VIDEO Rafael Nadal a primit trofeul rezervat numarului unu mondial la final de an

Spaniolul Rafael Nadal a primit duminica, pentru a patra oara in cariera sa, trofeul rezervat liderului circuitului masculin de tenis la final de sezon, din partea presedintelui Asociatiei Tenismenilor Profesionisti (ATP), Chris Kermode, transmite Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aici poti citi o ampla prezentare a Turneului Campionilor de la Londra

Ceremonia de acordare a trofeului a avut loc la O2 Arena din Londra, gazda Turneului Campionilor, dupa partida de deschidere, dintre elvetianul Roger Federer, numarul 2 mondial, si americanul Jack Sock (6-4, 7-6).

"A fost un sezon fantastic, unul foarte emotional, dupa toate lucrurile prin care am trecut in ultimii ani. Nu este ceva la care m-as fi putut gandi in urma cu un an, asa ca inseamna foarte mult pentru mine", a declarat Nadal cu aceasta ocazie.

"Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fara ajutorul familei mele, al echipei mele. Pot doar sa le transmit multe multumiri tuturor pentru sustinere. Au fost cateva momente dificile, insa toata lumea a continuat sa creada ca astfel de lucruri sunt posibile din nou, asa ca fara munca tuturor nu m-as fi intors astazi aici", a mai spus spaniolul.

In varsta de 31 ani, Rafael Nadal a castigat anul acesta doua titluri de Mare Slem, la Roland Garros si US Open, impunandu-se totodata in turneele de la Monte Carlo, Barcelona, Madrid si Beijing. El a mai ocupat primul loc in clasamentul ATP la final de sezon in 2008, 2010 si 2013.

Jucatorul iberic are in total in palmares 75 de titluri in circuitul profesionist, intre care 16 de Mare Slem, zece dintre ele cucerite la Roland Garros.

In timpul ceremoniei de la Londra a fost prezentat un filmulet cu cele mai bune momente ale lui Nadal din acest an si titlurile castigate. Campionatul spaniol a ridicat trofeul in prezenta celor 15.000 de spectatori care au asistat la meciurile programate in prima zi a Turneului Campionilor. El a va intra in competitie luni seara, cand il va infrunta pe belgianul David Goffin, in cadrul Grupei "Pete Sampras".

Momentul in care Nadal primeste trofeul pentru ca va incheia anul pe locul 1 in ierarhia ATP:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”

18:22
Real sparge toate barierele Buget record pentru salariile vedetelor de pe „Santiago Bernabeu”

18:00
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat

17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365