17, Calhanoglu 50p, Fratessi 87), confirmând startul în forţă din 2024, cu alte două victorii din tot atâtea meciuri disputate, ambele în campionat, 2-1 acasă cu Verona şi 5-1 în deplasare cu Monza.

Echipa antrenată de Simone Inzaghi are 51 de puncte în Serie A, unde se luptă cu Juventus pentru primul loc, şi din ultimele 21 de partide oficiale, disputate în toate competiţiile, a pierdut una singură, 1-2 acasă cu Bologna, în sferturile de finală din Cupa Italiei.

După trofeele cucerite din 2021 şi 2022, Inter au şansa să devină a doua echipă care realizează „tripla” (aceasta este ediţia 2023), după Milan, care a făcut acest lucru în 1992, 1993 şi 1994.

Inter a câştigat de şapte ori Supercupa Italiei, ultima oară în 2022, după 3-0 cu Milan într-o finală disputată la Riad (Arabia Saudită), şi a pierdut de alte patru ori în ultimul act al comeptiţiei, cel mai recent în 2011 (1-2 cu Milan).

În ultimul meci direct dintre cele două echipe, disputat în actuala stagiune din Serie A, pe 3 decembrie 2023, Inter s-a impus pe terenul celor de la Napoli cu 3-0, după golurile marcate de Calhanoglu (44), Barella (61) şi M. Thuram (85).

Superbet oferă cota 1,85 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Napoli - Inter.

Napoli - Inter GG

Cotă 1,85

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
23:58
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

Poștașul George, omul cu ideea care ne-a schimbat viețile cu Ora de Iarnă, la care trecem în weekend. A vrut el mai multă lumină naturală seara, ca să prindă gâze
B365