​Wimbledon: Meciul Simonei Halep cu Elina Svitolina din semifinale are loc joi, de la ora 15:00

​Simona Halep, locul 7 WTA, va evolua joi, de la ora 15:00, cu Elina Svitolina (Ucraina, 8 WTA), în semifinalele turneului de la Wimbledon, potrivit programului anunțat de organizatori. Partida se va disputa pe Terenul Central și va putea fi urmărită în direct pe Eurosport și LiveText pe HotNews.ro.

Simona Halep, la WimbledonFoto: wimbledon.com

Pentru Svitolina, aceasta va fi prima prezență în semifinalele unui turneu de Grand Slam, după ce a pierdut de patru ori în sferturi. Elina este prima jucătoare din Ucraina care ajunge până în penultimul act al unui asemenea turneu. Pe parcursul competiției, ea a mai trecut de Daria Gavrilova (Australia, 74 WTA), Margarita Gasparyan (Rusia, 62 WTA), Maria Sakkari (Grecia, 32 WTA) și Petra Martic (Croația, 24 WTA).

Simona Halep și Elina Svitolina s-au mai întâlnit de șapte ori în circuitul WTA, Svitolina conducând cu 4-3. Ultimul meci a fost câștigat de româncă, anul acesta, în semifinalele de la Doha. Partida de la Wimbledon va fi prima disputată de cele două pe iarbă (patru au avut loc pe hard, trei pe zgură).

Halep vs Svitolina, meciuri directe 3-4:

2019, Doha: 6-3, 3-6, 6-4 pentru Halep

2018, Roma: 6-4, 6-0 pentru Svitolina

2017, Singapore:6-3, 6-4 pentru Svitolina

2017, Toronto:6-1, 6-1 pentru Svitolina

2017, Roland Garros: 3-6, 7-6(6), 6-0 pentru Halep

2017, Roma: 4-6, 7-5, 6-1 pentru Svitolina

2013, Sofia: 6-1, 6-1 pentru Halep.

Aici poți citi o amplă prezentarea a turneului de la Wimbledon.

Competiția de la "All England Lawn Tennis and Croquet Club" poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

Citește și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?

00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei

00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult

„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365
24.10