UTA Arad l-a transferat pe atacantul naționalei Lituaniei

Lituanianul Karolis Laukzemis este noul atacant al echipei UTA Arad a anunţat, luni, gruparea din Liga 1. Fotbalistul a fost prezentat oficial în prezenţa antrenorului Laszlo Balint şi a agentului Bogdan Apostu.

Karolis Laukzemis, noul atacant al echipei UTA AradFoto: Facebook - UTA Arad

"Sunt fericit că am ajuns la acest club mare, UTA Arad. Abia aştept primul meci acasă, pe acest stadion minunat, în faţa acestor fani minunaţi. Sper să am parte de o perioadă bună aici şi să îmi ajut cât de mult pot echipa", a declarat fotbalistul.

"Este un atacant puternic, un atacant pe care l-am căutat inclusiv în vară. Din fericire, acum s-a ivit această oportunitate, am putut să-l aducem. Karolis este primul atacant, pentru că mai vrem să aducem un atacant, mai vrem să aducem un mijlocaş ofensiv care să poată evolua în benzi, atât stânga, cât şi dreapta. Avem discuţii şi cu un jucător român, dar în principal, jucătorii de atac sunt toţi străini”, a afirmat şi Laszlo Balint.

În vârstă de 29 de ani, Laukzemis este titularul postului de atacant în naţionala Lituaniei, iar ultima echipă pentru care a evoluat a fost Kaisar, din Kazakhstan. Crescut la clubul Atlantas din ţara natală, atacantul a mai evoluat în trecut pentru Lokomotiv Vilnius, Granitas, Suduva, Jelgava, Istra, Tabor Sezana şi Hiberians FC.

Karolis Laukzemis s-a alăturat apoi colegilor săi pentru primul antrenament al anului, iar miercuri va pleca în Antalya, acolo unde UTA Arad va face stagiul de pregătire al iernii, informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:47
„Nu-l duce mintea să înțeleagă!” Daniel Pancu, discurs dur după titularizarea lui Șucu jr: „Situația mea e foarte complicată”

21:59
L-a convins pe Becali Răsturnare spectaculoasă la FCSB! Era ca și plecat, acum ar putea semna prelungirea

23:23
Au râs de Șucu FOTO. Hohote în studio în timpul analizei: „E colosală! O să ne amintim de faza asta”

23:10
Formula 1 nu l-a uitat VIDEO. Gestul incredibil făcut de Sir Patrick Stewart în 2017. Puțini acceptaseră nebunia lui Ricciardo

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Top stiri
FCSB contraatacă  Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel,  nu aveam apă caldă!  Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Cupa Romaniei
30.10

Citește mai mult

Așa arată noul San Siro   FOTO.  Inter și AC Milan  și-au prezentat viitorul stadion  + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!
Campionate

„Ziua în care am cunoscut un zeu!”   VIDEO.  Sir Patrick Stewart, copleșit de emoții când povestea despre  întâlnirea cu Messi
Special

FOTO | Șantierul de la Baba Dochia tramvaielor e-n toi, se repară acum șinele din intersecția Rahovei cu Progresul, după decenii cu altoit cu ciocanul. PMB: Va fi gata duminică
B365