David Villa a marcat primul sau gol pentru Barcelona, dar "vedeta" serii a fost Ronaldinho, care a revenit pentru prima data pe Camp Nou dupa transferul sau din 2008. Brazilianul a avut parte de o primire extraordinara in meciul pentru Trofeul Joan Gamper, meci in care catalanii s-au impus in fata celor de la AC Milan dupa loviturile de la 11 metri.
Barcelona a dominat meciul cu AC Milan si a preluat conducerea in repriza a doua, dupa o faza creata de doi jucatori veniti in vara. Adriano a executat un dribling scurt pe partea stanga si a centrat la prima bara pentru David Villa, El Guaje marcand primul sau gol. Un contra-atac al milanezilor ca la carte a dus scorul la 1-1. Centrare a lui Seedorf de pe dreapta, iar "vulpoiul batran" Inzaghi a marcat din marginea careului cu stangul, fara preluare.
La penalty-uri, Jose Manuel Pinto a fost eroul Barcelonei, parand executiile lui Seedorf, Purlo si Jankulovski. Singurul care a ratat penalty-ul la Barcelona a fost Sergio Busquets.
Barcelona - AC Milan 1-1 (3-1)
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro