Cristian Geambașu Conclav, catedrala cu turnuleț

• Ceva despre un film la modă, care nu este despre alegerea unui papă, ci despre alegeri în viață. 

Într-un interviu de acum mulți ani, povestea marele regizor de teatru Andrei Șerban despre plăcerea de a vedea un film în întunericul conspirativ al sălii de cinema, cu o pungă de popcorn în brațe ca unic însoțitor.

Din fericire, lumea continuă și astăzi să meargă în cinematografe și să ronțăie floricele de porumb chiar dacă are acasă și Netflix, și Max și Amazon Prime.

Dincolo de oferta tehnologică, imagine și sunet la calitate premium, este altceva acolo, în cinematograf, care atrage. Este diferența dintre o carte cumpărată din librărie și un audio-book. Este deosebirea dintre vinil și cd, dintre găina de țară și puiul de la Crevedia.

Primul strat

Te miri că, la ora 9 și jumătate seara, sala de cinema dintr-un mall bucureștean este aproape plină. Filmul nu promite nici bătăi, nici sex sălbatic, nici baie de umor.

„Conclav”-ul regizat de Edward Berger este exact ce anunță titlul. O narațiune în imagini și dialog despre alegerea unui nou papă, care survine după moartea subită și nu prea a celui în exercițiu. Acesta este însă primul strat al filmului, cel vizibil și foarte accesibil.

Atmosfera de la Vatican este recreată cu meticulozitate, imaginile ilustrează atât măreția, cât și aerul vetust al locului. Capela Sixtină pare o închisoare de lux. Muzica este minimalistă, ca un post negru. Reunirea episcopilor care urmează să aleagă noul pontif are și accente umor, și spontaneitate.

Treptat, faci cunoștință cu personajele principale. Thomas Lawrence, decanul însărcinat de defunctul papă cu organizarea Conclavului, Bellini și Tedesco, aspiranții italieni, Tremblay, anglo-americanul, Adeyemi, africanul. Și Benitez, hispanicul, cel apărut de nicăieri, suspectat de impostură, episcopul de Kabul!

Personajele

Lupta pentru putere este al doilea strat al filmului. Sunt șocante similitudinile cu ceea ce știm și tocmai am experimentat în materie de bătălie electorală. Intrigi, alianțe previzibile și alianțe contra naturii, conspirații, documente compromițătoare, trădări, lașități, vanități, conspirații, surprize.

Cardinalul Thomas Lawrence (Ralph Fiennes) este administratorul onest, care în taină visează și el la inelul papal, Bellini (Stanley Tucci) este candidatul coaliției, liberalul, omul care pledează pentru modernizarea bisericii.

Tremblay (John Lithgow) este maestrul conspirațiilor, Tedesco (Sergio Castelitto) este suveranistul căruia îi place viața, Adeyemi, reprezentantul Africii, urmărit de un secret care îl transformă în neeligibil.

Clișeul care putea lipsi

Ultimul, dar nu cel din urmă, Benitez (Carlos Diehz), improbabilul cardinal de Kabul (?!) este candidatul care vine pe sub radar și într-un final câștigă scrutinul, propovăduind nu călăria, nu înotul în ape înghețate, nu abolirea 5G-ului, ci altceva.

Și am ajuns astfel la al treilea nivel al filmului, cel care riscă să afecteze toată construcția: clișeul corectitudinii politice.

Benitez, cel care fascinează auditoriul prin smerenie, inteligență blândă și umanitate are și el un mic secret, stimați cinefili. Secret pe care încolțit și nu prea i-l mărturisește lui Thomas Lawrence. Călătorise la Geneva înaintea Conclavului pentru o operație de histerectomie laparoscopică. În termeni medicali, extirparea uterului și ovarelor! Intervenție la care renunță, convins că Dumnezeu a avut un plan cu el când l-a lăsat și bărbat, și femeie.

Atunci când agenda contemporană condiționează arta

Apropo de plan. Probabil că planul general al filmului ar fi avut de câștigat dacă nu se introducea în poveste sexualitatea duală a personajului care urma să ajungă papă. E un forțaj gratuit, inutil și ieftin.

„Conclav” evadează elegant din tema reală, dar supraexpusă, a abuzurilor sexuale ale preoților catolici asupra minorilor, dar se încăpățânează să rămână captivul altui subiect care face agenda contemporană.

Sexualitatea incertă traficată ca bun universal. Aici este de discutat dacă regizorul și scenaristul își puteau lua libertatea să ajusteze personajul cărții lui Robert Harris. Bănuiesc că da, dar nu erau în trend.

Nu insist, căci încep să semăn cu cardinalul Tedesco, retrogradul ambițios, xenofob, homofob și misogin.

Rămân cu impresia unei construcții arhitecturale impecabile pe care cineva la final, un cârpaci, a pus un turnuleț ca la palatele din celebra localitate Buzești.