VIDEO Bianca Andreescu face turneul carierei la Indian Wells - A învins-o pe Elina Svitolina și s-a calificat în finală

VIDEO Bianca Andreescu face turneul carierei la Indian Wells - A învins-o pe Elina Svitolina și s-a calificat în finală

Aflată pe locul 60 WTA înaintea turneului Indian Wells, unde a ajuns grație unui wildcard, Bianca Andreescu a mai făcut o "victimă" la competiția californiană. Jucătoarea canadiană de origine română a învins-o în semifinale pe Elina Svitolina (scor 6-3, 2-6, 6-4), calificându-se pentru prima dată în finala unui turneu de categorie Premier Mandatory. În ultimul act, Andreescu o va întâlni pe Angelique Kerber, învingătoare cu 6-4, 6-2 în fața Belindei Bencic.

HotNews.roFoto: Hotnews

În vârstă de 18 ani, Andreescu s-a impus după un meci care a durat două ore şi 12 minute. Primul set al semifinalei a avut o desfășurare incredibilă. Jucătoarea din Canada a fost condusă cu 3-0, însă a revenit spectaculos și nu a mai cedat niciun game până la finalul setului (6-3). Manșa a doua i-a aparținut Elinei, care s-a impus cu un categoric 6-2 și a trimis meciul în decisiv.

Setul al treilea a fost unul al nervilor tari, Bianca a început cu break, a condus cu 3-1 la un moment dat, însă ucraineanca a reușit să egaleze situația pe tabelă (3-3). Svitolina și-a pierdut însă din nou serviciul și Andreescu a refăcut diferența de două game-uri (5-3). Sportiva de origine română a avut nevoie de patru mingi de meci pentru a închide partida. Svitolina a salvat una la 5-3 și alte două la 5-4, dar a cedat în cele din urmă.

Bianca Andreescu este prima jucătoare care ajunge într-o finală la Indian Wells, ca beneficiară a unui wildcard. Ea va juca ultimul act cu Angelique Kerber (Germania, 8 WTA), care a trecut de elvețianca Belinda Bencic (23 WTA), scor 6-4, 6-2, după o oră și nouă minute.

Finala dintre Bianca Andreescu și Angelique Kerber se va disputa duminică, de la ora 22:00. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2.

Bianca Andreescu în acest sezon: 27 victorii și 3 înfrângeri

Bianca Andreescu are un sezon excelent, înregistrând până în acest moment 27 de victorii, dintre care două în FedCup. Jucătoarea de origine română a disputat finala la Auckland (a fost învinsă de Julia Goerges, scor 2-6, 7-5, 6-1), a ajuns pe taboul principal de la Australian Open, după trei victorii în calificări, și s-a oprit în turul al doilea (a fost învinsă de Anastasija Sveastova, scor 6-3, 3-6, 6-2).

Apoi, Andreescu a câștigat turneul de la Newport Beach, de categorie "125K Series" (0-6, 6-4, 6-2 cu Jessica Pegula) și a obținut și două victorii pentru Canada în întâlnirea cu Olanda din FedCup. A urmat turneul de la Acapulco, unde s-a oprit în semifinale, fiind învinsă de Sofia Kenin, după o serie de 10 victorii consecutive.

În drumul spre finala de la Indian Wells, Andreescu le-a eliminat pe: Irina Begu (70 WTA), Dominika Cibulkova (35 WTA), Stefanie Voegele (109 WTA), Qiang Wang (18 WTA), Garbine Muguruza (20 WTA) și Elina Svitolina (6 WTA).

Ce a spus Bianca Andreescu la finalul partidei:

"Tremur toată în momentul de față! Este incredibil, sincer vă spun că am rămas fără cuvinte. Nu am cuvinte", a spus Bianca Andreescu la finalul partidei, potrivit Digi Sport.

"Meciul asta a avut suișuri și coborâșuri. Am început ceva mai slab, însă mi-am revenit la 3-0, mulțumesc lui Dumnezeu! Svitolina a fost în control în al doilea set, iar eu am început să ratez mai mult. Apoi, în setul al treilea am rămas calmă sau cel puțin asta am încercat. Am găsit resursele în mine. Am dat totul. Așa cum spun întotdeauna, mi-am căutat loviturile. A fost un meci nebun, un fel de roller coaster. Sunt extrem de fericită că am reușit să îl duc la capăt cu bine", a mai spus Bianca Andreescu.

Rezumatul meciului Andreescu vs Svitolina:

Rezumatul meciului Bencic vs Kerber:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:27
„L-au lucrat la marea meserie!” Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”
„L-au lucrat la marea meserie!”  Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”
22:36
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”
23:30
Accident pe circuit Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol
Accident pe circuit  Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol
22:26
„L-au persiflat!” A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”
„L-au persiflat!”  A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11