Cristian Geambașu  Ambasadorul   pus pe ignore

Cristian Geambașu Ambasadorul pus pe ignore

  • Andrea Pirlo nu va fi noul selecționer al Italiei. Dar va rămâne ambasadorul unei case de pariuri rusești.
  • Totuși, fostul mare fotbalist, actualmente antrenor prin Dubai, are o amărăciune legată de faptul că mesajul lui pacificator nu a fost înțeles.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Andrea Pirlo a reușit zilele acestea ceva ce nu a reușit nici când era la apogeul gloriei fotbalistice. S-a vorbit și s-a scris ca niciodată până acum despre fostul mijlocaș al Squadrei Azzurra. Dar nu de bine.

Marcello Lippi l-a descris cândva pe Pirlo ca pe un lider tăcut. Și avea dreptate, dar parțial. Pirlo nu a fost un lider de echipă, dar a fost un fotbalist foarte, foarte bun. Tăcut da. Tăcut până la exasperare, de până și hirsutul Gattuso părea un izvor de vorbe

Pentru amatorii de all-inclusive

Poate că lipsa zgomotului din jurul celui care a fost campion mondial cu Italia în 2006 venea dintr-un soi de pudoare. Sau din timiditate. Ori, foarte probabil, pentru că omul spunea ce avea de spus prin fotbal. Și atât. Dovadă că nu îl dădeau ideile afară din casă este traseul lui în meseria de antrenor.

În momentul în care FIGC (Federazione Italiana Giuoco Calcio) s-a orientat asupra lui pentru postul de selecționer, Andrea Pirlo antrena Dubai United. Încă antrenează Dubai United. Sună bine, dar pentru amatorii de all-inclusive.

Salt în gol, de la Pep la Pirlo

Intenția de a-l numi pe Pirlo antrenor al naționalei care a ratat de 3 ori consecutiv prezența la Campionatul Mondial le-a aparținut lui Paolo Maldini și lui Leonardo. Ei înșiși de-abia angajați ca director tehnic, respectiv de consilier de președintele proaspăt ales al Federcalcio, Giovanni Malago.

Lovit de 3 seisme majore, fotbalul italian încearcă să se recompună.

Tentativa de a-l aduce pe Pep Guardiola la cârma echipei duse în prăpastie de Gennaro Gattuso a eșuat din lipsă de bani.

Pretențiile lui Pep (10 milioane de euro pe sezon oferise federația, dublu voia catalanul) sunt prea mari pentru cât își permite acum fotbalul peninsular. Dar saltul în jos de la Pep la Pirlo era oricum prea mare, mai ales în condițiile în care pe lista posibililor se mai aflau Conte și Mancini.

Nu Pirlo!

Astăzi, Andrea Pirlo nu mai este o opțiune pentru postul de selecționer, iar Maldini și amicul Leonardo au demisionat din funcțiile pe care le-au ocupat două săptămâni tocmai pentru că alegerea lor a fost invalidată.

Andrea Pirlo Andrea Pirlo
Andrea Pirlo

Motivul scandalului este cunoscut de toată lumea care urmărește fotbal. Pirlo este ambasador al Fonbet, o agenție rusească de pariuri sportive (și nu numai), ai cărei acționari sunt personaje agreate de Vladimir Putin.

Cum toți acești miliardari devin miliardari cu voie de la Kremlin, nu mai e nevoie de alte explicații.

Reacția de respingere din mass-media italiană, dar și a multor oameni care lucrează în fenomen a fost promptă, iar răspunsul președintelui Giovanni Malago nu a întârziat. Nu Pirlo.

Pirlo a reacționat cu un text publicat pe rețelele de socializare. Iată ce spune printre altele.

„În ultimele zile, am urmărit cu multă amărăciune dezbaterea apărută în jurul numelui meu și al posibilității de a ocupa funcția de selecționer al echipei naționale a Italiei.

(...) Colaborarea profesională care a făcut obiectul recentelor controverse a apărut în cadrul parcursului meu profesional din Emiratele Arabe Unite și are exclusiv un caracter comercial și sportiv.

A atribui acestei colaborări o semnificație politică înseamnă a-mi atribui convingeri pe care nu le-am exprimat niciodată și care nu îmi aparțin”.

Amărăciunea

Sigur că nu amărăciunea a fost sentimentul predominant al lui Pirlo atunci când el și Marco Materazzi, fostul coechipier de la națională, au fost unși ambasadori Fonbet pe stadionul Lujniki din Moscova în fața unei asistențe de tineri pacifiști care pariază responsabil.

Nici Francesco Totti nu a fost prea trist atunci când de asemenea a semnat un contract de reprezentare cu altă casă de pariuri rusească. În ciuda protestelor venite din Italia și nu numai. Și bineînțeles că astfel de asocieri cu entități strâns legate de Rusia lui Putin au o semnificație politică, în spatele căreia stă și o puternică motivație financiară pentru ambasadori.

Cât despre convingeri, fiind tăcut, nu știm ce gândește Pirlo. Putem bănui că este un partizan al luptei ucrainenilor împotriva invaziei rusești? Ori că, mai degrabă, un mare pacifist fiind, are grijă să-și ducă la adăpost agoniseala în Dubai sau, hai, în băncile elvețiene?

Kirsty Coventry nu zice nimic? Dar Infantino?

După cum se știe, Kirsty Coventry, președinta CIO, a făcut pârtie pentru sportivii ruși la următoarele Jocuri, împroșcându-ne cu tot arsenalul de vorbe de lemn al idealurilor olimpice.

Radu Naum a scris un articol foarte bun pe tema asta. Poate că dacă doamna Coventry ar fi știut despre situația creată, ar fi sărit în ajutorul lui Pirlo și al tovarășilor lui Maldini și Leonardo. Și nu se ajungea ca ditamai ambasadorul să fie pus pe ignore de niște dușmani ai idealurilor păcii universale întruchipate de Rusia.

De mirare că nici Gianni Infantino nu a luat atitudine, mai ales el. Iar de la taciturnul Pirlo oricum am aflat mai mult decât am fi putut spera vreodată. Mai puțin suma pentru care s-a vândut.

Știri ultima oră
23:34
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
„Așa încheiem turul” Mesajul  căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
23:35
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
08.11
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
Citește mai mult
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
08.11
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Citește mai mult
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism

Surprize la West Side Hallo Fest, chiar și în ultima zi de festival. AFI oferă trei vouchere participanților cu cele mai interesante costumații
B365