Publicat:
31.07.2026, ora 19:33
Actualizat: 31.07.2026, ora 19:33
- UEFA și Asia i-au sărit în cap lui Infantino, care a propus ca turneul final să fie deținut de investitori privați. Fotbalul se desparte cu greu de socialism.
E la modă ca Infantino să fie criticat. Retorica e: vrea să ne vândă fotbalul nostru și să ofere Mondialul unor oameni de afaceri. Dar oare e greșit ce propune?
Cătălin Tolontan susține că da, abordarea conducerii FIFA e greșită iar argumentele lui sunt în textul pe care îl găsiți aici.
Eu văd altfel toată această polemică mondială. Nu e vorba de o mutare de ego. Nu e despre ce vor FIFA și Infantino și ce contestă UEFA, confederația asiatică și, în general, foarte mulți dintre cei interesați de subiect.
Printre ei și Răzvan Burleanu, în discursul căruia, am regăsit ideea că privatizarea e ceva rău.
Discursul lui Burleanu și exemplul privatizării Petrom
„Considerăm că transformarea unei competiții fundamentale într-un produs comercial destinat fondurilor de investiții reprezintă o inițiativă periculoasă de privatizare a fotbalului!”, ne-a anunțat Burleanu într-o declarație de presă.
În România, în anii '90 și 2000, privatizarea unor companii, a celor mai multe dintre ele, a însemnat fix dezvoltarea reală a acestora, bunăstarea superioară a angajaților și mai ales a clienților.
Un exemplu: vă amintiți cum arătau stațiile peco Petrom la jumătatea anilor '90? Horror e puțin spus. Angajații stăteau în ploaie, soare, ger, ninsoare, fără a avea unde să se adăpostească, iar după 8 ore de muncă, iarna, când ajungeau acasă aveau nevoie de cel puțin una-două ore să revină la temperatura normală.
Pentru clienți era aceeași senzație, efectiv de silă de a opri într-un loc în care te simțeai umilit din cauza condițiilor, care lipseau cu desăvârșire.
Privatizarea de către austriecii de la OMV a schimbat complet, dar complet, modul în care au început să arate benzinăriile după jumătatea anilor 2000.
Astăzi, ele sunt, dincolo de stații de alimentare, mini marketuri-restaurante bine îngrijite, în care intri de plăcere și în care angajații au un loc de muncă mai mult decât decent.
Dacă actualul sistem nu poate mai mult?
Exemplele de acest fel pot continua și cu alte companii, mai mari sau mai mici, unde investitorii privați au ridicat calitatea, e drept, și pretențiile. Da, au și concediat angajați, însă tocmai realizaserăm o Revoluție în 1989, în care ne-am dorit să scăpăm de comunism și socialism și să trăim în capitalism.
Statul nu e un bun administrator. FIFA și FRF nu sunt cei mai buni administratori. Da, fiecare a dus competiția până unde poate, dar dacă actualul sistem și-a atins nivelul de competență? De ce să refuzăm progresul și inovația testate de piață?
Mondialul ar fi mai bun pe mâna celor care îl pot dezvolta
Exact așa ar sta lucrurile și cu Mondialul, cum au stat cu multe dintre companiile noastre privatizate. Apariția investitorilor privați ar crește șansele ca el să fie mai atractiv, să producă mai mulți bani, automat să se dezvolte, să progreseze, iar la el să participe, direct sau indirect, miliarde de oameni.
În spatele ideii lui Infantino stă un plan al americanilor. Iarăși, din punctul meu de vedere, o veste bună.
Americanii știu să crească un produs, știu să-l valorifice, știu să facă divertisment și business ca nimeni alții.
Dacă toți suntem de acord că acest Mondial a fost un succes: de la participarea unor naționale exotice, până la penetrarea pe care a avut-o în toate țările lumii, de ce nu acceptăm că, de fapt, la bază, el a fost tot un produs de organizare al americanilor?
UEFA a luat lecții din succesul NBA, dar astăzi se opune lui JPMorgan Chase
În anii 2000, șefii UEFA, cei care astăzi se opun ideii lui Infantino, s-au dus tocmai până în SUA, pentru a-și lua notițe și a înțelege cum reușește NBA să fie o competiție atât de bună, cu un consum imens și cu un impact atât de mare în SUA.
Ei urmăreau să ajusteze ce e de ajustat în Champions League pentru a copia măcar o parte din succesul pe care îl are baschetul nord-american. Și astăzi, da, UCL e la un cu totul alt nivel față de acum 25-30 de ani.
De ce? Pentru că a produs mai mulți bani, s-a putut dezvolta, a adăugat noi echipe și în prezent rulează miliarde și audiență TV. Dar tot astăzi, UEFA se opune unui proiect, ca și în cazul Superligii Europei, în care una dintre băncile-etalon ale lumii, JPMorgan Chase, a anunțat că e dispusă să fie investitor.
