VIDEO Serena Williams, abandon în meciul cu Garbine Muguruza: "Nu pot respira"

VIDEO Serena Williams, abandon în meciul cu Garbine Muguruza: "Nu pot respira"

Turneul de la Indian Wells a rămas fără una dintre principalele favorite la câștigarea trofeului, Serena Williams abandonând în timpul setului al doilea al partidei cu Garbine Muguruza. "Nu pot să respir", a precizat la un moment dat americanca, iar decizia finală a fost aceea de a părăsi terenul înainte de finalul propriu zis al disputei cu Muguruza (iberica conducea la acel moment cu 6-3 și 1-0).

HotNews.roFoto: Hotnews

Capul de afiș al zilei de pe tabloul feminin de simplu a fost confruntarea dintre Serena Williams și Garbine Muguruza. Debutul disputei a fost unul în care americanca și-a impus stilul agresiv de joc, nu i-a lăsat timp și spațiu adversarei, iar tabela s-a modificat rapid până la 3-0 pentru Serena (cu un singur break).

Eliberată parcă de emoții după startul ratat de partidă, Muguruza a început să pună primul serviciu în teren, să stea mai bine de pe linia de fund și să fie capabilă să o deplaseze pe puternica sa adversară. A rezultat un echilibru vizibil în joc, iberica reușind să revină în dispută.

Seria câștigătoare a lui Garbine s-a mai oprit doar după șapte game-uri consecutive, 6-3, 1-0 fiind scorul în momentul în care Serena a cerut ajutorul medicilor.

"Am jucat de multe ori și întotdeauna a fost foarte greu (n.r. să joace împotriva Serenei). Nu e niciodată plăcut să vezi pe cineva care nu se simte bine pe teren. Sper să o văd din nou foarte repede pe teren" - Garbine Muguruza.

"Nu m-am simțit bine înaintea meciului și totul a devenit tot mai rău cu fiecare secundă. Erau stări extreme. Prin felul în care a evoluat scorul, părea că sunt bine, dar nu era deloc așa, Nu mă simțeam deloc bine fizic. Simțeam că sunt amețită și extenuată. Mă voi concentra să mă fac bine și sper să mă recuperez până la Miami" - Serena Williams.

Turul trei, feminin:

Kiki Bertens (NED/N.7) - Johanna Konta (GBR) 7-6(10), 6-4

Garbiñe Muguruza (ESP/N.20) - Serena Williams (USA/N.10) 6-3, 1-0 (abandon)

Wang Qiang (CHN/N.18) - Elise Mertens (BEL/N.16) 7-6(4), 6-7(4), 6-3

Bianca Andreescu (CAN) - Stefanie Vögele (SUI) 6-1, 6-2

Elina Svitolina (UKR/N.6) - Daria Gavrilova (AUS) 7-5, 6-4

Ashleigh Barty (AUS/N.12) - Jennifer Brady (USA) 6-3, 6-2

Marketa Vondroušová (CZE) - Jelena Ostapenko (LAT/N.22) 4-6, 6-3, 6-4

Simona Halep (ROU/N.2) - Kateryna Kozlova (UKR) 7-6 (3), 7-5.

Aici poți vedea un rezumat al confruntării dintre Serena Williams și Garbine Muguruza:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:43
Cătălin Tolontan Cartonașul negru
Cătălin Tolontan Cartonașul negru
16:49
„Incredibil așa ceva!” Victor Pițurcă a criticat dur transferul de top de la FCSB: „Asta e marea problemă a echipei”
„Incredibil așa ceva!” Victor Pițurcă a criticat dur transferul de top de la FCSB: „Asta e marea problemă a echipei”
16:55
Balet, rap și fotbal Metodele care l-au făcut celebru pe selecționerul Suediei, Graham Potter » A dansat „Lacul Lebedelor” cu jucătorii
Balet, rap și fotbal Metodele care l-au făcut celebru pe selecționerul Suediei, Graham Potter »  A dansat „Lacul Lebedelor” cu jucătorii
16:09
Djokovic, interviu inedit VIDEO+FOTO: S-a băgat într-o cadă plină cu gheață! Ce spune despre felul în care Alcaraz și Sinner „îi copiază” stilul de joc
Djokovic, interviu inedit VIDEO+FOTO: S-a băgat într-o cadă plină cu gheață! Ce spune despre felul în care Alcaraz și Sinner „îi copiază” stilul de joc
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
Top stiri
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!”  Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț:  „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!”  » Ce avertisment are
Superliga
13:56
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!” Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț: „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!” » Ce avertisment are
Citește mai mult
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!” Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț: „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!” » Ce avertisment are
„E nevoie de sacrificii”   Darius Movileanu, după aurul cucerit în Kazahstan:  „Asta a făcut diferența”  » De ce e nevoit să se antreneze în Germania
Alte sporturi
13:43

Reghecampf, drum liber spre FCSB!  Becali anunță că  i-a plătit suma restantă lui Mihai Rotaru.  Valoarea totală a datoriei » Când ajunge în România
Superliga
13:03

VIDEO | Negoiță ne arată cum e pusă în practică operațiunea „copacii cu armură” în parcările din Sectorul 3. „Am început în zona Cioplea”
B365
20.09