CSM București, campioana României la handbal feminin, a anunțat luni că a ajuns la un acord cu Jelena Grubisic. Astfel, portărița va rămâne încă un an la gruparea bucureșteană.

Venită la CSM în anul 2015, sportiva din Croația a reușit să câștige alături de "tigroaice" Liga Campionilor în 2016.
Născută în 20 ianuarie 1987 la Zagreb, Jelena Grubisic a început handbalul de performanţă la RK Lokomotiva Zagreb, unde a evoluat până în anul 2009, când a plecat la Krim Ljubljana, transmite News.ro. După cinci sezoane petrecute la gruparea slovenă, ea a semnat cu formaţia maghiară Gyor Audi ETO KC, unde a jucat un sezon.
În tricoul echipei CSM Bucureşti, jucătoarea croată a cucerit patru titluri de campioană, tot atâtea Cupe ale României, de trei ori Supercupa şi EHF Champions League.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro