Publicat:
26.09.2025, ora 09:12
Actualizat: 27.09.2025, ora 20:22
- Vin zile importante nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru noi toți.
Poate că viața e un concept prea vag, dar fotbalul nu este. Mai ales fotbalul copilăriei, cel despre care Ion Chirilă, jurnalistul și scriitorul născut în Basarabia, spunea că este sportul ideal. Fotbalul acela nu e vag pentru că îl simțim după atâtea decenii. Iar reflexele sale ne însoțesc și când nu știm.
Cu excepția situației în care joci „1 la 1”, în fotbal îți alegi un coechipier. Alegerile de la începutul meciurilor, când se formează de regulă două sau trei echipe, sunt modelul ideal și rătăcit al alegerilor politice. Pentru că în ele primează meritul.
Uneori alegem competența
Când alegi echipele la fotbal, cauți competența pentru că altfel o să pierzi și o să stai pe tușă. Asta înseamnă că, atunci când faci echipa, nu iei pe cineva după cât de abil vorbește sau după impresia „pe care o joacă”. Îl iei în funcție de cum a jucat până atunci. Dacă nu îl cunoști, cauți micile semne de la încălzire, cum stă, cum preia, cum lovește mingea, ce pasă dă.
De pildă, aproape întotdeauna, „spectaculoșii” care trag cât pot în portar la încălzire sunt niște blânzi fanfaroni, care vor produce cele mai mari pagube coechipierilor. Se vor apăra când ceilalți atacă și vor ataca când e nevoie să se stea în apărare.
Cu puțină atenție, îi ochești pe fanfaroni înaintea alegerilor. 4 din 5 mingi trase de ei se duc peste. Nu-i iei în echipă decât dacă n-ai încotro. Și asta vine abia după ce ai ales sau ai fost ales în grosul echipei, după ce s-a format un nucleu pe care te poți baza.
Călin Georgescu și Patzaichin
În campania electorală din România, l-am văzut pe Călin Georgescu vampirizând imaginea unor sportivi la care noi toți ținem: Nadia, Hagi sau Ivan Patzaichin, simbolul bunului simț în panoplia marilor campioni.
Patzaichin, care cu adevărat a însemnat ceva pentru țară, nu folosea cuvinte mari, nu se referea la România, ci la oamenii de lângă el, la comunități și la acțiuni simple. Să comparăm asta cu pompozitatea lui Georgescu, cel care l-a băgat pe Patzaichin într-un spot, fără ca acesta să se mai poată apăra, dispărut dintre noi fiind.
Ceva m-a atins în această diferență și m-am tot gândit. Acum, odată cu alegerile care vin în Moldova, dau glas întrebării naive care mă urmărește.
Putin se gândește la propria nemurire
Poate că ne e greu să asimilăm că un tânăr din Rusia are speranța de viață a unui tânăr din Haiti, una dintre cele mai nesigure țări ale lumii. O fi o întâmplare și n-are nici o legătură cu nivelul conducătorilor de la Moscova?
Dar, atunci, de ce Putin, așa cum s-a văzut în discuția sa cu președintele chinez Xi, e atât de preocupat de viața la 150 de ani? „Oamenii pot chiar atinge nemurirea”, a spus președintele Federației Ruse, în conversația despre cum se transplantează organe în mod repetat, pe măsură ce îmbătrânești. Să-ți dorești nemurirea pentru tine, în timp ce ai pornit un război în care mor tineri de 25-30 de ani, acesta da cinism de nivel prezidențial.
Cei care se gândesc să dea Moldova din nou pe mâna Rusiei către acest gen de președinte și de guvernare vor merge și fără să vrea.
Iar întrebarea simplă, fără pretenții, este următoarea: în echipa voastră de fotbal pe cine ați alege? I-ați prefera pe Georgescu, pe Plahotniuc, pe cei care vorbesc tare, se laudă și abia așteaptă să ajungă la putere? E imposibil ca cineva să fie bun pentru țară, dar să nu fie bun pentru o întreprindere mult mai simplă și mai apropiată: să facă echipă, o echipă măruntă, în care să ai încredere unul în altul.