Burleanu nu vrea privatizare, dar vrea eternizare
„La fel ca UEFA, FRF consideră că sufletul și guvernanța fotbalului nu sunt niște active care pot fi tranzacționate, iar cel mai iubit sport din lume aparține celor care îl trăiesc și îl susțin din tribune, nu unor anumite interese speculative”.
Pasajul îi aparține lui Burleanu. Ne spun UEFA și FRF că fotbalul are suflet și nu poate fi tranzacționat? Putem zâmbi. Burleanu și-a pregătit eternizarea pe funcție. Nu vrem privatizare, dar vrem eternizare.
Fotbalul va aparține întotdeauna publicului
Fotbalul de astăzi e o imensă afacere. Cine crede altceva, chiar e liber să creadă, dar realitatea e alta. Mondialele din Rusia 2018, Qatar 2022, SUA-Canada-Mexic 2026, ca să ne referim doar la ultimii ani, n-au avut nimic sacru în procesul de acordare a organizării.
Pentru primele două există și un documentar Netflix, în care vă lămuriți că vorbele lui Burleanu sunt atât de goale, încât chiar sunt spuse degeaba.
Problema fotbalului e una singură: se desparte, în anumite zone din această lume, cu greu de etatism.
Evident că, la bază, fotbalul va aparține oamenilor, fiindcă niciun investitor privat din această lume, în niciun caz unul american, n-ar înstrăina fotbalul de public.
Pentru că dacă NBA-ul, fotbalul american, hocheiul și baseball-ul au fost ridicate aproape la rang de artă în SUA a fost fiindcă pe americani i-a durut în cot de socialism și au gândit strict în ideea a ceea ce trebuie să fie orice sport.
Și anume: să producă divertisment la scară largă. Evident, pentru oameni!
Cu Mondialul din 2026, americanii au arătat că sunt capabili să-l ducă la un nivel superior. Infantino a acceptat ideea și a făcut o propunere. A fost respinsă, de UEFA, de Asia și de mulți alții.
Exemplul privatizării Champions League, pe linie sportivă
Paradoxal e că tocmai UEFA se opune. Iar UEFA cea care a apelat la același tip de reformă, lipsită de principii socialiste, pentru a transforma Cupa Campionilor.
Peste Cupă se așternuse praful, era ceva învechit și nu mai făcea față așteptărilor. Printre altele, pentru că totul se împărțea egal. Țara și echipa, indiferent de valoare și, mai ales, imun la nevoile publicului.
Abia după schimbare a devenit Champions League. A fost tot un fel de privatizare, în care marile țări au fost avantajate, iar cei mici lăsați fie pe dinafară, fie primiți într-un procent neînsemnat.
Dar chiar și Champions League a avut nevoie de un întreg proces de updatare, în care filosofia capitalismului a primat de fiecare dată, pentru ca astăzi să ajungem la o super competiție intercluburi.
Știți diferența dintre prima ediție de Champions League, din 1992-1993 și ultima ediție de Champions League, 2025-2026?
- În prima variantă au fost la start 36 de echipe
- În a doua variantă numărul s-a mărit cu 130%. S-a ajuns la 82
- În 1992-1993, volumul total de meciuri a fost de 73
- Sezonul trecut, UCL, cu tot cu tururile preliminare, a conținut de aproape 4 ori mai multe meciuri: nu mai puțin de 281!
- Faza grupelor în 1992 a avut 8 echipe, împărțite în două serii. În una: Marseille, Rangers, ȚSKA Moscova și Club Brugge. În cealaltă: Milan, Porto, PSV și IFK Goteborg. Vă puteți imagina așa ceva?
- Acum avem toată crema campionatelor din primele 5 țări, cu Real, Barcelona, Atletico, PSG, Marseille, Bayern Munchen, Borussia Dortmund, City, Liverpool, Arsenal, Chelsea, Inter, Napoli, Juventus și multe altele
- În faza grupelor din 92-93 au fost 24 de meciuri. În 2025-2026, doar într-o etapă și jumătate se joacă mai multe
- Știți câte meciuri eliminatorii au fost în UCL 92-93, după faza grupelor? UNUL SINGUR: finala! În sezonul trecut am avut 22 de duble eliminatorii, cărora li s-a adăugat finala
Progresul și dezvoltarea, spuneți-i privatizare, nu e nimic rușinos în el se vor produce.
Mai devreme sau mai târziu, pe cale naturală, această idee a lui Infantino, la fel ca și Superliga europeană, care ar conține doar marile cluburi, se va realiza. Și va fi în beneficiul fotbalului, al spectatorilor și, da, inclusiv al investitorilor. Din nou, nu e rușinos. Profitul e sănătos.
