UEFA copiază modelul FIFA - Noul președinte al forului european

UEFA copiază modelul FIFA - Noul președinte al forului european

FIFA preciza la jumătatea lunii martie că Gianni Infantino a fost reales în funcția de președinte, iar UEFA vine miercuri cu un anunț asemănător.​

UEFA, logoFoto: Peter Schatz / Alamy / Alamy / Profimedia

Aleksander Ceferin, al treilea mandat de președinte al UEFA

Slovenul Aleksander Ceferin a fost reales miercuri prin aclamaţie în funcţia de preşedinte al forului european de fotbal pentru un nou mandat de patru ani, valabil până în 2027, în cadrul Congresului UEFA care are loc la Lisabona, informează EFE.

„Înseamnă foarte mult pentru mine, este o mare onoare şi o mare responsabilitate”, a spus Ceferin imediat după ce a fost reales.

În vârstă de 55 de ani, Aleksander Ceferin a preluat conducerea UEFA în septembrie 2016, după suspendarea francezului Michel Platini, fiind reconfirmat în funcţie în 2019.

El a obţinut acum al treilea său mandat de preşedinte al UEFA, având drept obiectiv declarat apărarea intereselor acestuia, unitatea, solidaritatea şi meritul sportiv, scrie Agerpres.

De la preluarea funcţiei, în urma crizei care a declanşat dosarul de corupţie din cadrul FIFA, în 2015, Ceferin şi-a sporit în şapte ani autoritatea în Europa şi în fotbalul internaţional, cu acţiuni şi mesaje ferme împotriva „egoismului” pe care îl reprezintă Super Liga sau „condamnarea fermă a invaziei militare ruse în Ucraina”.

La aceasta s-au adăugat decizii imediate, una dintre acestea fiind mutarea ultimei finale a Ligii Campionilor de la Sankt Petersburg la Paris, la doar 24 de ore după intrarea armatei ruse în Ucraina. Trei zile mai târziu, Ceferin a rupt contractul cu Gazprom, compania energetică rusă de care UEFA era legată din 2014, iar cluburile şi echipele naţionale din Rusia şi Belarus au fost excluse din competiţiile europene.

Ceferin a dat dovadă de aceeaşi fermitate şi atunci când FIFA a avansat ideea derulării Cupei Mondiale din doi în doi ani, pe care preşedintele UEFA a descris-o drept „un proiect populist care ar distruge fotbalul” şi, mai ales, în cazul Super Ligii, o competiţie plănuită de marile cluburi europene, în frunte cu Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino, pe care le-a acuzat de „lăcomie, egoism şi narcisism”.

Născut pe 13 octombrie 1967 la Grosuplje, la aproximativ 20 km sud-est de Ljubljana, Aleksander Ceferin, fotbalist şi avocat de profesie, a devenit al şaptelea preşedinte al UEFA la 14 septembrie 2016, în cadrul unor alegeri forţate de sancţionarea de către FIFA a francezului Michel Platini, care fusese reales pentru un al treilea mandat în fruntea UEFA în martie 2015. Platini a fost achitat vara trecută de justiţia elveţiană.

Ceferin l-a învins apoi pe olandezul Michel van Praag, cu 42 de voturi la 13, iar din poziţia sa discretă a devenit incontestabilă, fiind reales prin aclamaţie pe 7 februarie 2019.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:48
O legendă a Stelei, de partea lui Becali Fostul mare fotbalist spune că FCSB este adevărata Steaua: „Eu n-am jucat la echipa care e în Divizia B”
O legendă a Stelei, de partea lui Becali Fostul mare fotbalist spune că FCSB este adevărata Steaua: „Eu n-am jucat la echipa care e în Divizia B”
16:20
Andrei Șucu, dorit în Liga 1 Clubul care ar fi dispus să-l transfere pe puștiul Rapidului: „Chiar avem nevoie”
Andrei Șucu, dorit în Liga 1 Clubul care ar fi dispus să-l transfere pe puștiul Rapidului: „Chiar avem nevoie”
16:54
Amenzi de 50.000 de euro Un parlamentar dezvăluie cum vrea ca România să combată rasismul de pe stadioane: „Vor fi amenzi și pentru șefii de galerie”
Amenzi de 50.000 de euro  Un parlamentar dezvăluie cum vrea ca România să combată rasismul de pe stadioane: „Vor fi amenzi și pentru șefii de galerie”
16:00
LIVE Corvinul - FC Argeș, în etapa #14 din Superliga. Ziua se încheie cu Petrolul - CFR » Programul complet al rundei
LIVE Corvinul - FC Argeș, în etapa #14 din Superliga. Ziua se încheie cu Petrolul - CFR » Programul complet al rundei
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Top stiri
„Îl invidiezi pe Chivu?”  Întrebarea care l-a pus în dificultate pe  Ruben Amorim.  Răspunsul portughezului
Campionate
13:55
„Îl invidiezi pe Chivu?” Întrebarea care l-a pus în dificultate pe Ruben Amorim. Răspunsul portughezului
Citește mai mult
„Îl invidiezi pe Chivu?” Întrebarea care l-a pus în dificultate pe Ruben Amorim. Răspunsul portughezului
Diana Șucu, atac la Pancu?  Mesajul lung transmis după  declarațiile antrenorului  despre Andrei Șucu
Superliga
14:02

CFR Cluj, bună de plată  Doi jucători dați afară după intrarea în insolvență au obținut  despăgubiri de peste 100.000 de euro
Superliga
09:01

Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
B365
30.10
Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
Citește mai mult
Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim