Radu Naum Ciorba noastră

• Mi se tot învârte în minte de vreo săptămână textul amicului Sile Samuilă, „Microuniversul nostru”.
• Mi s-a părut de la început o abordare originală a drumului către Champions League din perspectiva îngerilor noștri fără aripi. Un drum al crucii. Sau al oaselor.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Ideea textului era că aici, în subsolurilor igrasioase și paupere ale fotbalului european, în Estul corijent, e posibil ca azi să fii cerșetor și mâine rege după niște legi necunoscute al fotbalului. Totul, în aceste bolgii, e imprevizibil.

FCSB care s-a dat acum cu capul nu de sus, ci de foarte jos, la anul ar putea să fie pe cai mari. Imprevizibilul balonului „rotund”. Până când echipele noastre de top nu își vor da bugete triple față de cele actuale, o să ne tot dăm în acest montagne russe. Azi sus, mâine jos. Totul e la ghici.

Ceva, totuși, din perspectiva Champions, nu se învârtea rotund în această teorie pe măsură ce ideea se tot învârtea. Iar când ideile încep să se descentreze cel mai simplu și eficient lucru de făcut este să te întorci la fapte. Ceea ce ne și îndemna amicul meu.

Știți ce a făcut Qarabag în Bulgaria? Verificați. Și mai verificați și ce rezultate reușea în trecuta ediție de Champions League. Silviu Tudor Samuilă în editorialul „Microuniversul nostru”

Da, azerii au fost eliminați din EL la lovituri de pedeapsă de ȚSKA Sofia, echipă bulgară, precum călăul Craiovei. Da, sezonul trecut Qarabag uimise cu victorii la Benfica, Copenhaga, egal cu Chelsea și o calificare în play-off.

Ieri sus, azi jos. Logica, în aparență, e respectată. Dar să ne ridicăm un pic de la sol, să privim în perspectivă și să ne întrebăm: oare nu cumva una dintre aceste isprăvi, cea bună sau cea rea, e un accident și nu o normă?

Se poate să faci performanță cu repetiție

Să ne uităm, de exemplu, la ultimii 12 ani, de când FCSB (pe atunci Steaua) juca ultima oară în play-off-ul de Champions, învinsă dramatic de Moți la loviturile de departajare. Moți a devenit erou, Steaua a intrat la depou. Douăsprezece sezoane.

În acest timp, fiți atenți!, Qarabag a fost de două ori în play-off, în afară de cele două prezențe în faza grupei/grupelor! Care mai e, atunci, întâmplarea: ce a fost anul trecut sau ce e anul acesta? Dar să continuăm prin a ne uita la ce au făcut și alte surate sud-estice.

O să ziceți că, pe perioada amintită, Dinamo Zagreb (5 ChL, un play-off) și Steaua Roșie Belgrad (3 ChL, 2 play-off) sunt excepții, au bugete mari (deși țările din care fac parte au PIB-uri de patru ori mai mici ca ale României).

Fie. Dar Ludogorets, pe același interval, a intrat de două ori în „Liga bogaților”, plus o prezență în play-off. Apoel a fost tot de două ori în Champions, în afară de alte trei eliminări din play-off. Astana a bifat o calificare și o ratare la potou. Slovan Bratislava, Plzen, Maccabi Haifa, Maccabi Tel Aviv la fel.

Ferencvaros s-a oprit de două ori în faza finală a calificărilor și a pătruns o dată în grupe. Maribor și BATE Borisov au ajuns de câte două ori în acest Eden al echipelor mici.

Și mai sunt alte cluburi care nu au izbutit să intre în palatul fotbalului european, dar măcar s-au oprit de mai multe la ultima treaptă dinaintea porților aurite: Be’er Sheva, Slavia Praga. Echipe de talia alor noastre, unele ceva mai bogate, altele mai sărace.

Deci se poate să faci performanță cu repetiție. Nu e un blestem. Nu e totul loterie. Sau șmecherie. Mai e și meserie.

Un fotbal pe care, dacă va continua așa, nici norocul nu-l mai poate ajuta

Și mai e un clasament. Cel pe țări. Care arată puterea, meșteșugul, seriozitatea, perseverența unui campionat. Noi avem, în intervalul de 12 ani enunțat, două prezențe, și doar în play-off, FCSB și CFR.

Croația are 8, Cehia – 7, Serbia, Cipru – 6, Azerbaidjan, Israel, Kazahstan – 5, Ungaria – 4, Bulgaria – 3. Plus Moldova, Polonia, Belarus, Slovenia care au dus toate echipe în Champions, la fel ca acelea enumerate mai înainte. Nu-s cam multe în fața noastră, ca să mai fie întâmplare?

Și să ne amintim că noi n-am mai adus o formație nici măcar în play-off de 7 ani. Dinainte de pandemie, fraților! E mult. E ceva care arată un simptom. Acela al unui fotbal pe care, dacă va continua așa, nici norocul nu-l mai poate ajuta.