Radu Naum Latin Mannschaft

• Li se spunea „prazilieni” pentru gestul tehnic frumos dar și incapacitatea de a se depărta de destinul ratării, dat de un pământ fertil agricol și sărac în structură.

Această Craiova e altceva. După multe căutări, căderi, speranțe și disonanțe pare că a găsit drumul către comoara pierdută acum 35 de ani.

Această Craiova nu seamănă cu Craiova

E un spațiu temporal enorm pentru un sol mustind de așteptări și autoflagelări. Spatele lor e numai răni iar psihicul îndeamnă la prăpăstii. Există o voluptate a neajungerii la liman care e mai periculoasă decât speranțele deșarte.

Ajungi să-ți placă să nu câștigi deși din gură ceri imperios victoria. E o plăcere masochistă, construită din prietenia legată în timp cu neîmplinirea, așa cum un prizonier sfârșește prin a se lega afectiv de torționarul lui.

Acum, această Craiova nu mai vrea asta. Am senzația că publicul e luat prin surprindere. Pentru că această Craiova nu seamănă cu Craiova.

Nu se rătăcește, nu se împiedică, nu cade în puțul plângerilor, nu tânjește după o ratare frumoasă în dauna unui gol urât. Ce să vezi, e invers, ratează urât și dă goluri frumoase! E o șmecherie nouă. E un alt soi de fotbal.

Craiova joacă nemțește. Echilibrat, dar cu centrul de greutate ofensiv. Are, poate, cel mai valoros lot care s-a văzut de mulți ani în România, ar putea face liniștit două echipe de Superligă.

De obicei, cunoști titularii echipelor valoroase pe de rost. La Craiova trebuie să cunoști tot lotul pe de rost căci aproape oricine poate juca în locul oricui. Oricând.

Până la urmă și Coelho, de obicei cu o limbă de prunus lusitanica, a acceptat că îi e și lui greu să aleagă. Dar, în același timp, e ușor, pentru că alege funcție de adversari. Are o formulă pentru oricine. Poftiți, poftiți, avem ac de cojocul fiecăruia!

Craiova, o echipă cu misiune

Drumul Craiovei până acum în acest sezon arată o constanță nemaivăzută. Ai zice că a fost aproape o plimbare de plăcere, cel puțin de la plecarea lui Rădoi. Și evident că n-a fost așa.

Echipa, clubul puteau ușor să-și piardă busola după evenimente șocante chiar și pentru cei care nu sunt fani ai oltenilor. Trauma AEK, o calificare dincolo de grupe în Europa pierdută într-un mod ireal, putea doborî un grizzly, dar pe ei i-a întărit, s-au ridicat, s-au șters de praf și au continuat.

Farul, deloc o adversară de talia Craiovei, i-a administrat o corecție, 4-1, care ar fi născut în alte vremuri mare scandal. Dar oamenii au zis că au avut ghinion (ceea ce e adevărat) și au mers mai departe. Asta nu e Craiova. Cel puțin nu aceea pe care o știam.

Cazul (sau cazurile) Baiaram s-au stins înainte de a începe cu adevărat. Un jucător capricios, nerăbdător să-și ia zborul, nu a putut strica feng shui-ul grupului.

Alți jucători importanți, când sunt schimbați, nu fac tantrumuri precum la alte echipe. Se întâmplă ceva. Sau se întâmplă altceva decât în trecut. E o echipă cu misiune.

Cum a ajuns astfel? Probabil o maturizare a întregului club. Eșecuri din care cei de acolo au învățat. Un scouting de nivel mare. Și o liniște pe care Rădoi nu o putea crea. Din păcate. Mirel e un om pe care îl vrei în fotbalul de vârf. Dar o variantă a lui care pricepe esența unui demers înalt și nu se lasă dus de în derivă de demoni mici.

Craiova e favorită la titlu. Acum. Mâine, nu se știe. Deșertul întins între ziua de azi și vara lui 1991 s-ar putea să apese la final toată comunitatea de acolo.

Apropierea de un succes pe care nu îl cunoști sau nu l-ai mai cunoscut de mult i-a deraiat pe mulți. După cum arată, însă, Craiova e pregătită de a atinge acest Graal. Craiova aceasta e un Latin Mannschaft, o mare de emoție într-un corp blindat. Mulți nu pot crede asta. E ca girafa lui Moromete. Așa ceva nu există!