VIDEO Roland Garros: Simona Halep vs Alison Riske 2-6, 6-1, 6-1/ Halep, calificată în turul doi

VIDEO Roland Garros: Simona Halep vs Alison Riske 2-6, 6-1, 6-1/ Halep, calificată în turul doi

După eliminarea Jelenei Ostapenko (campioană en-titre) în primul tur de la Roland Garros, competiția de la Paris părea că urmează să rămână și fără Simona Halep (1 WTA), finalistă la ediția de anul trecut. Liderul mondial a cedat categoric primul set al partidei cu Alison Riske (83 WTA), scor 6-2, dar a avut o revenire de mare campioană. Jucătoarea noastră a dat uitării primul act al disputei cu americanca în vârstă de 27 de ani și ne-a arătat apoi cel mai bun nivel al său. A devenit mult mai agresivă, și-a schimbat strategia de joc și a dominat într-o manieră entuziasmantă următoarele două seturi, scor 6-1, 6-1. După o oră și 34 de minute, Halep a pus capăt partidei, obținând astfel calificarea în turul al doilea la Roland Garros.

HotNews.roFoto: Hotnews

Rezumatul partidei Halep vs Riske.

  • Halep o va întâlni în turul doi pe americanca Taylor Townsend (SUA, 72 WTA), beneficiara unui wild-card, care a învins-o pe Myrtille Georges (Franța, 222 WTA), scor 6-4, 6-2. Simona Halep a intalnit-o o singură dată pe Taylor Townsend, în 2017, în primul tur de la Cincinnati, unde s-a impus cu 6-4, 6-1.
  • Pentru calificarea în manșa a doua de la Roland Garros, Halep va fi  recompensată cu 79.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA.
  • Halep a ajuns de două ori în finala de la Roland Garros, însă a pierdut de fiecare dată. În 2014 a fost învinsă de Maria Sharapova (scor 4-6, 7-6 (7/5), 4-6), iar în 2017 de Jelena Ostapenko (scor 6-4, 4-6, 3-6).

"Îmi place să joc pe acest teren, mereu sunt emoţionată. M-am relaxat după primul set şi apoi am putut să-mi fac jocul. Nu este nicio problemă că voi juca mâine, mă voi odihni şi voi fi pregătită. Vreau să dau tot ce este mai bun, vreau să mă bucur de acest turneu", a declarat Halep la Eurosport.

Statistica Meciului Halep vs Riske:

Ași: 0-1

Duble greșeli: 1-3

Lovituri câștigătoare: 20-17

Erori neforțate: 28-33

Puncte câștigate cu primul serviciu: 68% (26/38) - 45% (18/40)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 45% (15/33) - 35% (9/26)

Puncte de break salvate: 43% (3/7) - 36% (4/11)

Puncte de break câștigate: 64% (7/11) - 57% (4/7)

Total puncte câștigate: 58% (80/137) - 42% (57/137)

Durata partidei: 1h 34min.

Desfășurarea livetext a partidei Halep vs Riske:

6:1 Halep serveste perfect, se face rapid 40-0. Riske reuseste sa salveze prima minge de meci, insa apoi returneaza in afara terenului. Simona obtine calificarea in turul al doilea la Roland Garros, dupa o ora si 34 de minute de joc.

5:1 Riske nu gaseste terenul (0-15). Pe un seviciu doi moale al americancei, Simona trimite imparabil (0-30). Se face rapid 0-40. Urmeaza inca o greseala a lui Riske. Break la zero, iar liderul mondial va servi pentru castigarea meciului

4:1 Riske rezista foarte bine intr-un schimb lung de mingi, iar punctul ii revine dupa ce Halep scapa mingea in afara terenului (15-15). Inca o lovitura superba reusita de Halep cu dreapta in lungul liniei (30-15). Pe o minge inalta a americanei, Halep face pasul in teren si trimite decisiv cu voleul drive de forehand. Greseste americanca, iar scorul devine 4-1 in favoarea jucatoarei noastre.

3:1 La minge de game pentru Riske, Halep puncteaza superb cu dreapta in cross scurt (40-40). Venita la fileu, Alison trimite decisiv cu voleul, nicio sansa pentru romanca. Riske are o noua ocazie de a inchide game-ul, dar Halep se opune, gratie unei lovituri cu dreapta pe contre-pied. Americanca se agata cu toate fortele de acest game si reuseste in cele din urma sa si-l adjudece.

