Carlo Ancelotti și-a decis viitorul - Unde va antrena după ce va pleca de la Real Madrid

Carlo Ancelotti și-a decis viitorul - Unde va antrena după ce va pleca de la Real Madrid

Carlo Ancelotti mai are un an de contract cu Real Madrid, iar tehnicianul italian a luat deja o decizie cu privire la viitorul său în fotbal. Pentru prima oară în carieră, Ancelotti va pregăti o echipă națională, însă nu orice selecționată.

Carlo AncelottiFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Carlo Ancelotti va prelua din 2024 naționala Braziliei

Ajuns la vârsta de 64 de ani, Carlo Ancelotti a câștigat cam tot ce era posibil la nivel de club în materie de trofee.

Antrenorul cu cele mai multe victorii din istoria UEFA Champions League mai are un an de contract cu Real Madrid, însă italianul a luat deja o decizie în privința viitorului său pe banca tehnică.

Brazilia s-a despărțit de Tite după eșecul de la Campionatul Mondial din Qatar, iar de atunci s-a discutat foarte mult despre varianta Carlo Ancelotti.

După jumătate de an, publicația Globo Esporte a confirmat că Ancelotti a ajuns la un acord cu Federația de Fotbal din Brazilia și că acesta va prelua echipa națională din vara anului 2024, când îi expiră contractul cu Real Madrid.

Astfel, Carlo Ancelotti ar urma să pregătească în premieră o echipă națională, ba chiar cea mai titrată dintre acestea.

Don Carlo a fost și asistent la echipa națională de fotbal a Italiei în perioada 1992-1995, iar de atunci a pregătit numai echipe de club.

Ancelotti este singurul antrenor din lume care a cucerit titlul în Top 5 cele mai importante campionate ale Europei (Serie A cu AC Milan, Premier League cu Chelsea, Ligue 1 cu PSG, Bundesliga cu Bayern Munchen și LaLiga cu Real Madrid).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
01:41
Suedia - România LIVE de la 21:45 » Primul „11” pregătit de Hagi pentru debutul în Liga Națiunilor
Suedia - România  LIVE de la 21:45 » Primul „11” pregătit de Hagi pentru debutul în Liga Națiunilor
22:35
Titular cu Suedia VIDEO. Gică Hagi a confirmat GOLAZO.ro: „E bun de joc, el va juca!”
Titular cu Suedia VIDEO. Gică Hagi a confirmat GOLAZO.ro: „E bun de joc, el va juca!”
22:39
„Pentru mine, după Dumnezeu vine Hagi” VIDEO+FOTO. „Regele”, întâmpinat ca un idol la Stockholm și de români, dar și de suedezi
„Pentru mine, după Dumnezeu vine Hagi” VIDEO+FOTO. „Regele”, întâmpinat ca un idol la Stockholm și de români, dar și de suedezi
22:25
„Cere foarte mult de la noi” VIDEO. Răzvan Marin a dezvăluit ce le-a transmis Gică Hagi jucătorilor săi: „Vă spun sincer”
„Cere foarte mult de la noi”  VIDEO. Răzvan Marin a dezvăluit ce le-a transmis Gică Hagi jucătorilor săi: „Vă spun sincer”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
Reghecampf, prezentat oficial!   VIDEO.   Noul antrenor al FCSB:  „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Superliga
24.09
Reghecampf, prezentat oficial! VIDEO. Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Citește mai mult
Reghecampf, prezentat oficial! VIDEO. Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Decizie-șoc pe lista FIFA!  Vassaras  a exclus un central cu 15 ani vechime  și a ales un nume surprinzător care să-l înlocuiască
Diverse

Blocuri în loc de templu   REPORTAJ.   Aici a devenit Pele rege!  Rasunda, stadionul legendar din Stockholm care a dispărut, și povestea care l-a trimis în istorie
Liga Națiunilor

FOTO | Muntele din București, sanctuarul alpiniștilor din oraș. Cine a adus la Trapezului aventura de pe creste
B365