WTA Hua Hin: Irina Begu și Monica Niculescu s-au calificat în finala probei de dublu

Irina Camelia Begu și Monica Niculescu, favoritele numărul 2, s-au calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie International de la Hua Hin (Thailanda), după o victorie în două seturi cu perechea Xin-Yun Han (China)/ Darija Jurak (Croația), scor 7-6 (4), 6-2.

HotNews.roFoto: Hotnews

Begu și Niculescu au câștigat primul set la mare luptă, după aproape o oră de joc. Jucătoarele noastre au fost conduse cu 3-1 și 5-2, iar adversarele au avut chiar ocazia să își adjudecce primul act pe propriul serviciu, la 5-3. Begu și Niculescu au reușit break-ul la ultima strigare și au echilibrat jocul pe finalul setului, învingătoarele fiind decise la tie-break. Româncele au fost mai inspirate în momentele importante și s-au impus cu 7-4.

Echilibrul setului al doilea a fost rupt de Begu și Niculescu, care au reușit break-ul și au dus scorul la 4-2 în favoarea lor. A urmat apoi un game câștigat la 15 pe propriul serviciu, iar partida s-a încheiat cu un nou break al jucătoarelor noastre. Begu și Niculescu au fructificat prima minge de meci, punând capăt confruntării după o oră și 30 de minute de joc.

În lupta pentru trofeu, Begu și Niculescu vor întâlni perechea Anna Blinkova (Rusia)/Yafan Wang (China), care a trecut în semfinale de chinezoaicele Shuai Peng și Zhaoxuan Yang, favoritele numărul 3, scor 7-6 (5), 7-5.

Irina Begu și Monica Niculescu au ajuns în finală fără să cedeze niciun set. În prima rundă au trecut de chinezoaicele Xinyu Jiang și Qianhui Tang, scor 7-5, 6-3, iar în sferturi au învins perechea Kurumi Nara (Japonia)/Saisai Zheng (China), scor 6-2, 7-5.

Învingatoarele din finală vor fi recompensate cu un cec în valoare de 12.300 de dolari şi câte 280 de puncte, iar învinsele vor primi 6.400 de dolari şi câte 180 de puncte.

Begu și Niculescu au împreună un titlu la dublu, cucerit în 2012 la Hobart, precum și finale pierdute la Wuhan, Moscova (ambele în 2015) și la Luxemburg (în 2012).

Niculescu (31 ani, locul 69 WTA la dublu) a câștigat 8 titluri WTA la dublu şi are alte 16 finale pierdute. De asemenea, Begu (28 de ani, locul 37 WTA la dublu) are în palmares 8 titluri WTA la dublu şi a mai disputat alte 7 finale.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:39
„Lara, vine tata” Dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele ore din viața lui Robert Enke: lupta cu depresia și mesajul lăsat de fostul portar la mormântul fiicei

10:55
„Spania, mă sperii!” VIDEO. Reacție dură a unui campion mondial după imaginile revoltătoare din Barcelona: „Cum ne-am pierdut atât de mult mințile?!”

11:02
SUA s-a retras de la Mondial! Americanii se tem de eventuale atacuri armate la turneul final, unde este prezentă și România

10:36
Gigi Becali, amendat Comisia de Disciplină a FRF a anunțat sancțiunea primită de patronul FCSB

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

FOTO | Fascinantul cartier Berceni: între fantezia unei legende cu cavaleri husari și realitatea vechii mahalale din Bucureștiul de altădată
B365