Radu Naum Victoria Rusiei

• Rusia se întoarce în sport cu arme și bagaje. Și cu bocancii plini de sânge.
• La Jocurile de la Los Angeles se va auzi cel mai probabil muzica imnului sovietic și va fi arborat steagul purtat de tancurile care au invadat Ucraina.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Se moare în continuare în blocuri și în tranșee, Rusia ține Europa ostatică, atacă hibrid și chiar direct țări ale NATO (căci ce sunt dronele rătăcitoare?), dar marea preoteasă a olimpismului, Kirsty Coventry, a ales orbirea.

Dacă sportul, ca și justiția, mai ales cea de la noi, sunt oarbe e vai de noi. Oarbe la orori, evident. Există, sigur, explicații pentru care marele agresor e reintegrat în competițiile internaționale. Ia ascultați:

„IOC (Comitetul Internațional Olimpic) trebuie să accepte realități complexe și consecințelor contextului geopolitic actual. În fața instabilității și a conflictelor mondiale în creștere – 65 în derulare conform Uppsala Conflict Data Program – IOC trebuie să rămână fidel misiunii sale: să păstreze o platformă sportivă fondată pe valori și veritabil planetară, izvor de speranță pentru lumea întreagă”, a răspuns forul olimpic întrebărilor celor de la L’Equipe”.

E foarte greu de găsit o țară care să invadeze o altă țară democratică fără a fi fost provocată militar

Frumos. Înduioșător. Mai că îți vine să plângi așa cum a plâns Coventry pe umărul săniorului ucrainean, cel cu casca plină de chipurile sportivilor și antrenorilor omorâți de ruși – a plâns, după care a lăsat să fie eliminat din concurs și i-a luat șansa medaliei de aur la Jocurile de la Milano-Cortina. Coventry e din Zimbabwe. O țară plină de crocodili.

Ce ni se spune în esență, dincolo de bla-bla-ul despre valori, speranță (valoarea crimei de stat?, speranța unei păci la Paștele cailor?), e că dacă sancționezi Rusia atunci trebuie să sancționezi aproape o treime din țările lumii implicate în conflicte. O concluzie care e, pe limba doamnei CIO, un mare bullshit.

Căci nu toate conflictele sunt la fel. Cele mai multe sunt limitate, se petrec între țări care au ceva de împărțit pe spații restrânse, nu sunt veritabile războaie de cotropire. Unele sunt reglări de conturi interne. Bande criminale răvășesc teritorii. În tot felul de zări e suferință multă.

Dar există în marea majoritate a cazurilor o diferență esențială față de ceea ce face Rusia. E foarte greu de găsit o țară care să invadeze o altă țară democratică fără a fi fost provocată militar, lăsând o dâră de crime de război pe unde trece, răpind copii și ținând în mod programatic toată populația sub teroare.

Și mai ales, nu există o altă țară de aceeași importanță sportivă cu un astfel de dosar al ororilor.

Aici a ajuns olimpismul cu busola morală defectă

SUA și Israel sunt aduse în discuție când e vorba despre pedepsirea Rusiei. Ele de ce nu sunt interzise după ce acționează în totală impunitate asupra unor alte țări?

E drept, Trump și Netanyahu au apăsat pedala conflictului cu cei care nu le convin până la fund. Să răpești președintele unei alte țări, să ataci Iranul dereglând economia unei lumi întregi, să aplatizezi sub bombe un vast teritoriu, îngropând teroriști și prunci deopotrivă sub moloz, sau să ajungi în zona epurării etnice în Cisiordania sunt umbre uriașe asupra capului acestor conducători.

Numai că în niciun caz nu există paradigma enunțată mai sus: invadarea unei țări democratice fără o provocare militară.

Rusia a ales un război de modă veche, de rit sovietic sau țarist, în care nu e urmărită reglarea unei probleme (chiar subiectiv exprimate, chiar excesiv aplicate) ci acapararea pur și simplu, înfulecarea unui vecin care refuză slujirea a ceea ce scriitorul Mihail Șîșkin numea ulus-ul moscovit – puterea absolută cu rădăcini în Hoarda de Aur.

De aceea revenirea Rusiei în sport reprezintă fix inversul a ceea ce enunță CIO despre valori globale și speranțe. Mesajul e de fapt următorul: invadați, prăduiți, violați, ucideți civili, marea și frumoasa castă a olimpismului vă primește cu brațele deschise!

Ce contează că acasă îi cântați ode lui Putin (povestea cu demonstrarea neutralității față de război a sportivilor ruși e de adormit copiii), că în curând veți reprezenta cu steag și imn o dictatură care sparge granițe și destabilizează un continent, sunteți bineveniți!

Aici a ajuns olimpismul cu busola morală defectă. De astăzi devine pe față complicele inumanității acestui imperiu îmbătrânit în rele.

Noroc că mai există un Sebastian Coe. Președintele forului mondial al atletismului a rămas unul dintre puținii care refuză să întoarcă privirea și continuă să îi țină pe ruși în afara sportului său. Sigur că ți se poate strânge inima pentru acei performeri care își văd toată cariera distrusă din cauza conducerii țării lor. Dar nu au decât să facă ce au făcut destui compatrioți: să plece. Să refuze să mai gireze barbaria.

Mulți români se bucură de reprimirea rușilor

Rusia pierde ușor, ușor războiul cu Ucraina, dar câștigă sufletul unei lumi naive și amorale. Ministrul ucrainean al Sportului i-a propus lui Coventry să vină la Kiev și să-i prezinte o tânără gimnastă care și-a pierdut un picior după ce imobilul său a fost bombardat.

Probabil că va plânge din nou doamna, pare că are o glandă lacrimală de actriță. Și peste doi ani va sta drepți când se va intona Gosudarstvenîi Gimn Rossiiskoi Federații.

Știu că sunt mulți români care se bucură de reprimirea rușilor în competiții. I-aș întreba așa: cum s-ar simți să intre într-un concurs cu ruda, prietenul, cunoscutul, vecinul unuia care le-a omorât ruda, prietenul, cunoscutul, vecinul?