Acuzat de legături cu crima organizată, președintele Federației de fotbal din Serbia și-a dat demisia

Slavisa Kokeza a demisionat din funcţia de preşedinte al Federaţiei Sârbe de Fotbal. Acesta a fost recent audiat de poliție ca urmare a unor presupuse legături cu crima organizată sârbă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Deși a negat acuzațiile, a fost nevoit să-și prezinte demisia la presiunea presei și a fanilor din țară. Kokeza era preşedinte al Federaţiei Sârbe de Fotbal încă din mai 2016.

În scrisoarea în care și-a prezentat demisia, Kokeza a spus că vrea să permită prin gestul său echipei naționale ”liniștea și stabilitatea necesară” înaintea începerii calificărilor pentru Cupa Mondială. Serbia joacă miercuri împotriva Irlandei pe teren propriu, potrivit The Intelligencer.

Poliția l-a audiat luna trecută pe Kokeza cu privire la posibila lui legătură cu liderii unui grup de suporteri ai lui Partizan Belgrad. Din ancheta poliției reiese că aceștia ar fi avut un loc special la stadionul clubului unde își torturau rivalii și chiar îi ucideau.

Grupul respectiv ar fi avut în plan chiar să-l ucidă pe președintele sârb Aleksandar Vucic. Kokeza, fost aliat al președintelui Serbiei, a spus în scrisoare că alăturarea sa la astfel de planuri reprezintă ”minciuni periculoase”.

Autoritățile sârbe au o lungă istorie în tolerarea violenței galeriilor. Suporterii extremiști de dreapta au fost deseori văzuți la meeting-urile de susținere ale politicienilor.În schimb, ei ar fi primit libertatea de a-și duce la bun sfârșit activitățile ilegale.

Odată cu demiterea lui Kokeza, Marko Pantelic va ocupa această funcție până la alegerea unui nou conducător.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:49
„Se întâmplă rar” Ce jucători a remarcat Victor Angelescu după U Cluj - Rapid 3-4

22:59
Nebunie pe Cluj Arena! VIDEO Rapid o învinge dramatic pe U Cluj după un meci cu 7 goluri și urcă pe locul 2 în Superliga

21:13
„Era o chestiune formală” Mihai Stoica, după ce FCSB a scăpat de interdicția la transferuri: „Nu primisem nicio decizie”

22:09
„Din prea multă bucurie” Nicolescu despre scandările xenofobe ale dinamoviștilor cu Sepsi: „Au fost provocați”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Top stiri
Cu ce se ocupă CSA    Steaua a comentat  la poza virală a comediantului Mircea Bravo cu Gigi Becali: „Solicităm să modificați”
Diverse
18:43

Citește mai mult

„Nu am întâlnit un astfel de caz”   Șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF, noi detalii despre  situația lui Reghecampf  la FCSB
Superliga
19:31

Noua casă a Rapidului   FOTO+VIDEO.  Cum arată de sus  baza de 6 milioane de euro  construită de Dan Șucu. Va fi inaugurată în scurt timp
Superliga
12:52

Se redeschide traficul pe Podul Constanța, de mâine. Lucrările la șinele de tramvai de aici au fost terminate
B365
11.10