3:0 Halep este de neinvins pe propriul serviciu.Gaseste unghiurifantastice, dar profita si de jocul slab al adversarei. Game castigat la 15 de liderul mondial, care pare ca se indreapta cu pasi repezi spre runda a doua de la Roland Garros. Riske este depasita in aceste momente, greu de crezut ca mai poate reveni la forma aratata in primul set.

2:0 Simona pare decisa sa puna capat cat mai repede acestei partide. A presat pe serviciul adversarei si a reusit break-ul la prima oportunitate.

1:0 Setul decisiv a inceput cu Halep la serviciu. Simona este concentrata, anticipeaza foarte bine loviturile adversarei si puncteaza de fiecare data decisiv. Game dominat autoritar de jucatoarea noastra, care i-a cedat un singur punct americancei.

6:1 Simona inchide setul cu un break castigat la 15 si trimite meciul in decisiv. Doar 22 de minute a durat al doilea act al partidei. Darren Cahill aplauda din tribune.

5:1 Halep scapa un forehand in afara terenului (15-15). Liderul mondial variaza foarte bine, dar rateaza executia finala, un rever in lungul liniei (15-30). Riske vine foarte bine la fileu si rupe ritmul cu o scurta. Halep nu mai poate ajunge: minge de break. Simona ia la tinta fileul, iar Riske apare pentru prima data pe tabela in acest set.

5:0 Simona Halep este extrem de motivata, nu mai vrea sa cedeze niciun punct. Se distanteaza rapid la 40-0 pe seriviciul americancei. Riske reuseste sa salveze doua mingi de break, dar Halep profita de cea de-a treia. Jucatoarea noastra va servi pentru a castiga al doilea set.

4:0Halep defileaza in aceste momente pe arena centrala de la Roland Garros.Ne arata de ce este in stare, isi castiga la zero game-ul de serviciu si se distanteaza la 4-0.

3:0 Halep reuseste o lovitura superba in lungul liniei (0-15). Urmeaza o dubla greseala a americancei. Fara sa depuna prea mult efort, jucatoarea noastra reuseste al doilea break din acest set. Americanca greseste din ce in ce mai mult, iar Halep profita.

2:0 Jucatoarea noastra serveste perfect. Riske a slabit ritmului jocului, iar liderul mondial castiga cu lejeritate punctele. Simona fost extrem de inspirata cu doua scurte, care au scos-o din ritm pe americana. Un retur in aut ii aduce game-ul Simonei.

1:0 Simona isi schimba racheta. Actul secund incepe cu Alison la serviciu. Debut perfect pentru jucatoarea noastra, break la zero. Mult mai agresiva, Halep s-a aflat in permanenta la conducerea punctelor si nu i-a lasat nicio sansa americancei.

Halep a luat o pauza de vestiar.

2:6 Halep rateaza voleul drive de forehand, minge de set pentru Riske. Liderul mondial trimite prea lung si scapa mingea in afara terenului. Primul set este adjudecat de americanca, dupa 39 de minute de joc.

2:5 Dubla greseala a americancei (0-30). Halep variaza foarte bine loviturile, Riske ajunge la o scurta, dar apoi nu mai reuseste sa puna mingea in teren. Trei mingi de break pentru romanca. Halep nu alege cea mai buna solutie la un schimb din apropierea fileului (15-40). La a doua minge de break, americanca trimite infileu. Jucatoarea noastra se apropie la 5-2, poate va fi momentul revenirii.

1:5 Combinatie perfecta de lovituri a americancei. Halep este prinsa din nou pe picior gresit (0-15). Dupa ce da cu racheta de pamant, Halep rezista bine unui schimb lung, iar Alison trimite in fileu (30-30). Venita in apropierea fileului, Halep puncteaza superb cu dreapta in cross: minge de game. Liderul mondial rateaza aceasta sansa, dar greseste apoi si americana. In cele din urma, game-ul este castigat de jucatoarea noastra.

0:5 Simona este depasita total.Americanca isi castiga serviciul fara emotii, cedandu-i un singur punct liderului mondial.

0:4 Riske anticipeaza bine serviciul doi al liderului mondial si trimite puternic in cross (0-15). Alison controleaza punctele, Halep nu reuseste sa-si faca jocul: doua mingi de break pentru americana. Riske o fructifica pe prima si se distanteaza pe tabela. Simona este de nerecunoscut in aceste momente.

