VIDEO Real Madrid, șansă mare irosită - Galacticii, doar remiză cu Sevilla

Real Madrid a nu profitat de situația din clasament și a ratat urcarea pe prima poziție din LaLiga după ce a bifat doar o remiză, scor 2-2, pe propriul teren cu Sevilla (runda XXXV). Lupta la titlu în Spania se menține la cote maxime.

HotNews.roFoto: Hotnews

Echipa lui Zinedine Zidane a remizat, scor 2-2, în meciul contra ocupantei locului 4 în La Liga, Sevilla.

Scorul putea fi deschis de Real în minutul 12 prin Benzema, dar golul acestuia a fost anulat prin intermediul VAR.

Fernando a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 22, iar Ascensio a egalat pentru madrileni în minutl 67.

În minutul 75, madrilenii au plecat pe contraatac, iar Benzema a scăpat singur cu portarul și a fost faultat de acesta. Totuși, nu s-a dictat nimic pentru că din camera VAR s-a transmis că la faza premergătoare, Eder Militao a atins mingea cu mâna în careul Realului.

Prin urmare, Sevilla a primit penalti, transformat de Rakitic în minutul 78. Kroos a egalat după un șut deviat de Eden Hazard în prelungirile partidei.

După egal, Real rămâne la două puncte de primul loc, ocupat de Atletico Madrid. Trupa lui Diego Simeone a remizat alb contra Barcelonei, ocupanta locului 3 în La Liga.

Programul celor patru echipe aflate în lupta pentru titlu:

Atletico Madrid: Real Sociedad (acasă), Osasuna (a), Valladolid (deplasare)

FC Barcelona: Levante (d), Celta Vigo (a), Eibar (d)

Real Madrid: Granada (d), Athletic Bilbao (d), Villarreal (a)

Sevilla: Valencia (a), Villarreal (d), Alaves (a).

Clasament:

1. Atletico Madrid (61-22 golaveraj) 77 puncte / 35 meciuri

2. Real Madrid (60-26) 75 / 35

3. FC Barcelona (80-33) 75 / 35

4. Sevilla (51-29) 71 / 35 etc.​

Click pe Watch on Youtube pentru a viziona rezumatul partidei dintre Real Madrid și FC Sevilla:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Spectacol la Arad     VIDEO.    Costache, gol superb în fața   fostei sale echipe  după o fază-blitz: „Îmi pare rău”
Superliga
20.12

Citește mai mult

„Cum să transferi un astfel de jucător?”     Blănuță, distrus în presa din Ucraina  de fostul jucător din Liga 1: „Nu pot înțelege așa ceva”
Stranieri

Party, după eșec    FOTO:  De ce au cântat și au dansat jucătorii de la   Craiova,  după eliminarea dramatică din Europa
Conference League

Scandal monstruos pe Giulești!  Scene incredibile în lojă, la meciul cu Farul: „Era în stare de ebrietate,   l-a înjurat și pe Șucu,  a sărit la bătaie”

Știri ultima oră
09:47
Cupa Africii, așa cum o știam, e istorie Schimbare majoră pentru revitalizarea fotbalului de pe continentul african + Competiție nouă!

00:05
„Nu m-a convins” Dănciulescu a remarcat marea problemă a lui Dinamo + ce jucător a luat la țintă

23:28
„Nu ne-a spus” Andrei Nicolescu l-a certat pe Adrian Mazilu: „Toți jucătorii să fie foarte asumați”

23:57
„Prea multe greșeli personale” Cătălin Cîrjan, doborât după UTA - Dinamo 2-0: „A fost o seară neagră pentru noi”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Atena, după Middlesbrough

Silviu Tudor Samuilă: Atena, după Middlesbrough

Închideți ochii și aplaudați!

Radu Naum: Închideți ochii și aplaudați!

Despărțirea

Cristian Geambașu: Despărțirea

Cristian Geambașu: Despărțirea
O țară, scuze, bolnavă la cap!

Dan Udrea: O țară, scuze, bolnavă la cap!

Pe cine mai ridiculizează Rațiu?

Cristian Geambașu: Pe cine mai ridiculizează Rațiu?

Suporterii lui Dinamo vor să știe

Ioana Mihalcea: Suporterii lui Dinamo vor să știe

Vindecare posibilă

Dan Udrea: Vindecare posibilă

Dan Udrea: Vindecare posibilă
Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți
Teza lui Teja

Cristian Geambașu: Teza lui Teja

Cristian Geambașu: Teza lui Teja
Tomiță, dă-o naibii de școală!

Cristian Geambașu: Tomiță, dă-o naibii de școală!

Cristian Geambașu: Tomiță, <span>dă-o</span> naibii de școală!
Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit
Fără  spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori
Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă
Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Cristian Geambașu: Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Statul lucrează doar atunci când are chef

Dan Udrea: Statul lucrează doar atunci când are chef

Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie
Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?
Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Dan Udrea: Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?
Lecția de viață

Silviu Tudor Samuilă: Lecția de viață

Silviu Tudor Samuilă: Lecția de viață
Top stiri din sport
Mazilu, înlocuit după 28 de minute    FOTO.    Ce s-a întâmplat  cu jucătorul lui Dinamo la meciul cu UTA
Superliga
20.12
Mazilu, înlocuit după 28 de minute FOTO. Ce s-a întâmplat cu jucătorul lui Dinamo la meciul cu UTA
Citește mai mult
Mazilu, înlocuit după 28 de minute FOTO. Ce s-a întâmplat cu jucătorul lui Dinamo la meciul cu UTA
Bîrligea, mesaj pentru fanii Rapidului  Atacantul de la FCSB, ferm înainte de derby: „Doar încep să râd”
Superliga
20.12
Bîrligea, mesaj pentru fanii Rapidului Atacantul de la FCSB, ferm înainte de derby: „Doar încep să râd”
Citește mai mult
Bîrligea, mesaj pentru fanii Rapidului Atacantul de la FCSB, ferm înainte de derby: „Doar încep să râd”
Anthony Joshua i-a rupt maxilarul!    VIDEO:  Lovitura brutală prin care   Jake Paul a fost făcut KO  » Provocarea lansată de britanic + reacția lui Trump
Box
20.12
Anthony Joshua i-a rupt maxilarul! VIDEO: Lovitura brutală prin care Jake Paul a fost făcut KO » Provocarea lansată de britanic + reacția lui Trump
Citește mai mult
Anthony Joshua i-a rupt maxilarul! VIDEO: Lovitura brutală prin care Jake Paul a fost făcut KO » Provocarea lansată de britanic + reacția lui Trump
„Nu ne-a spus”    Andrei Nicolescu  l-a certat pe Adrian Mazilu: „Toți jucătorii să fie foarte asumați”
Superliga
20.12
„Nu ne-a spus” Andrei Nicolescu l-a certat pe Adrian Mazilu: „Toți jucătorii să fie foarte asumați”
Citește mai mult
„Nu ne-a spus” Andrei Nicolescu l-a certat pe Adrian Mazilu: „Toți jucătorii să fie foarte asumați”
FCSB și Craiova, &icirc;n EuropaCine trece de faza principală?
Sondaj
21.12

FCSB și Craiova, în Europa Cine trece de faza principală?

Ajunge o echipă românească în primăvara europeană?

Doar FCSB %
Doar U Craiova %
Ambele %
Niciuna %