Surpriză la WTA Madrid: Triplă campioană la Caja Magica, eliminată

​Jule Niemeier (locul 67 WTA) a produs surpriza la Madrid, nemțoaica trecând în două seturi, scor 7-6(9), 6-1, de Petra Kvitova, a zecea favorită, în turul al doilea al întrecerii de la Caja Magica.

Petra KvitovaFoto: William WEST / AFP / Profimedia

>> Lidera WTA și explicația pentru care femeile trebuie să câștige la fel ca bărbații

Petra Kvitova, eliminată surprinzător de la WTA Madrid - A câștigat de trei ori competiția în trecut

Meciul a fost unul echilibrat doar în primul său set, unul care a avut nevoie de un tie-break destul de lung (scor 11-9) pentru a fi adjudecat de Niemeier.

Petra a căzut din punct de vedere mental în al doilea set, unul în care a fost departe de nivelul său cel mai bun (a comis nu mai puțin de 53 de erori neforțate în toată partida).

Triplă campioană la Caja Magica (la edițiile din 2011, 2015 și 2018), Kvitova a fost de nerecunoscut în setul al doilea, unul pe care l-a cedat cu 6-1 (a fost condusă cu 5-0). Meciul a durat o oră și 52 de minute.

Sportiva din Cehia era favorită zece la câștigarea trofeului de la competiția de categorie WTA 1000.

WTA Mutua Madrid Open are loc în perioada 25 aprilie - 7 mai pe zgura din complexul de la Caja Magica. Face parte din categoria WTA 1000, are premii totale în valoare de $7.652.174, iar campioana en-titre este Ons Jabeur. Simona Halep s-a impus la edițiile din 2016 și 2017.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:37
Seară de coșmar pentru Arsenal VIDEO. Motivul pentru care poliția a intervenit + Eliminare rușinoasă din Cupa Ligii

22:48
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?

00:42
Nicolescu intervine în conflict Oficialul lui Dinamo, despre tensiunile dintre Șumudică și Nuno Campos: „N-am luat în calcul ipoteza asta”

23:47
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
27.10

Citește mai mult

Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365