WTA Istanbul: Ana Bogdan, calificată în optimi după ce Kirsten Flipkens a abandonat în setul al doilea

Ana Bogdan (150 WTA) s-a calificat în optimile turneului International de la Istanbul. Jucătoarea noastră câștigase primul set cu 6-1 și conducea cu 1-0 în actul secund, când Kirsten Flipkens (Belgia, 59 WTA) a abandonat din cauza unor probleme medicale.

HotNews.roFoto: Hotnews

Partida s-a încheiat după 42 de minute de joc.

Venită din calificări, Bogdan va evolua în optimi cu Petra Martic (Croația, 40 WTA), cap de serie 6, care a învins-o în primul tur pe slovena Tamara Zidansek (68 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-3.

Flipkens (33 ani) câştigase ambele meciuri anterioare cu Ana Bogdan, în 2016 la Tashkent (7-6, 6-3) şi în 2017 la New Haven (6-1, 7-6).

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 48 de puncte WTA.

În optimile turneului de la Istanbul se mai află alte două jucătoare din România: Mihaela Buzărnescu (30 WTA), favorita numărul 2, și Sorana Cîrstea (97 WTA).

Ambele jucătoare vor juca miercuri. Buzărnescu o va întâlni pe rusoaica Margarita Gasparyan (72 WTA), iar Cîrstea se va duela cu cehoaica Barbora Strycova (47 WTA).

Competiția din Turcia (de categorie International) este dotată cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari, iar pe tabloul principal se vor afla la start 32 de jucătoare. Suprafața de joc este zgură, iar directorul turneului este Miraç Namli. Prima ediție a avut loc în 2005, iar câștigătoare a fost Venus Williams. În 2018, trofeul a fost cucerit de Pauline Parmentier.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB - DinamoLIVE de la 20:00, în etapa #28 din Liga 1 » Kopic bifează meciul 50 în Superliga chiar în „Eternul Derby”
Superliga
18:22

Citește mai mult

Radu Drăgușin, în pericol Fundașul român ar putea deveni al 4-lea stoper la Tottenham
Stranieri
14:03

Cupa RomânieiCSM Reșița, victorie cu Unirea Alba Iulia în barajul de departajare + Tabloul sferturilor
Cupa Romaniei
15:00

România - Bosnia Biletele pentru primul meci din preliminariile CM 2026 se vând ca pâinea caldă: 40.000 în 48 de ore
Nationala
15:18

Bilete FCSB - Dinamo Fanii vor lupta cu frigul pentru a asista la derby-ul din Superliga » Câte tichete au fost vândute
Superliga
14:55

Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
Opinii
13:27
Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
Citește mai mult
Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
S-a săturatAntrenorul lui AC Milan și-a criticat dur elevii după înfrângerea cu Torino: „Goluri ridicole și greșeli de circ”
Campionate
12:00

Amărăciunea lui LucescuAntrenorul lui PAOK acceptă că e un an rău: „Poate fi un sezon fără nimic”. Urmează alt joc decisiv
Campionate
15:24