0:3 Americanca serveste bine, se face rapid 30-0. Pe serviciul doi al americancei, Halep loveste puternic, iar Riske trimite in afara terenului (30-15). Alison nu gaseste terenul, insa Halep rateaza din nou un lung de linie. Sansa de 3-0 pentru americanca. Din apropierea fileului, Riskeinchide game-ul cu un voleu. Inceput temator pentru liderul mondial.

0:2 Halep trmite lung, provocand o greseala nefortata a americancei. Din pacate, rateaza apoi un lung de linie (15-15). Dupa un rever lung, Riske trimite bine cu forhandul, de la nivelul umarului (15-30). Americanca ia la tinta fileul (30-30). Prima dubla greseala a meciului este comisa de Halep (40-40). Riske sta bine in defensiva si puncteaza pe contre-pied: prima minge de break. Halep reuseste sa salveze mingea de break, insa americanca face rost si de cea de-a doua, dupa un rever in lung de linie. Venita la fileu, Alison rateaza incredibil: o noua egalitate. Halep incearca un lung de linie, dar mingea nu trece peste fileu: a treia minge de break. Halep face bine pasul in fata, voleu drive o incomodeaza pe americanca si trimite afara: egalitate. Serviciu spre exterior, sansa de 1-1. Din pacate, se face din nou egalitate. Apare si a patra minge de break, iar Riske face 2-0

0:1 Meciul a inceput cu Alison Riske la serviciu. Primul punct al partidei ii revine americacei, dupa un schimb lung de mingi. Venita in apropierea fileului, Halep a fost "pedepsita" de Riske. Alison trimite cu dreapta, insa mingea scapa in afara terenului (15-15). Riske rezista foarte bine intr-un schimb lung, iar punctul ii revine dupa o scurta inspirata (30-15). Halep ia mingea repede si trimite perfect in lungul liniei (40-30). Americanca loveste bine din alergare, Halep nu reuseste sa treaca mingea peste fileu: avantaj Riske. Liderul mondial variaza bine loviturile si o obliga pe adversara sa greseasca: egalitate. Incele din urma, game-ul trece in contul americancei, dupa ce Halep trimite cu dreapta in afara terenului.

Simona castiga tragerea la sorti si alege sa primeasca. Cele doua jucatoare se afla la incalzire.

Alison Riske este prima care patrunde pe Philippe-Chatrier. Isi face aparitia si Simona Halep, finalista editiei de anul trecut a Grand Slam-ului de la Paris. Jucatoarea noastra va evolua intr-un nou echipament - turcoaz.

Jucatoarele sunt pregatite. Vor intra in curand pe arena centrala de la Roland Garros.

Intre timp, cerul s-a acoperit de nori si adie vantul. Sa speram ca ploaia nu-si va face din nou aparitia.

În acest moment, pe Philippe Chatrier se antrenează Kei Nishikori și Benoit Paire.

Vreme superbă la Paris, soare, cer senin, iar asta după ce aseară a plouat torențial în capitala Franței.

Simona Halep (1 WTA) debutează la ediția din acest an a Roland Garros-ului an abia în a patra zi de concurs. Ploaia și întunericul au făcut imposibilă desfășurarea partidei cu Alison Riske (83 WTA), programată inițial marți. Confruntarea Halep vs Riske va avea loc astăzi, de la ora 12:05, fiind prima a zilei pe arena Philippe-Chatrier. Meciul va fi transmis în direct pe Eurosport și LiveText pe HotNews.ro.

Halep și Riske s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, victoria revenindu-i de fiecare dată româncei. Prima confruntare a avut loc în 2015, în runda a doua a turneului de la Roma (zgură), Simona impunându-se cu 6-3, 6-0. Ultima dată, cele două jucătoare s-au duelat în 2017, în runda inaugurală de la Beijing (hard): a fost 6-3, 3-6, 6-2 pentru Halep.

În vârstă de 27 de ani, Riske s-a născut la Pittsburgh și are reședința la Nashville. Are 1.75 metri și este jucătoare de mână dreaptă. Conform site-ului WTA, Riske are în 2018 următorul bilanț: 11 victorii și 12 înfrângeri. De cealaltă parte, Simona are 28/6.

Alison Riske are în palmares un singur trofeu WTA, la Tianjin, în 2014. Cea mai bună clasare din carieră este locul 36 WTA, în mai 2017. Săptămâna trecută, Riske a ajuns până în finală la turneul de la Nurnberg, unde a fost învinsă de suedeza Johanna Larsson, scor 7-6(4), 6-4.

