Tribunalul Prahova: Pronuntarea in dosarul privind mita pentru arbitri, amanata pentru a treia oara

Tribunalul Prahova: Pronuntarea in dosarul privind mita pentru arbitri, amanata pentru a treia oara

Magistratii Tribunalului Prahova au amanat, luni, pentru a treia oara, pronuntarea in dosarul privind mita pentru arbitri in care au fost trimise in judecata, in anul 2009, 14 persoane, printre care si fostul finantator al FC Arges, Cornel Penescu. Potrivit portalului instantelor de judecata, Tribunalul Prahova, instanta la care se judeca pe fond dosarul, a amanat pentru a treia oara pronuntarea, urmatorul termen fiind stabilit pentru data de 24 octombrie, anunta Agerpres.

14 persoane au fost trimise in judecata, in iunie 2009, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Pitesti pentru fapte de coruptie, printre inculpati aflandu-se fostul finantator al FC Arges, Cornel Penescu, fostul director al societatii PIC, Liviu Facaleata, fostul presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorilor Pitesti, Cristian Libertatu, si mai multi arbitri.

Conform rechizitoriului intocmit de procurori, in perioada 2006-aprilie 2009, inculpatii Penescu Gheorghe Cornel, Facaleata Liviu Ilie, Minca Cristian, Pieca Gheorghita si Gheorghe Constantin au initiat si constituit un grup infractional organizat care a actionat in mod coordonat in scopul comiterii mai multor infractiuni grave de coruptie prin care sa obtina beneficii financiare sau materiale.

Potrivit procurorilor, in sarcina lui Cornel Penescu s-au retinut trei infractiuni de dare de mita, dintre care doua in forma continuata, infractiunea de cumparare de influenta in forma continuata si infractiunea de initiere si constituire de grup infractional organizat.

Liviu Facaleata, care era director general in cadrul societatii PIC, este acuzat de doua infractiuni de complicitate la dare de mita in forma continuata, infractiunea de initiere si constituire de grup infractional organizat, precum si detinere, fara autorizatie, de substante clasificate in categoria precursorilor de droguri.

Cristian Libertatu, fost director al Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorilor Pitesti, este acuzat de luare de mita, in timp ce in sarcina lui Gheorghe Constantin, fost presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federatiei Romane de Fotbal, s-au retinut doua infractiuni de luare de mita si infractiunea de initiere si constituire de grup infractional organizat.

Observatorul federal Marcel Lica si arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu, Aurelian Bogaciu, Cristian Lucian Dan si Sorin Caia sunt acuzati de luare de mita, in cazul lui Bogaciu infractiunea fiind savarsita in forma continuata.

In cazul lui Gheorghita Pieca, administrator la societatile PIC si Fotbal Club Arges, acuzatiile se refera la trei infractiuni de complicitate la dare de mita in forma continuata, complicitate la cumparare de influenta in forma continuata, precum si infractiunea de initiere si constituire de grup infractional organizat.

De asemenea, Cristian Minca, fostul presedinte al echipei FC Arges, a fost trimis in judecata pentru infractiunile de complicitate la cumparare de influenta si initiere si constituire de grup infractional organizat, in timp ce Daniela Carstina, director in cadrul societatii PIC, este acuzata de infractiunea de favorizare a infractorului, savarsita in forma continuata.

In cazul lui Florian Prunea, procurorii au dispus trimiterea in judecata pentru infractiunea de favorizare a infractorului in forma continuata.

Omul de afaceri Cornel Penescu a mai fost condamnat, in iunie 2012, de Tribunalul Prahova la cate trei ani de inchisoare cu suspendare, in doua dosare penale in care acesta a fost acuzat de dare de mita.

Inculpatii in aceste dosare au facut apel impotriva deciziei instantei de fond, magistratii Curtii de Apel Ploiesti pronuntandu-se in unul dintre dosare si respingand actiunile ca nefondate. In cazul celui de-al doilea, urmatorul termen la Curtea de Apel Ploiesti este la data de 28 octombrie.

Penescu se afla incarcerat la Penitenciarul Colibasi, dupa ce, in luna septembrie, a fost condamnat definitiv la trei ani de inchisoare cu executare pentru dare de mita. In acelasi dosar, senatorul PP-DD Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu executare pentru luare de mita si fals intelectual.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:27
Primă ca la câștigarea Cupei! Câți bani vor încasa jucătorii după victoria surpriză cu FCSB
Primă ca la câștigarea Cupei! Câți bani vor încasa jucătorii după victoria surpriză cu FCSB
12:44
Stanciu, campion în China! FOTO: Triumf cu Dalian după o revenire IREALĂ în ultimele 5 etape + în 2022 clubul era în liga a patra!
Stanciu, campion în China! FOTO: Triumf cu Dalian după o revenire IREALĂ în ultimele 5 etape + în 2022 clubul era în liga a patra!
13:39
Dramă totală în Argentina FOTO. Fanii lui Rosario au intrat pe teren să sărbătorească titlul, dar trofeul a ajuns la Boca Juniors!
Dramă totală în Argentina FOTO.  Fanii lui Rosario au intrat pe teren să sărbătorească titlul, dar trofeul a ajuns la Boca Juniors! 
13:31
Mobilizare după tragedie Gest impresionant după moartea lui Jesus De Miguel: „Un angajament pe care ni-l asumăm”
Mobilizare după tragedie Gest impresionant după moartea lui Jesus De Miguel: „Un angajament pe care ni-l asumăm”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
„Au vrut să le facă de râs?”   Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Tenis
07.11
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026, descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Citește mai mult
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
A CEDAT ÎN TIMP RECORD!  Se vede deja pământul pe Arena Națională, la doar  două luni de la schimbarea gazonului!  Imagini de la FCSB - Corvinul
Superliga

„Mă simt analfabet funcțional”   Vali Moraru, bulversat  de discursul lui Pancu: „Se amestecă așa niște lucruri” + Costi Mocanu, categoric: „I-aș rezilia contractul”

FOTO | Extraordinară poveste scoasă la lumină de sub buruieni din Cimitirul Bellu. Cine a fost Grigore Ciupescu, marele magistrat de pe vremea Regelui Carol I
B365
04:00