Universitatea Craiova, pe punctul de a transfera un fost internațional român

Universitatea Craiova, pe punctul de a transfera un fost internațional român

​Contractul lui Silviu Lung Jr la Poli Iași expiră în această vară, iar portarul în vârstă de 34 de ani este dispus să încerce o altă experiență, la un alt club din SuperLiga României.


h2: Silviu Lung Jr ar putea ajunge la Universitatea Craiova

În vârstă de 34 de ani, Silviu Lung Jr a revenit în SuperLiga României în august 2023 și a strâns nu mai puțin de 22 de apariții în sezonul recent încheiat pentru Poli Iași.

Cu 3 selecții la echipa națională de fotbal a României, portarul va rămâne liber de contract din luna iunie, contractul său cu Poli Iași expirând în această vară, iar acesta este dispus să plece la o altă formație din SuperLiga României.

Potrivit GSP, Universitatea Craiova ar fi următoarea destinație a lui Silviu Lung Jr, acolo unde se va lupta pentru un post de titular cu Laurențiu Popescu.

În România, portarul a mai fost legitimat la Astra, echipă alături de care a câștigat un titlu, în anul 2016.

Pe plan extern, Lung a fost legitimat la Kayserispor, din 2017 până în 2022. Mai apoi a plecat la Al-Raed, în anul 2022, iar, în cele din urmă, avea să semneze cu Poli Iași.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

CUM MERGEM LA MONDIALE  GOLAZO.ro simulează cum ar arăta  traseul din preliminariile CM  dacă tragerea la sorți ar fi acum
EURO 2024
03.07
CUM MERGEM LA MONDIALE GOLAZO.ro simulează cum ar arăta traseul din preliminariile CM dacă tragerea la sorți ar fi acum
Citește mai mult
CUM MERGEM LA MONDIALE GOLAZO.ro simulează cum ar arăta traseul din preliminariile CM dacă tragerea la sorți ar fi acum
Audiență record  Câți români s-au uitat la  România - Olanda  + câți bani încasează Pro TV
Nationala
03.07
Audiență record Câți români s-au uitat la România - Olanda + câți bani încasează Pro TV
Citește mai mult
Audiență record  Câți români s-au uitat la România - Olanda + câți bani încasează Pro TV
Ștergeți-vă lacrimile! Imagini copleșitoare cu „tricolorii” după înfrângerea cu Olanda »  „Zidul galben”  a refuzat să părăsească stadionul
EURO 2024
02.07
Ștergeți-vă lacrimile!Imagini copleșitoare cu „tricolorii” după înfrângerea cu Olanda » „Zidul galben” a refuzat să părăsească stadionul
Citește mai mult
Ștergeți-vă lacrimile! Imagini copleșitoare cu „tricolorii” după înfrângerea cu Olanda » „Zidul galben” a refuzat să părăsească stadionul
Program complet sferturi Cum arată duelurile pentru semifinale la Euro 2024: urmează  Spania - Germania !
EURO 2024
02.07
Program complet sferturiCum arată duelurile pentru semifinale la Euro 2024: urmează Spania - Germania!
Citește mai mult
Program complet sferturi Cum arată duelurile pentru semifinale la Euro 2024: urmează Spania - Germania !