VIDEO Al nouălea favorit și gestul prin care le-a închis gura francezilor care l-au huiduit la Roland Garros

VIDEO Al nouălea favorit și gestul prin care le-a închis gura francezilor care l-au huiduit la Roland Garros

Taylor Fritz a avut parte de o misiune dificilă în turul doi de la Roland Garros: al nouălea favorit nu s-a confruntat doar cu adversarul său, ci și cu publicul ostil.

Taylor FritzFoto: JB Autissier / Panoramic / Profimedia

>> Jucătoarea de 16 ani care vrea sa pună în pericol recordul lui Nadal și Djokovic

Taylor Fritz, conflict cu publicul de la Roland Garros

Aflat pe locul 8 în clasamentul ATP, Fritz l-a întâlnit pe francezul Arthur Rinderknech (78 ATP), iar fanii de pe arena Suzanne-Lenglen au făcut tot posibilul pentru a-i îngreuna sarcina americanului (l-au huiduit, au intonat imnul Franței).

Taylor a pierdut primul set cu 6-2, dar a revenit și s-a impus în următoarele trei, scor 6-4, 6-3, 6-4. Astfel, cei 28 de reprezentanți ai Franței au fost eliminați de la Roland Garros (la masculin și la feminin).

Înainte de a merge la adversar pentru a da mâna la fileu, Taylor le-a răspuns fanilor ducându-și degetul la gură.

Deloc surprinzător, gestul nu le-a picat bine celor aflați în tribune, care au fluierat pe toată durata interviului oferit pe teren de american.

„Mulțimea a fost atât de minunată, încât a trebuit să o las să mă stimuleze. M-au încurajat atât de bine, încât am vrut să mă asigur că voi câștiga. Mulțumesc, băieți” - Taylor Fritz, la interviul de pe teren.

În turul următor, Fritz se va duela cu argentinianul Francisco Cerundolo (cap de serie 23). Probabil că americanul nu va avea parte de o primire prea bună nici la această partidă.

Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 28 mai - 11 iunie, are premii totale în valoare de 49.6 milioane de euro, iar aceasta este ediția cu numărul 127. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 14 ori câștigător la Paris).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:19
România, insultată de polonezi Remarci de maidan la adresa „tricolorilor”: „Slabi! Trupă de dansuri folclorice” » Trei români luați la țintă
România, insultată de polonezi Remarci de maidan la adresa „tricolorilor”: „Slabi! Trupă de dansuri folclorice” » Trei români luați la țintă
23:46
România, în top 5 Clasamentul în care „tricolorii” sunt în fruntea Europei după etapa #5 din Liga Națiunilor
România, în top 5 Clasamentul în care „tricolorii” sunt în fruntea Europei după etapa #5 din Liga Națiunilor
23:27
De ce nu joacă Hagi în Turcia Se confruntă cu o situație delicată în Turcia. Solicitarea fermă a clubului și reacția „tricolorului”
De ce nu joacă Hagi în Turcia Se confruntă cu o situație delicată în Turcia. Solicitarea fermă a clubului și reacția „tricolorului”
00:07
Mihai Stoica, mesaj neașteptat Ce i-a transmis Marius Șumudică după demisia de la FCSB
Mihai Stoica, mesaj neașteptat Ce i-a transmis Marius Șumudică după demisia de la FCSB
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

O seară frumoasă și atât

Radu Naum: O seară frumoasă și atât

Radu Naum: O seară frumoasă și atât
Un Hagi pragmatic și inspirat

Silviu Tudor Samuilă: Un Hagi pragmatic și inspirat

Silviu Tudor Samuilă: Un Hagi pragmatic și inspirat
De ce trebuie să ne temperăm entuziasmul exagerat

Dan Udrea: De ce trebuie să ne temperăm entuziasmul exagerat

Dan Udrea: De ce trebuie să ne temperăm entuziasmul exagerat
Ori de câte ori ne judecăm că „asta se întâmplă pentru că suntem români”

Cătălin Tolontan: Ori de câte ori ne judecăm că „asta se întâmplă pentru că suntem români”

Cătălin Tolontan: Ori de câte ori ne judecăm că „asta se întâmplă pentru că suntem români”
Respirăm fără aparate

Cristian Geambașu: Respirăm fără aparate

Cristian Geambașu: Respirăm fără aparate
MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
Top stiri
La un pas de bătaie și pe aeroport   FOTO.  Fanii polonezi s-au certat cu angajații Federației  la plecarea din București!  A intervenit Poliția
Nationala
15.11
La un pas de bătaie și pe aeroport FOTO. Fanii polonezi s-au certat cu angajații Federației la plecarea din București! A intervenit Poliția
Citește mai mult
La un pas de bătaie și pe aeroport FOTO. Fanii polonezi s-au certat cu angajații Federației la plecarea din București! A intervenit Poliția
A plecat din cantonament  Gică Hagi  a pierdut un titular  pentru meciul cu Bosnia + O veste excelentă pentru selecționer
Nationala
15.11
A plecat din cantonament Gică Hagi a pierdut un titular pentru meciul cu Bosnia + O veste excelentă pentru selecționer
Citește mai mult
A plecat din cantonament Gică Hagi a pierdut un titular pentru meciul cu Bosnia + O veste excelentă pentru selecționer
„Aici e inspirația lui Hagi”  Edi Iordănescu a dezvăluit  cheia succesului României  în fața Poloniei
Nationala
15.11
„Aici e inspirația lui Hagi” Edi Iordănescu a dezvăluit cheia succesului României în fața Poloniei
Citește mai mult
„Aici e inspirația lui Hagi” Edi Iordănescu a dezvăluit  cheia succesului României în fața Poloniei
Șuberek ca-n povești în București și alte bunătăți dobrogene, la Patiseria Nana de lângă Cișmigiu
B365
13.11