Cătălin Tolontan  Fără   spectatori

Cătălin Tolontan Fără spectatori

• Sportul este miraculos pentru că, fiind o oglindă a societății, poți privi în el toate trăsăturile deformate ale societății în care trăim. Dar nu suntem străini de aceste aberații și, ori de câte ori lipsim de la meci, deformările se accentuează.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Curtea Constituțională a României urma să decidă miercuri dacă magistrații se pot pensiona în continuare la 50 de ani și cu un sistem de calcul al pensiilor unic în Europa. Sau dacă acceptă legea guvernului Bolojan.

Legea nu schimbă nimic peste noapte. Ar dura 15 ani până când un magistrat să se pensioneze la vârsta unui inginer. Dar magistrații nu vor nici așa.

Prima oară, Curtea a acceptat sesizarea Liei Savonea, șefa ÎCCJ, și a respins legea Guvernului.

Miercuri urma să fie a doua decizie, după ce Guvernul a făcut, de această dată, pașii ceruți de lege. Prima oară nu-i făcuse. Și de această dată, Lia Savonea a contestat legea. E dreptul ei și a colegilor ei de la Înalta Curte.

Toată lumea aștepta să vadă ce va decide CCR în meciul ÎCCJ - Guvern.

Între timp însă, a apărut publicul în tribune, adus de documentarul Recorder. Intitulat ”Justiție capturată”, filmul a stârnit furie publică în fața stării justiției. Unul dintre personajele filmului este Lia Savonea, cea căreia CCR i-a dat dreptate întâia oară.

După câteva ore de dezbatere încordată, CCR a anunțat că amână hotărârea.

A dat cu mingea în tribune ca să tragă de timp

Mai exact, CCR a amânat decizia pentru duminică, 28 decembrie, după Crăciun. În termeni sportivi, care simplifică minunat de clar orice chestiune care pare complicată, lucrurile pot fi privite așa: aflată sub presiune publică după ce Recorder a atins un nerv deschis al societății, CCR a degajat mingea în tribune.

Curtea nu s-a mai complicat. Nu era un moment în care să dribleze în careu. A dat cu „balonul” departe, trăgând de timp.

TVR 1 a anunțat că va transmite filmul Recorder miercuri, la ora 21.

Și a amânat meciul pentru duminica de după Crăciun, atunci când speră că toată România va fi în concediu. Vrea un joc fără spectatori în tribune. Și, dacă oamenii vor abandona meciul, asta nu va mai fi doar responsabilitatea justiției.

Știri ultima oră
10:36
„O nedreptate! O vom elimina” Casele de pariuri ar putea fi obligate să vireze o parte din venituri către viitorul sportului românesc

11:08
Câți bani câștigă Antonelli Italianul a dat lovitura în Formula 1, dar comparația cu Verstappen și Hamilton surprinde

10:53
Tchouameni, incident nefericit FOTO. Mingea șutată de starul lui Real Madrid a lovit un copil! Ce a făcut francezul după meci

07:00
„Ultimii doi ani au fost un coșmar” A dat cărțile pe față după ce fost îndepărtat de fani de la Rapid: „Nu cunosc realitatea”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

Apogeul Epocii de Aur în București: frig, foame și multe calcule greșite. Viață de student la Politehnică, imagini din 1988 cu viitorii ingineri ai țării
B365