Cristian Geambașu Să fie mult!

• Noul format Champions League este un Șampion Lig, din care tot suporterul să se înfrupte. Și, mai ales, pariorul. Plus organizatorii, plus televiziunile. Să fie bine ca să nu fie rău.

Marți, miercuri, joi, câte 6 meciuri de UCL în fiecare seară. Televiziunile deținătoare de drepturi nu mai știu ce canale să inventeze pentru a le putea transmite pe toate.

Și stai că nu au început Europa League și Conference League. Comentatorii sunt suprasolicitați, adică e fericit cine prinde o zi cu „doar” două meciuri, dintre care la unul este singur la microfon.

UEFA pretinde că totul s-a croit în beneficiul Măriei Sale Telespectatorul. E suficient să vezi chipul impenetrabil al președintelui Alexander Ceferin în tribună la Milan - Liverpool că să-ți treacă cheful de întrebări.

Praful și pulberea. De stele

Toată lumea ar trebui să fie fericită călcând pe această pulbere de stele. Întrebarea e de câte stele? De 5 sau de 4? Sau uneori chiar de 3 ori de 2? Vreți o listă cu intruși?

De Dinamo Zagreb ce ziceți după acest 2-9 cu Bayern? Dar de Sturm Graz ori de învingătoarea ei, Brest? Dar Slovan Bratislava, Bruges, Girona, Young Boys, ba chiar și Feyenoord anulată cu 4-0 de Leverkusen?

S-a mai scris și s-a mai zis, această construcție este altceva decât Champions League. Ne aflăm în fața unei competiții hibride, altoită pe tulpina bătrânei Cupe a Campionilor. Precum căpșunele din care muști acum ca din măr și ca merele cu aromă de banane și consistență de cireșe.

Câștigătorii, „jucătorii”

Clar, lucrurile se schimbă. Sunt destui cărora le place noul format al Champions League. „Jucătorii” de exemplu sigur sunt fericiți. A se înțelege corect, „jucătorii”, nu jucătorii.

Mai multe meciuri, mai multe posibilități de câștig, variante combinate, bet buildere, GG-uri, chestii. Alternative de adicție câte vrei, împachetate sub forma unei activități care oferă energie și bucurie.

România joacă, joacă. Online sau în agenție, oamenii își pun speranțe într-un câștig ușor și spectaculos. Serghei, supraviețuitor al parangheliilor beizadelelor comuniste, îți ține și lecții de viață - cum să nu îți cheltuiești banii de parizer pe pariuri, cum să nu pariezi pe cine ți-e drag.

Castravetiti și mămăliciki

Ți se va atrage atenția că nu există case de pariuri sportive numai în România, fenomenul este global. Da, cu deosebirea că la alții lucrurile sunt reglementate strict.

La vecinii noștri bulgari, pe care continuăm să îi privim de sus, castravetiti, parlamentul a votat în unanimitate interzicerea publicității la jocurile de noroc în tot ce înseamnă mass-media.

Știți cine s-a opus cel mai tare? Principalele posturi de televiziune și mai multe grupuri online media! Trăiască libertatea presei?!

Cum e când joci peste 80 de meciuri?

Că suntem și din aceia care au reflux de la șaorma asta cu de toate se subînțelege. Ne vom adapta cumva și la o adică avem telecomanda la dispoziție să nu digerăm tot borhotul.

Problema pentru regizorii noului format UCL ar putea fi însă nemulțumirea jucătorilor. Jucătorii fără ghilimele.

Dacă un munte de om ca Rodri, cel considerat de Guardiola cel mai valoros mjlocaș din lume, a ieșit spunând că e deja prea mult, că riscul pentru integritatea fizică și psihică e imens pentru niște oameni siliți să dispute peste 80 de meciuri pe sezon ar trebui să fie o avertizare fără echivoc.

Caravana merge mai departe

Guvernatorii fenomenului le-au atras atenția contestatarilor că și salariile sunt pe măsură, iar succesul comercial prevăzut din noul format le va asigura o creștere a veniturilor. Acolo se discută în milioane. Așa că presupun că dincolo de alte luări de poziție platonice nu vom asista la o revoltă adevărată.

Caravana va merge mai departe pentru că multe cluburi au loturi cu cel puțin două echipe alternative, iar fotbaliștii nu au stofă de asceți.

Fabulosul Manuel Akanji

Personal, prima săptămână de Champions League mi-a fost luminată de Manuel Akanji care i-a pasat unuia dintre tușieri la meciul City-Inter 0-0.

Elvețianul a fost confuzat din cauza noului model de tricouri pe care l-au purtat campionii Premier League, ceva legat de un album de referință al trupei Oasis.

Mi se pare o glumă atât de reușită pasa lui Akanji și atât de involuntar spontană că ține locul unei pledoarii nervoase despre fenomenul de depersonalizare prin alte tricouri decât cele purtând culorile istorice ale cluburilor. Uneori nu doar istorice, ci legendare.

Fake

Privind Milanul redus la condiția de formație de mâna a doua de Liverpool, observi o suprapunere stranie a evoluției din meci cu tricourile fake rosso nero pe care le poartă acum alde Rafa Leao și Davide Calabria.

Mai știți cum arătau Maldini și Costacurta în tricoul Milanului? În acel tricou? Credeți că era pericolul ca vreunul pe atunci să joace cu asistentul, confundându-l cu un coechipier?