Turneul Campioanelor: Elina Svitolina, în finală după ce Belinda Bencic s-a retras în decisiv

​Elina Svitolina, campioana en-titre, s-a calificat în finala Turneului Campioanelor de la Shenzhen, după ce adversara sa Belinda Bencic s-a retras în setul decisiv, în momentul în care era condusă cu 4-1 (a acuzat dureri la spate).

HotNews.roFoto: Hotnews

Bencic a început mai bine semifinala și a câștigat primul set după 48 de minute, scor 7-5. Începând cu setul secund, Elina și-a ridicat nivelul jocului, nu a mai pierdut la serviciu și a făcut două break-uri în setul secund (6-3) și unul în decisiv, înainte de retragerea Belindei la scorul de 4-1.

"Este foarte dificil pentru ea, în special acum, la finalul sezonului. Este unul dintre cele mai importante turnee, vrei să dai tot ce ai mai bun și e foarte trist, așa că sper că se poate recupera și să fie puternică pentru sezonul viitor.

Când am venit la acest turneu, mă așteptam la meciuri grele. În sfârșit, mâine va fi ultima partidă a sezonului. Va fi una dificilă, dar voi lăsa totul pe teren pentru a ridica din nou trofeul", a declarat Svitolina, după semifinala cu Bencic.

Semifinale:

Elina Svitolina - Belinda Bencic 5-7, 6-3, 4-1 (abandon)

Ashleigh Barty - Karolina Pliskova

• Dacă va câștiga din nou turneul, Elina Svitolina va urca pe locul 4 în clasamentul WTA (le va depăși pe Simona Halep și Bianca Andreescu). Ea și-a asigurat până în acest moment 1.080 de puncte pentru parcursul de la Shenzhen.
• Pentru a-și apăra titlul, Svitolina va trebui să treacă de Ashleigh Barty (5-0 în confruntările directe) sau Karolina Pliskova (3-5).

Momentul în care Belinda Bencic s-a retras:

Joc bun la fileu din partea ambelor jucătoare:

Rezultatele înregistrate de Svitolina până în finală:

7-6(12), 6-4 vs Karolina Pliskova

7-5, 6-3 vs Simona Halep

7-5, 7-6(10) vs Sofia Kenin

5-7, 6-3, 4-1 vs Belinda Bencic (abandon)

Despre Elina Svitolina:

Elina a avut evoluții apreciate la Grand Slam-uri, acolo unde a ajuns în două semifinale consecutive (Wimbledon și US Open).

Relația cu Gael Monfils a ajutat-o să-și ducă jocul la un nivel superior, lucru evidențiat și de Mats Wilander și John McEnroe. Are mai multă încredere în propriile-i forțe și dă senzația că se bucură și mai mult să fie pe teren.

A fost și este o jucătoare incomodă: uneori poate intra pe modul , reușind să returneze aproape orice. Este însă la fel de bine și o sportivă ofensivă: forehand-ul este principala armă, iar backhand-ul a fost mult îmbunătățit în sezoanele recente (capabilă să stea în duelurile de cross și să schimbe direcția în lungul liniei în funcție de momentul potrivit).

Într-un interviu pentru WTA, vorbea la un moment dat despre momentul special trăit la Singapore, acolo unde a câștigat cel mai important trofeu al carierei - Turneul Campioanelor.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”

18:22
Real sparge toate barierele Buget record pentru salariile vedetelor de pe „Santiago Bernabeu”

18:00
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat

17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365