VIDEO Sevilla - Barcelona 1-2 / Catalanii au câștigat Supercupa Spaniei - Messi, cel mai titrat jucător din istoria clubului

FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei pentru a 13-a oară în istorie, după o victorie la limită împotriva celor de la Sevilla, scor 2-1, într-un meci disputat la Tanger, în Maroc. Grație acestui succes, Lionel Messi, noul căpitan al grupării de pe Camp Nou după plecarea lui Andres Iniesta, a devenit cel mai titrat jucător din istoria clubului catalan, trecându-şi în palmares al 33-lea trofeu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ediţia din acest an a Supercupei Spaniei a fost primul joc oficial dintr-o competiţie spaniolă la care s-a folosit sistemul VAR. În minutul 9, Sarabia a deschis scorul pentru Sevilla, cu un șut plasat la colțul lung, de la marginea careului, dar golul a fost validat după ce arbitrul a consultat proba video.

Barcelona a egalat situația pe tabelă chiar înainte de pauză. Messi a executat în bară o lovitură liberă, mingea a ajuns apoi la Gerard Pique, iar fundașul spaniol a împins mingea în poartă din câțiva metri. Golul victoriei a fost semnat de Ousmane Dembele, în minutul 78. Atacantul de 21 de ani a fost autorul unei reușite superbe: un șut de la marginea careului de 16 metri, mingea a lovit bara transversală și apoi a intrat în plasă.

Sevilla, penalty ratat în minutul 90+1

Sevilla putea trimite meciul în prelungiri, după ce Ter Stegen l-a faultat pe Aleix Vidal, iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri pentru formația andaluză în minutul 90. Ben Yedder a șutat însă dezamăgitor și i-a dat ocazia lui Ter Stegen să se revanșeze.

Grație succesului în fața Sevillei, Barcelona, campioana en titre a Spaniei şi câştigătoarea Cupei Spaniei, a realizat tripla naţională în acest an. Sevilla a fost finalistă la ediția trecută a Cupei Spaniei.

Barcelona și-a trecut în palmares a 13-a Supercupă a Spaniei, după trofeele cucerite în sezoanele 1983/84, 1991/92, 1992/93, 1994/95, 1996/97, 2005/06, 2006/07, 2009/10, 2010/11, 2011/12, 2013/14, 2016/17.

Messi, cel mai titrat jucător din istoria Barcelonei

Lionel Messi a bifat un nou record în tricoul blaugrana, devenind jucătorul cu cele mai multe trofee din istoria clubului catalan. Argentinianul a câştigat cel de-al 33-lea trofeu la Barcelona și l-a depăşit pe Andres Iniesta (32).

Cei mai titrați jucători din istoria Barcelonei:

1. Lionel Messi 33 trofee

2. Andres Iniesta 32

3. Gerard Pique 28

4. Sergio Busquets 28

5. Xavi 25

Rezumatul partidei Sevilla vs Barcelona:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:40
Liga Națiunilor Zidane, prima înfrângere pe banca Franței! Toate rezultatele serii + clasamentele

23:35
Săgeți către Kopic Danny Armstrong îl laudă pe Campos: „Marea diferență” + ce l-a făcut să vrea să renunțe la fotbal

22:43
Donnarumma, ce gafă! FOTO. Portarul Italiei s-a făcut de râs! Gol făcut cadou Franței

22:56
Vlad Chiricheș a semnat Unde va antrena fostul căpitan de la FCSB

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Planul primarului Ciprian Ciucu de a interzice mașinile foarte poluante din centrul Bucureștiului, acum în dezbatere publică. PMB anunță și alte proiecte în discuție
B365
12.11