Cosmin Contra, înlocuit de un antrenor celebru la Al Ittihad după ce a ratat titlul

Cosmin Contra a rămas liber de contract după ce a pierdut inexplicabil titlul cu Al Ittihad în campioantul Arabiei Saudite. Șefii echipei s-au mișcat rapid și l-au anunțat pe noul tehnician: Nuno Espirito Santo, care le-a condus în trecut pe Tottenham sau Wolverhampton.

HotNews.roFoto: Hotnews

Deși avea opt puncte avans în fruntea clasamentului înainte de finalul sezonului, Al Ittihad, echipă antrenată de Cosmin Contra, a pierdut titlul în Arabia Saudită.

În ultima etapă, Al Hilal s-a impus cu 2-1 în fața celor de la Al Faysaly, în timp ce Al Ittihad nu a reușit să treacă acasă de Al Batin, echipă care a retrogradat.

Prin urmare, deși au avut un avans considerabil în fruntea ierarhiei, Cosmin Contra și Al Ittihad nu au reușit să obțină titlul în Arabia Saudită.

Contra a preluat-o pe Al Ittihad după 4 etape și în primele 19 meciuri cu el pe bancă echipa a înregistrat un singur eșec.

Cosmin Contra, înlocuit de Nuno Espirito Santo pe banca lui Al Ittihad

După ce a pierdut dezamăgitor titlul în Arabia Saudită, Al Ittihad nu i-a mai prelungit contractul lui Cosmin Contra.

În locul lui, șefii lui Al Ittihad l-au convins să semneze pe Nuno Espirito Santo.

Portughezul în vârstă de 48 de ani a condus-o pe Spurs în 2021 doar 17 meciuri, fiind înlocuit de Antonio Conte.

Antrenorul lusitan le-a mai antrenat și pe Porto sau Valencia.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Nu o pot controla”   Andrei Nicolescu, anunț despre stadiul   fuziunii  dintre Dinamo și clubul MAI
Superliga
31.12.2025

Citește mai mult

S-a opus regimului comunist   Cum au vrut autoritățile   să-i schimbe numele  lui Ladislau Boloni, înainte de 1989: „Nu a acceptat”
Diverse

Revine Hagi în antrenorat?   Gică Popescu a venit cu detalii despre   situația „Regelui”:  „Își dorește asta”

„Fără bani publici s-ar desființa”   Deputatul   Ionuț Stroe  atrage atenția asupra depedenței de fonduri de la stat: „CSM București și Dinamo nu ar exista”
Handbal

Știri ultima oră
21:25
Revine Hagi în antrenorat? Gică Popescu a venit cu detalii despre situația „Regelui”: „Își dorește asta”
Revine Hagi în antrenorat?  Gică Popescu a venit cu detalii despre situația „Regelui”: „Își dorește asta”
21:29
„Fără bani publici s-ar desființa” Deputatul Ionuț Stroe atrage atenția asupra depedenței de fonduri de la stat: „CSM București și Dinamo nu ar exista”
„Fără bani publici s-ar desființa” Deputatul Ionuț Stroe atrage atenția asupra depedenței de fonduri de la stat: „CSM București și Dinamo nu ar exista”
19:53
„Nu o pot controla” Andrei Nicolescu, anunț despre stadiul fuziunii dintre Dinamo și clubul MAI
„Nu o pot controla”  Andrei Nicolescu, anunț despre stadiul fuziunii dintre Dinamo și clubul MAI
19:56
S-a opus regimului comunist Cum au vrut autoritățile să-i schimbe numele lui Ladislau Boloni, înainte de 1989: „Nu a acceptat”
S-a opus regimului comunist Cum au vrut autoritățile  să-i schimbe numele lui Ladislau Boloni, înainte de 1989: „Nu a acceptat”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Meciuri mai puține, derby-uri mai multe

Dan Udrea: Meciuri mai puține, derby-uri mai multe

Dan Udrea: Meciuri mai puține, <span>derby-uri</span> mai multe
„Nu cunosc mulți oameni care consideră că au fost părinți buni”. Bun de tipar 2025

Cătălin Tolontan: „Nu cunosc mulți oameni care consideră că au fost părinți buni”. Bun de tipar 2025

Creer sau creier?

