VIDEO Campionii olimpici s-au întors acasă - Marea dorință: o pistă de antrenament în România

VIDEO Campionii olimpici s-au întors acasă - Marea dorință: o pistă de antrenament în România

Georgeta Popescu și Andrei Robert Nica, medaliați cu aur la monobob la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lausanne, ediţia de iarnă, au revenit în țară. După marea performanță reușită în Elveția, cei doi tineri speră că în viitor se va construi o pistă de antrenament şi în România. "Este foarte greu cu bugetul să ajungem în alte ţări să ne antrenăm. Un astfel de stagiu ajunge la foarte multe mii de euro'', a spus Popescu.

HotNews.roFoto: Hotnews

''Sincer, a fost o mare surpriză această medalie. Competiţia a fost foarte grea, adversarele mele mai tari ca niciodată, dar am reuşit să le înving. Festivitatea de premiere a fost unul din momentele care mi-au ajuns la suflet. Sincer, încă nu mă trezesc din acest vis minunat. M-am antrenat timp de trei ani pentru această medalie. Am realizat că pot câştiga o medalie, după ultimul concurs de calificare, când mi-am dat seama că pot să lupt şi să aduc o medalie acasă'', a declarat Georgeta Popescu, legitimată la Clubul Sportiv Orăşenesc Sinaia, potrivit Agerpres.

Georgeta Popescu are ca obiectiv participarea la o ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă şi speră că în viitor se va construi o pistă de antrenament şi în ţară: ''În 2022, nu o să pot, dar în 2026 promit că o să lupt pentru o medalie la Jocurile Olimpice. Sincer, mi-aş dori o pistă în România, pentru că este foarte greu cu bugetul să ajungem în alte ţări să ne antrenăm. Un astfel de stagiu ajunge la foarte multe mii de euro''.

Nica: "Sunt foarte mândru să mă întorc cu capul sus în ţara mea"

''Visul meu a fost să obţin o medalie olimpică, dar nu chiar cea de aur şi am fost foarte plăcut surprins. Am plecat din România, eu şi colega mea (Georgeta Popescu, medaliată cu aur la monobob feminin - n.r.), împreună cu tot lotul olimpic, cu aspiraţii înalte şi ne-am întors cu rezultate pe măsură, după cum se poate vedea. Sunt foarte mândru să mă întorc cu capul sus în ţara mea, pe care am reprezentat-o la Jocurile Olimpice de Tineret'', a declarat Andrei Nica, care a cucerit aurul luni, pe pista de la Saint-Moritz, în proba de monobob.

Sportivul buzoian de 17 ani s-a antrenat timp de trei ani pentru a cuceri o medalie la JOT 2020 de iarnă şi acum are ambiţia de a confirma şi la seniori la Jocurile Olimpice de iarnă.

''La început, acest vis îl aveam doar când dormeam, dar după un timp acest vis nu îmi dădea voie să dorm. Acesta a fost scopul meu timp de trei ani. L-am atins şi acum vreau să ridic ştacheta, să îmi impun un scop mai înalt, mai îndrăzneţ şi o să fac tot posibilul. La seniori, sper să ajung ca pilot în bobul de două persoane sau ca frânar la bobul de patru'', a adăugat Andrei Nica.

Boberii români nu au o pistă de antrenament în România şi sunt nevoiţi să facă stagii de pregătire doar în străinătate.

''Ne-ar ajuta foarte mult, enorm, ar fi foarte important să avem o pistă în ţară, dar ne descurcăm cum putem. Facem tot posibilul, ne sacrificăm. A fost un drum greu până aici, dar şi frumos. În funcţie de durată, de coborâri, transport şi acomodare, un stagiu ajunge la câteva mii de euro. Acum vreau puţină odihnă, iar apoi vreau s-o iau de la capăt, să-mi intru în tonus. Prea multă odihnă înseamnă rugină. Vreau să continui să mă antrenez pentru Jocurile Olimpice mari. Sigur o să mă împart şi cu şcoala, ca şi până acum. Mă bucur că profesorii de la şcoala mea sunt foarte înţelegători, ştiu ceea ce fac, mă susţin. Le mulţumesc şi lor foarte mult'', a adăugat campionul olimpic de tineret.

România a cucerit trei medalii la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lausanne, două de aur prin Andrei Nica şi Georgeta Popescu, la monobob, şi un bronz prin Ramona Ionel, în proba de sprint pe echipe mixte la patinaj viteză.

România a mai câştigat medalii la Jocurile Olimpice de Tineret în 2016, la Lillehammer. Eduard Căşăneanu şi-a adjudecat titlul la hochei pe gheaţă, în proba de îndemânare, cel dintâi aur olimpic al României la acest sport, iar Mihaela Hogaş a obţinut medalia de bronz în întrecerea de patinaj viteză la sprint echipe internaţionale mixte, alături de italianca Chiara Cristelli, germanul Ole Jeske şi norvegianul Allan Dahl Johansson, scrie Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:02
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului FOTO. Doar două trofee în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului FOTO. Doar două trofee în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
10:39
Ionuț Radu dă cărțile pe față „Am dezamăgit mii de oameni. O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Ionuț Radu dă cărțile pe față  „Am dezamăgit mii de oameni. O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
11:14
„E oficial: s-a terminat!” Nu-i mai dă nicio șansă lui Djokovic: „Nu va mai ajunge acolo”
„E oficial: s-a terminat!” Nu-i mai dă nicio șansă lui Djokovic: „Nu va mai ajunge acolo”
10:43
Noua casă a Rapidului REPORTAJ. Investiție de 6 milioane de euro: Terenuri orientate după soare și curent de 2.000 de euro pe zi
Noua casă a Rapidului  REPORTAJ. Investiție de 6 milioane de euro: Terenuri orientate după soare și curent de 2.000 de euro pe zi
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Dorit după plecarea de la FCSB  Înlăturat de Becali,  Cernat e așteptat  la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Superliga
09:39
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Citește mai mult
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
„Au potențial de Premier League”   Un fost internațional laudă  pariurile lui Gică Hagi:  „Există perspectivă”
Nationala
09:14

Wenger ia decizia. Candidează?  Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino  la alegerile FIFA
Campionate
06:30

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11