Publicat:
14.07.2026, ora 12:50
Actualizat: 14.07.2026, ora 13:21
- „Dacă n-am simptome, n-am de ce să mă caut”, „PSA mare înseamnă sigur cancer” sau „operația duce inevitabil la impotență” sunt doar câteva dintre miturile care îi determină pe mulți bărbați să amâne vizita la urolog.
- Deși cancerul de prostată poate fi depistat în stadii incipiente prin investigații simple, numeroși barbați ajung târziu la medic din cauza informațiilor greșite sau a convingerii că lipsa simptomelor înseamnă lipsa bolii.
- Dr. Gheorghe Plugaru, medic primar Urologie la Spitalul Euroclinic, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria, demontează cele mai răspândite mituri pentru ca tu să mergi la doctor atunci când ai nevoie.
#SănătosAcasă este un proiect realizat de GOLAZO.ro în parteneriat cu Rețeaua de Sănătate Regina Maria și care își propune să informeze bărbații activi – în special fanii sportului – despre cele mai frecvente probleme de sănătate cu care se confruntă și despre cum pot fi prevenite sau tratate corect.
Domnule doctor, mitul cel mai puternic despre cancerul la prostată ar suna așa: „Dom’le, dacă n-am simptome, n-am de ce să mă duc să mă caut”.
Asta cu simptomatologia este cel mai grosolan mit, deoarece cancerul de prostată, din păcate, nu are simptome. De aceea screeningul pentru acest tip de cancer este foarte important.
„Un PSA crescut înseamnă automat cancer la prostată”. Cât e adevăr și cât nu în această propoziție?
Totul trebuie corelat. PSA este un marker al prostatei, nu un marker specific al cancerului. O valoare crescută poate indica o inflamație, o prostată mărită sau, într-adevăr, un cancer. De aceea interpretarea lui trebuie făcută întotdeauna de medic și corelată cu alte investigații. Dar creșterea lui, într-adevăr, poate indica o posibilă apariție a unui carcinom prostatic.
Un alt mit ar fi acela că doar bărbații foarte în vârstă pot fi afectați de cancerul de acest tip.
Deloc adevărat. Cancerul de prostată îi afectează și pe bărbații de vârstă medie, să spunem peste 45 de ani.
Dar enunțul „metodele de investigație sunt invazive” are vreo doză de adevăr în el?
Nu, metodele de investigație nu sunt invazive. Cel mai simplu este să verificăm valoarea PSA-ului (printr-o analiză de sânge), apoi o ecografie de rutină, care ar trebui efectuate o dată pe an. Începând cu vârsta de 45 de ani.
Un alt mit spune: „Toate cancerele de prostată se pot opera”. Real sau nu?
Nu toate cancerele de prostată se operează. Alegerea tratamentului depinde de stadiul bolii, de vârsta pacientului, de afecțiunile asociate și de speranța de viață. Pentru un pacient tânăr, cu o formă incipientă, operația este de multe ori cea mai bună soluție. În alte situații, tratamentul hormonal sau radioterapia pot fi variante mai potrivite. Indicația chirurgicală sau non-chirurgicală este pusă de medic, în acord cu pacientul. Se iau în considerare vârsta, comorbiditățile și speranța de viață.
Cât contează genetica în cancerul de prostată
Auzim des propoziția „Tata și bunicul sunt sănătoși, n-am cum să fac eu cancer de prostată”. Cât de mult moștenim cancerul de prostată?
Există o componentă genetică a cancerului de prostată. Dacă tata și bunicul au avut cancer de prostată, screening-ul ar trebui să înceapă puțin mai devreme, de la vârsta de 40 de ani; dacă în familie nu a avut nimeni boala, screeningul începe la 45-50 de ani. Din păcate, faptul că părinții și bunicii nu au avut o formă de cancer nu ne ferește automat de această boală, nu oferă o certitudine că vom fi ocoliți automat.
Mulți bărbați evită să se caute și din cauza ideii că operația de cancer la prostată duce inevitabil la incontinență urinară sau impotență.
Mulți bărbați nu se caută din motive masculine de tipul: „Eu sunt bărbat, nu am nicio boală, nu-mi trebuie mie doctor”. Nu neapărat de frica repercusiunilor operației. Pur și simplu neglijează, pentru că nu consideră oportun să se ducă în fiecare zi sau în fiecare lună la doctor. Asta e văzută de ei mai mult ca o chestie feminină. Că, deh, noi suntem bărbați și nu ni se întâmplă nimic.
Într-adevăr, după ce se pune diagnosticul de cancer de prostată, majoritatea are această frică, de incontinență urinară în primul rând. Cei mai tineri sau încă activi sexual se tem și de posibila impotență sexuală post-operatorie. Nu poți spune că e de neglijat, dar în special în chirurgia robotică pacienții - în special cei din stadiile 1 și 2 - pot fi tratați cu prezervarea fasciculelor nervoase răspunzătoare pentru erecție.
Dar teama că biopsia răspândește cancerul cum o calificați?
Un neadevăr. În cazul celui de prostată, în niciun caz nu răspândește cancerul. Din contra. Dacă e un sceening făcut corect, poate fi diagnosticat în stadii incipiente, iar pacientul poate beneficia de tratament curativ complet, să scape de cancer în totalitate și să aibă o calitate
bună a vieții.
Sport și dietă - impact real
Mitul că bicicleta provoacă sau poate provoca un cancer de prostată cât adevăr conține?
Sunt multe discuții pe tema asta. Din punctul meu de vedere, nu cred că e relevant. Sunt țări nordice în care oamenii chiar merg zilnic cu bicicleta la serviciu. Iar între populațiile care merg mult cu bicicleta și cele care nu fac asta frecvent nu există o diferență a incidenței cancerului de prostată. Ce e drept, în anumite cazuri, bicicleta poate cauza o inflamație locală, dar care nu e obligatoriu să conducă la cancer de prostată. Mai degrabă afectează uretra decât prostata.
O judecată de genul „Dacă mănânc sănătos, fac ceva mișcare, nimic rău nu mi se poate întâmpla” vi se pare OK?
Toate acestea ajută, într-adevăr, să ocolim multe boli și situații neplăcute, dar din păcate nu sunt un panaceu. Screening-ul pentru orice fel de cancer, care poate fi făcut non-invaziv și cu resurse minime, este obligatoriu de făcut.
Dacă ar fi să transmiteți un singur mesaj bărbaților care citesc acest interviu, care ar fi acesta?
Nu așteptați apariția simptomelor. După 45 de ani, un PSA și un consult urologic anual pot depista boala într-un stadiu în care poate fi tratată cu succes.
