Cristian Munteanu Cu drag, despre lachei

• Unul dintre principiile lui Trump e acela de a nu admite niciodată când greșește. Vi se pare că atitudinea aceasta se regăsește și în fotbalul românesc?

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Ajunsei și eu la spartul târgului. Plecară toți cu obiecte fain meșteșugite și rămaseră doar românașii. Cu plasele găurite.

Letonii, cei mai slabi, după cum ne-a spus un fin cunoscător al fenomenului, cizelat la curtea marelui dregător, făcător și desfăcător de echipe, din Pipera, ne dădură șapte.

Noi ne-am bătut cu pumnul în piept, pentru că asta ne ține loc de profesionalism în ultimul timp. Desigur, după dublă am zis tare, răspicat, ca să se Auda, că fundașii centrali ai adversarilor erau vai de mămițica lor, vai de fscb-ul lor, pentru că nu pot spune „steaua”.

Deci letonii erau varză, dar ne-au dat 7. Noi, nemaipomeniții, am dat 3. Sigur, arbitrii, râul, ramul, ne-au fost potrivnici de data aceasta. Să mai facem două mătănii și să mai aprindem câteva lumânări. Și gata, iertați, o luăm de la capăt.

Așa-i că religia e cel mai bun Mister Musculo pentru a-ți curăța conștiința? Sigur, când nu ai lăsat-o la amanet.

Mergem înainte, nu-i problemă. Ne mai dau păcănelele o mâna, două, câștigătoare o dată la 9 ani și iarăși ne credem buricul vreunui teren viran.

Cumpăram iluștri necunoscuți de pe te miri unde, îi lăudăm deșănțat după un meci ok, apoi îi aruncăm din tren cu șuturi în dos când nu se dovedesc magicieni.

Cine e de vină? Știu, o întrebare nelalocul ei. De ce trebuie să fie cineva, vreodată, de vină? Care e problema? Că au ajuns să ne bată și letonii? Bulgarii, ucrainenii, nici nu mai vorbesc. Accidente, domnule! Atât și nimic mai mult.

Vrem să ne bălăcim în mediocritate

Ce șoc vom avea când un om de fotbal din România, un politician, cineva, va apărea la un post de televiziune și va spune: „îmi asum vina”. Nu vom mai ști ce să facem cu timpul nostru de după.

Cum să trăiești într-o țara în care fiecare își asumă erorile de la vot, de exemplu? Cu oameni care nu dau vina pe aleșii lor, ci recunosc faptul că poate au greșit când au înzestrat candidatul cu calități pe care acesta nu le avea?

Cum să respiri într-o țară în care cluburile de fotbal sunt conduse de oameni care se pricep la ceea ce fac, care vor să facă performanță și business, simultan. Care nu merg pe ideea de „mai vând un jucător pe 5 milioane”, acopăr bugetul, și apoi îmi trag banii din vânzări de bilete, drepturi tv etc. în buzunar?

Ce rușinos ar fi, nu?, să spui că ai ratat transferurile, de exemplu? Sau că tu ai nevoie doar de marionete drept antrenori. Cu sfori scurte, care să îndeplinească imediat ordinele.

Sigur că nu ne interesează coeficientul României. Noi vrem să ne bălăcim în mediocritate, fără să existe vreun exemplu de reușită, în cupele europene, care, ferească sfântu’, să ne determine să ne ridicăm la acel nivel. Pe ideea: „suntem proști, dar măcar ne asortăm cu restul din acest punct de vedere”.

L-ați văzut și pe Gianni... Nu al nostru, din Las Fierbinți, ci pe al lor, din fruntea FIFA. Al lor e mai tălâmb, știu. După ce a văzut că pupatul de moaște, a se citi Trump, face bine la carieră, s-a apucat să facă inginerii financiare. Și anume să creeze o companie care să controleze drepturile comerciale ale viitoarelor Cupe Mondiale.

Voia să vândă o participație de 20% din această companie către investitori privați, precum fondul condus de Joshua Kushner. Joshua, fratele lui Jared, ginerele lui Trump.

Vai, vai, ce surpriză... Lacheii trag la bani. Nu contează că ei sunt în cuferele unor condamnați pentru abuz sexual.

Ronaldo, acest Gabriel Liiceanu al fotbalului

Lumea devine, parcă din ce în ce mai clar, un teren de joacă pentru lachei. Pentru indivizi care nu-și asumă. Pentru cei care se laudă deșănțat. Că acuș îmi amintesc și despre fanfaronul ăla de Ronaldo, care ne tot spune ce extraordinar e el, un ordinar la Campionatul Mondial.

Cristiano, cu tot respectul pentru cariera lui, e un Gabriel Liiceanu al fotbalului. Și-a schimbat părerea despre Balonul de Aur, Gheata de Aur, Campionatul Mondial etc mai mult decât faimosul filfi..., pardon filosof, despre oamenii politici ale căror vârfuri de condur a pupat. Și dacă nici domnul patron de editură nu e familiarizat cu arta de a pupa...

Mă rog, voiam să vă zic că ajunsei și eu la spartul târgului. Plecară toți cu obiecte fain meșteșugite și rămaseră doar românașii. Unul tot trage de pulpana hainei pentru că are un lacheu care și-a lipit limba de ea, altul își numără lingourile de staniol, M. Crișan s-a cocoțat pe butoaiele de varză murată și le vorbește oamenilor despre virtute și morală, iar corporatistul cu ochelari împarte mujicilor câte o bucățică de pită cu slană în schimbul voturilor.

Rămâne în urma lor doar o minge din cârpe, la care se uită cu jind câte-un copil în picioarele goale. Nici nu se poate apropia de ea, pentru că apare câte-un zbir care-i cere cotizație lunară.

Fotbalul a devenit o notă de subsol scrisă pe o bancnotă de 500 de euro. Ni l-au furat, iar noi am stat la porți și am aplaudat hoții care ne-au promis că doar îl împrumută puțin. Acum, tardiv, sufletele noastre se aud ca burduful fisurat al unui acordeon.