Universitatea Cluj, mesaj înaintea barajului cu Dinamo: „Galeriile sunt înfrățite, dar vom da totul pe teren”

Universitatea Cluj, mesaj înaintea barajului cu Dinamo: „Galeriile sunt înfrățite, dar vom da totul pe teren”

Erik Lincar, antrenorul echipei Universitatea Cluj, s-a declarat dezamăgit de faptul că formația ardeleană a ratat promovarea directă în Liga 1. Aflată pe locul al treilea la finalul play-off-ului ligii secunde, 'U' se va duela cu Dinamo București la barajul de menținere/retrogradare.

Gabriel Giurgiu si Erik LincarFoto: fcucluj.ro

Galeriile sunt înfrățite, dar Universitatea Cluj va da totul pe teren

„Eu consider că am încercat să fac ce e mai bine pentru această echipă, împreună cu cei din conducere, împreună cu jucătorii. Nu voi accepta vreodată ca cineva să spună că ne-am vândut sau că ne vom vinde. Am avut această promovare în mâinile noastre este adevărat, dar tot bazându-ne pe munca noastră de un an de zile. Din păcate fotbalul nu poate fi controlat. Se întâmplă lucruri, situaţii, momente. Ne pare rău, suntem dezamăgiţi.

Ştiu că galeriile sunt înfrăţite, dar asta nu înseamnă vreodată că atât eu cu staff-ul meu sau că cei din conducere sau jucătorii nu vor încerca să dea totul pe teren şi să încerce să promoveze din acest baraj la Liga I.

Am vorbit cu ei (fotbaliștii) toată săptămâna. Le-am explicat la ce expunere ajung jucând acest baraj cu Dinamo. Din 18 milioane de români, cred că 15 se vor uita la acest joc. Au o şansă enormă să demonstreze tuturor că sunt jucători şi ei de Liga I. Dinamo e o echipă cu jucători de valoare, foşti internaţionali, respectăm atât clubul, cât şi jucătorii, dar în acelaşi timp noi ne numim 'U' Cluj.

Din punctul meu de vedere, suntem în primele trei, patru echipe din România ca susţinere în tribune, ceea ce nu prea se vede de multe ori la Liga I şi îmi pare nespus de rău că până în acest moment nu am reuşit să aduc acest club la Liga I, dar cred cu tărie şi le-am zis şi jucătorilor că trebuie să credem, să fim puternici şi să demonstrăm tuturor că în fotbal se poate întâmpla orice” - Erik Lincar, citat de site-ul oficial al clubului, înaintea barajului cu Dinamo.

„Cu siguranţă va fi un baraj dificil, având în vedere că jucăm contra celor de la Dinamo. În primul baraj nu am reuşit să promovăm, dar eu am mare încredere în staff, în jucători, în toţi cei care suntem aici alături de echipă că putem să reuşim să depăşim Dinamo şi să promovăm în Liga I. Se poate realiza acest obiectiv, chiar dacă am avut o primă şansă înaintea meciului cu FC Hermannstadt. Nu am reuşit atunci, dar de data aceasta cred că se poate şi vom şi reuşi!” - Gabriel Giurgiu, managerul sportiv al Universității Cluj.

Manșa tur dintre U Cluj și Dinamo va avea loc sâmbătă, 21 mai, de la ora 20:30, pe Cluj Arena. Returul se va disputa pe 29 mai, la București.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:49
Dan Udrea Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Dan Udrea  Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
10:24
Probleme mari pentru Hagi Unul dintre cei mai importanți jucători s-a accidentat și va rata meciurile cu Polonia și Suedia! Mesajul FRF
Probleme mari pentru Hagi Unul dintre cei mai importanți jucători s-a accidentat și va rata meciurile cu Polonia și Suedia! Mesajul FRF
09:43
„Credeți în Hagi!” Interviu GOLAZO.ro la Varșovia cu Jerzy Dudek, unul dintre marii portari ai Poloniei, campion al Europei cu Liverpool
„Credeți în Hagi!” Interviu GOLAZO.ro la Varșovia cu Jerzy Dudek, unul dintre marii portari ai Poloniei, campion al Europei cu Liverpool
10:23
Capăt de drum pentru Ronaldo? Ce suspendare riscă după ce a părăsit naționala » S-au dus după el la aeroport!
Capăt de drum pentru Ronaldo? Ce suspendare riscă după ce a părăsit naționala » S-au dus după el la aeroport!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
Bucureștenii din S2 ar putea da alte peste 4 milioane de lei pentru construirea stadionului Dinamo cel Nou. Hopincă propune suplimentarea în ședința de Consiliu Local de azi
B365
30.09
Bucureștenii din S2 ar putea da alte peste 4 milioane de lei pentru construirea stadionului Dinamo cel Nou. Hopincă propune suplimentarea în ședința de Consiliu Local de azi
Citește mai mult
Bucureștenii din S2 ar putea da alte peste 4 milioane de lei pentru construirea stadionului Dinamo cel Nou. Hopincă propune suplimentarea în ședința de Consiliu Local de azi