- CFR CLUJ - DINAMO 2-2. Andrei Cordea (27 de ani) nu și-a ascuns dezamăgirea după remiza din Gruia.
Atacantul ardelenilor a deschis scorul în minutul 26, iar Ignat a dublat avantajul pentru ardeleni, însă n-a fost suficient. Dinamo a revenit spectaculos și a smuls un punct pe final.
CFR CLUJ - DINAMO 2-2. Andrei Cordea: „Am decăzut total”
Cordea susține că lipsa concentrării după primul gol încasat și problemele la fazele fixe au costat-o victoria pe CFR Cluj.
„Suntem dezamăgiți, pentru că am arătat ca o echipă matură. Este adevărat că Dinamo a avut posesia, dar nu ne-a pus mari probleme. De asta zic că am luat două goluri în patru sau cinci minute (n.r. – trei).
După golul pe care l-am primit, am decăzut total. Până la urmă, aveam 2-1. Din punctul meu de vedere, nu ne amenințau cu absolut nimic. Intrau în centru și jucau centrări.
Am făcut totul extraordinar din ce am pregătit în această săptămână cu Mister Șumudică, dar uite că, din nou, am primit un gol din fază fixă. Cred că am luat peste 10 goluri din cornere, lovituri libere, auturi și sunt dezamăgit, pentru că ne doream foarte mult să câștigăm. Asta este, capul sus!
Nici nu știu dacă e bine sau rău că am luat un punct cu echipa de pe primul loc.
Eu privesc mereu în sus, sper că și colegii mei la fel. Până la urmă, trebuie să ținem capul sus, pentru că CFR este un club puternic și trebuie să luptăm pentru aceste culori”, a declarat Andrei Cordea la Prima Sport.