Tomas Ryde, înainte de plecarea în Japonia: "Obiectivul nu mai este acelaşi. Acum este vorba despre supravieţuire"

Tomas Ryde, înainte de plecarea în Japonia: "Obiectivul nu mai este acelaşi. Acum este vorba despre supravieţuire"

Naţionala de handbal feminin a României a plecat, miercuri dimineață, în Japonia, acolo unde va avea loc Campionatul Mondial. Nevoit să renunțe la patru jucătoare importante din lot după scandalul de dopaj izbucnit la Corona Brașov, selecționerul Tomas Ryde a declarat, pe aeroportul Otopeni, că obiectivul echipei nu mai este același: "Luni dimineaţă mă întrebam dacă aceasta este echipa cu care să ne luptăm la medalii, acum este vorba despre supraviețuire".

Tomas Ryde, fost selectioner al RomanieiFoto: frh.ro

Cu doar două zile înainte de plecarea lotului național în Japonia, mai multe jucătoare de la Corona Brașov au fost suspectate că au utilizat terapia cu laser intravenos, procedură interzisă de WADA. Astfel, Tomas Ryde a fost obligat să renunțe la cele patru jucătoare convocate de la echipa brașoveană.

Inițial, Alexandru Dedu, președintele FRH, a anunțat că nu vor face deplasarea în Japonia două jucătoare: Cristina Laslo și Bianca Bazaliu. Până la urmă, nu au mai plecat nici Eliza Buceschi şi Daria Bucur, alte două jucătoare de la Corona Brașov, potrivit Telekom Sport.

În locul lor au fost chemate de urgență Anca Polocoșer (CS Minaur Baia Mare), Patricia Vizitiu (SCM Craiova) și Elena Dache (Dunărea Brăila).

Ce a spus Tomas Ryde

"Trebuie să reconstruiesc echipa, trebuie să am câteva discuţii cu fetele, dar luni dimineaţă mă întrebam dacă aceasta este echipa cu care să ne luptăm la medalii. Mă cunoaşteţi, sunt reţinut în aşteptări, lucrez din greu la antrenamente, dar acum când faci aceste schimbări... Nu sunt doar patru jucătoare, sunt jucătoare importante, din prima linie, cu un rol important în echipă.

Vom încerca să ne clasăm pe primele trei locuri din grupe pentru a ajunge în faza principală, dar va fi foarte greu. (Trebuie să schimbaţi tactica?) Mai mult sau mai puţin. Să jucăm mai mult în 7 contra 6 poate fi o soluţie bună. Avem pivoţi foarte buni, Cristina este o jucătoare care poate ajuta foarte mult. Vom evita să o folosim pe Cristina în apărare. Va semăna cu un joc de şah", a declarat Tomas Ryde, pe aeroportul Otopeni.

(Este prima oară când vă confruntaţi cu un asemenea caz?) "Absolut. Este prima oară. Nu este deloc plăcut să ai astfel de probleme în sport. Este stânjenitor. Obiectivul nu mai este acelaşi. Este diferit. Acum este vorba despre supravieţuire", a completat Ryde, conform Telekom Sport.

Campionatul Mondial de handbal feminin va avea loc între 30 noiembrie şi 15 decembrie, în Japonia.

Naţionala României face parte din Grupa C la turneul final, alături de Ungaria, Muntenegru, Spania, Senegal şi Kazahstan, urmând să debuteze cu o partidă în faţa Spaniei, la 30 noiembrie. Pentru a avansa în Main Round, România trebuie să se claseze în Top 3 în Grupa C.

Programul României din Japonia: cu Spania (30 noiembrie), Senegal (1 decembrie), Kazahstan (3 decembrie), Muntenegru (4 decembrie) şi Ungaria (6 decembrie).

Cum a arătat inițial lotul selecționat de Tomas Ryde:

1 Raluca Bacaoanu (SCM Rm Vâlcea)

2 Bianca Bazaliu (CSM Corona Braşov)

3 Eliza Buceschi (CSM Corona Braşov)

4 Daria Bucur (CSM Corona Braşov)

5 Diana Ciuca (SCM Rm Vâlcea)

6 Denisa Dedu (CSM Bucureşti)

7 Iulia Dumanska (SCM Rm Vâlcea)

8 Cristina Florica (SCM Rm Vâlcea)

9 Ana Maria Iuganu (SCM Gloria Buzău)

10 Cristina Laslo (CSM Corona Braşov)

11 Cristina Neagu (CSM Bucureşti)

12 Lorena Ostase (CSM Slatina)

13 Gabriela Perianu (CSM Bucureşti)

14 Crina Pintea (CSM Bucureşti)

15 Laura Pristavita (CS Gloria Bistriţa)

16 Aneta Udriştioiu (HC Dunărea Brăila)

17 Sonia Seraficeanu (HC Minaur Baia Mare)

18 Mădălina Zamfirescu (SCM Rm Vâlcea).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:27
„L-au lucrat la marea meserie!” Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”
„L-au lucrat la marea meserie!”  Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”
22:36
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”
23:30
Accident pe circuit Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol
Accident pe circuit  Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol
22:26
„L-au persiflat!” A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”
„L-au persiflat!”  A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala
18:24

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism
18:45

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11