Rezultatele obținute de Halep la Roland Garros:

2017: Finală - învinsă de Jelena Ostapenko (Letonia), scor 4-6, 6-4, 6-3

2016: Optimi - învinsă de Samantha Stosur (Australia), scor 7-6(0), 6-3

2015: Turul II - învinsă de Mirjana Lucic-Baroni (Croația), scor 7-5, 6-1

2014: Finală - învinsă de Maria Sharapova (Rusia), scor 6-4, 6-7(5), 6-4

2013: Turul I - învinsă de Carla Suárez Navarro (Spania), scor 3-6, 6-2, 6-2

2012: Turul I - învinsă de Petra Cetkovska (Cehia), scor 6-1, 6-3

2011: Turul II - învinsă de Samantha Stosur (Australia), scor 6-0, 6-2

2010: Turul I - învinsă de Samantha Stosur (Australia), scor 7-5, 6-1.

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Roland Garros.

Aici poți vedea tabloul feminin de simplu.

Ediția cu numărul 121 a competiției de la Roland Garros se dispută în perioada 27 mai - 10 iunie 2017. Întrecerea de la Paris poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Transfer la Dinamo   „Câinii” și-au luat  mijlocaș ofensiv:  „Contract pe un an, cu opţiune”
Superliga
11:56
Transfer la Dinamo „Câinii” și-au luat mijlocaș ofensiv: „Contract pe un an, cu opţiune”
Citește mai mult
Transfer la Dinamo  „Câinii” și-au luat mijlocaș ofensiv: „Contract pe un an, cu opţiune”
Ronaldinho, din nou pe gazon!   FOTO.  Starul brazilian,  prezentat  la echipa lui Mandorlini: „Nu e o manevră de marketing!”
Campionate
11:21

„Nu are clauză de prelungire”  Dinamo a început negocierile cu un  jucător-cheie:  alți 6 sunt în ultimul an de contract
Superliga
10:37

Gafă uriașă a lui Rațiu    FOTO.  Rayo a ratat victoria după o  „greșeală teribilă”  a fundașului. Spaniolii n-au avut milă de român
Stranieri
10:34

Știri ultima oră
11:56
Transfer la Dinamo „Câinii” și-au luat mijlocaș ofensiv: „Contract pe un an, cu opţiune”
Transfer la Dinamo  „Câinii” și-au luat mijlocaș ofensiv: „Contract pe un an, cu opţiune”
12:11
Parcul „Nadia Comăneci” Un spațiu verde din București ar putea purta numele gimnastei. Ciucu: „Am promis că voi aduce în discuție”
Parcul „Nadia Comăneci”  Un spațiu verde din București ar putea purta numele gimnastei. Ciucu: „Am promis că voi aduce în discuție”
12:06
Silviu Tudor Samuilă Bu-tu-ta-u
Silviu Tudor Samuilă Bu-tu-ta-u
11:21
Ronaldinho, din nou pe gazon! FOTO. Starul brazilian, prezentat la echipa lui Mandorlini: „Nu e o manevră de marketing!”
Ronaldinho, din nou pe gazon! FOTO. Starul brazilian, prezentat la echipa lui Mandorlini: „Nu e o manevră de marketing!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot
David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu
CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!
Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos
Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!
În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!
Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?
Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!
Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate
Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!
Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă
Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Cu drag, despre lachei

Cu drag, despre lachei

: Cu drag, despre lachei
Top stiri
Probleme în serie la CFR Cluj  Jucătorul pe care Șumudică se baza  s-a despărțit  de echipă: „Datoria lor e istorică”
Superliga
09:59

Revoltă anti-Ciucu  Ultrașii din București amenință că  vin să protesteze în fața Primăriei!  Ce îi reproșează edilului
Superliga
06:30

„Va primi ofertă”  MM Stoica a vorbit despre unul dintre cei mai importanți jucători de la  FCSB:  „Absolut!”
Superliga
10:26

BREAKING | Agresiune îngrozitoare, chiar în Arestul Central din București. Patru minori, acuzați că au bătut și abuzat sexual un altul, coleg de celulă.  Acum sunt arestați pentru 30 de zile
B365
20.08

Au fost discriminați românii pe Giulești?   GOLAZO.ro  a întrebat CNCD dacă este normal ca un meci de UCL disputat în România să fie  interzis românilor
Liga Campionilor