Cristian Geambașu: Creer sau creier?

Cristian Geambașu: Creer sau creier?
Cazul Istvan

Radu Naum: Cazul Istvan

Radu Naum: Cazul Istvan
Ionel Stoica, chiar el

Cătălin Tolontan: Ionel Stoica, chiar el

Radu Paraschivescu, linșat în „piața publică” pentru că ne învață să vorbim corect

Dan Udrea: Radu Paraschivescu, linșat în „piața publică” pentru că ne învață să vorbim corect

Bătălia e ruptă din Rai în Dubai

Cristian Geambașu: Bătălia e ruptă din Rai în Dubai

FCSB a vrut. Rapid ce a vrut?

Cristian Geambașu: FCSB a vrut. Rapid ce a vrut?

Atena, după Middlesbrough

Silviu Tudor Samuilă: Atena, după Middlesbrough

Închideți ochii și aplaudați!

Radu Naum: Închideți ochii și aplaudați!

Despărțirea

Cristian Geambașu: Despărțirea

Cristian Geambașu: Despărțirea
O țară, scuze, bolnavă la cap!

Dan Udrea: O țară, scuze, bolnavă la cap!

Pe cine mai ridiculizează Rațiu?

Cristian Geambașu: Pe cine mai ridiculizează Rațiu?

Suporterii lui Dinamo vor să știe

Ioana Mihalcea: Suporterii lui Dinamo vor să știe

Vindecare posibilă

Dan Udrea: Vindecare posibilă

Dan Udrea: Vindecare posibilă
Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți
Teza lui Teja

Cristian Geambașu: Teza lui Teja

Cristian Geambașu: Teza lui Teja
Tomiță, dă-o naibii de școală!

Cristian Geambașu: Tomiță, dă-o naibii de școală!

Cristian Geambașu: Tomiță, <span>dă-o</span> naibii de școală!
Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit
Fără  spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori
Top stiri din sport
Transfer istoric!  Louis Munteanu ar fi semnat cu DC United, într-o   mutare record pentru fotbalul românesc  » Toate detaliile + reacția impresarei jucătorului
Superliga
31.12.2025
Transfer istoric! Louis Munteanu ar fi semnat cu DC United, într-o mutare record pentru fotbalul românesc » Toate detaliile + reacția impresarei jucătorului
Citește mai mult
Transfer istoric! Louis Munteanu ar fi semnat cu DC United, într-o mutare record pentru fotbalul românesc » Toate detaliile + reacția impresarei jucătorului
Campioni și la amenzi     Sancțiuni-record  la FCSB, după regula impusă de Becali » Bîrligea e cel mai afectat
Superliga
31.12.2025
Campioni și la amenzi Sancțiuni-record la FCSB, după regula impusă de Becali » Bîrligea e cel mai afectat
Citește mai mult
Campioni și la amenzi  Sancțiuni-record la FCSB, după regula impusă de Becali » Bîrligea e cel mai afectat
Operat de urgență la inimă    Roberto Carlos,  supus unei intervenții chirurgicale care a durat trei ore » Cum se simte legenda braziliană
Campionate

Gâlcă nu mai are răbdare  Avertisment pentru jucătorul care a costat   900.000 de euro  » Ce trebuie să facă pentru a rămâne la Rapid

FCSB și Craiova, &icirc;n EuropaCine trece de faza principală?
Sondaj
01.01

FCSB și Craiova, în Europa Cine trece de faza principală?

Ajunge o echipă românească în primăvara europeană?

Doar FCSB %
Doar U Craiova %
Ambele %
Niciuna %