Cristian Geambașu O blasfemie și o deconspirare

• Englezii revin pe Azteca fără să fi alungat stafiile trecutului. Golul golănesc al lui Maradona nu ar mai fi existat acum în epoca VAR, legenda nici atât.
• Dar calificarea Angliei în fața Mexicului este și o miză personală a selecționerului Thomas Tuchel, nu doar revanșa insularilor asupra coșmarului.
• Este un test pentru metoda noii școli germane de antrenorat, mai ales acum, după falimentul lui Nagelsmann.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Biserica Maradoniană este o blasfemie produsă de mințile înfierbântate ale fanilor lui Diego. „D10S“ există aievea în Napoli nu ca o biserică propriu-zisă, ci ca un altar stradal, Santuario di Maradona.

Dovadă că un oraș magnific, în care poți vedea Il Duomo ridicat prin secolul XIII sau minunile din grotele San Gennaro, poate găzdui și kitsch pur la care se închină unii contemporani.

Cultul pentru argentinian prin această formă apocrifă de religie s-a dezvoltat mai întâi la el acasă, dar Napoli a fost locul fertil în care a înflorit. Acolo a fost Diego și rege, și duce, și substitut de Mesia.

Povestea unui fals venerat

Englezii se întorc după exact 40 de ani la locul faptei, Stadio Azteca, Mexico City. Fapta a fost că Diego Armando Maradona a înscris un gol cu mâna în meciul Argentina-Anglia 2-1 din sferturile de finală ale Mondialului din 1986.

Apropo, și atunci noi eram tot pe acasă, în fața televizoarelor. Care televizoare erau date pe bulgari, căci Ceaușescu și ai lui deciseseră că Mondialul era un lux inutil.

Acel prim gol înscris de Maradona după un henț grosier în fața neinspiratului Peter Shilton (un fel de Florin Prunea în variantă engleză) a intrat în legendă drept „Golul cu mâna lui Dumnezeu”, sintagmă care a fost îmbrățișată de popoare de microbiști. Semn că falsul este nu o dată mai apreciat decât veritabilul, iar hoțul este mai simpatizat decât omul cinstit.

În zilele noastre, sistemul VAR ar fi sufocat din fașă legenda, ucigând poezia unui clișeu.

Apăsarea

Englezii revin pe coșmarul Azteca, dar nu joacă împotriva Argentinei, ci a Mexicului. Mexicul nu a mai pierdut pe Azteca din 2013, numărând doar 8 înfrângeri în 150 de meciuri.

Generația lui Harry Kane, Elliot Anderson și Jude Bellingham nu are nicio legătură cu aceea a lui Lineker, Hoddle sau Terry Butcher, fundașul terorizat de Diego.

Din felul în care vorbește Thomas Tuchel, neamțul care antrenează astăzi Anglia, se pare totuși că insularii chiar au perpetuat o traumă peste decenii.

Quinones, fotbalistul pe care-l vrea Dan Șucu la Genoa, nu că este la ani lumină de nivelul fotbalistic și al șmecheriei lui Maradona, dar niciunul dintre viitorii adversari ai englezilor nu se ridică nici pe departe la statutul coechipierilor de atunci ai acestuia.

Cu toate acestea, cu oameni care vin de la Bayern, Real sau City, în rândul celor care luptă pentru un al doilea titlu mondial după 60 de ani există o apăsare.

Karma la pachet cu biometria?!

Aceasta reiese clar din spusele lui Tuchel. Fostul câștigător de Champions League pe când antrena Chelsea invocă o Karma favorabilă acum elevilor lui.

Când un antrenor modern și tânăr, care lucrează în timp real cu datele biometrice ale jucătorilor, evocă și invocă Karma, e semn de nesiguranță. Sau de impostură?

Nu ai cum uita privirea panicată a lui Tuchel la 0-1 cu RD Congo, până în momentul primului gol al lui Kane.

Va fi meciul trezirii sau al adormirii?

Praful se alesese de toată tactica lui sofisticată și dacă nu era vulpoiul Harry să îl scoată din necaz, se ducea și herr Thomas după herr Julian la o binemeritată pauză de antrenorat.

Tuchel supraviețuiește, spre deosebire de Nagelsmann, măcar încă un meci. Dar Anglia, ca de obicei la turneele finale, aliniază o formație cu jucători mâna-ntâi care etalează un fotbal de mâna a doua, greoi, plicticos și lipsit de imaginație.

Poate că meciul cu Mexic va fi pentru Anglia momentul trezirii, cum a fost pentru Spania întâlnirea cu Austria.

În afară de miza școlii de origine a fotbalului, cea engleză, este în joc și validarea unei școli încă la modă: aceea a tinerilor și foarte tinerilor antrenori germani. 

Nagelsmann a dat faliment, e drept și cu o generație totuși mediocră - Tah, Goretzka, Wirtz, Woltemade, Undav. Va da și Tuchel?

Problema lui Tuchel este și mai mare decât a lui Nagelsmann. Pentru că are supervalori în lot, de vreme ce și-a permis fantezia să-i lase acasă pe Cole Palmer și pe Phil Foden. Cum să explici că o dai de gard cu o asemenea echipă? Invoci altitudinea?