Jucatoarea Sorana Cirstea, locul 62 WTA, a invins-o, luni, cu 6-3, 6-2, pe sportiva ceha Katerina Siniakova, locul 39 WTA, calificandu-se in mansa a doua a turneului de categorie Premier de la Eastbourne (pe iarba), transmite News.ro.
Cirstea, prezenta pe tabloul principal ca lucky loser, s-a impus in 58 minute. Siniakova s-a accidentat destul de serios, dupa ce a alunecat la ultima minge a partidei.
Romanca va evolua in faza urmatoare cu britanica Johanna Konta, locul 7 WTA si cap de serie numarul 5. Aceasta va fi prima lor intalnire dupa doua luni, de la meciul de la Mamaia, contand pentru Cupa Federatiei, partida marcata de incidente.
Meciul de atunci a fost oprit din cauza scandalului izbucnit intre capitanul nejucator al Romaniei, Ilie Nastase, pe de o parte, si arbitri si membri ai delegatiei Marii Britanii, pe de alta parte. Nastase a fost eliminat de pe teren pentru ca i-a injurat pe oaspeti si pe arbitri, fiind ulterior suspendat provizoriu de ITF.
Partida a fost reluata pana la urma si castigata de Konta, cu 6-2, 6-3.
Calificarea in mansa a doua este recompensata la Eastbourne cu un premiu de 5.155 de dolari si cu 30 de puncte WTA.
In turul al doilea mai sunt prezente Simona Halep, locul 2 WTA si cap de serie numarul 2, si Monica Niculescu, locul 50 WTA.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro