Silviu Tudor Samuilă Moștenirea lui Kopic

• E ceva să pleci de la Dinamo după o înfrângere într-o finală „europeană” contra FCSB-ului și totuși să fii regretat de toți cei cu alb-roșu în suflet.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Să vă spun de ce statisticile au limitele lor. Zeljko Kopic nu a câștigat niciun trofeu cu Dinamo, a avut noroc să nu retrogradeze cu echipa în primul sezon, a bifat o a doua stagiune bună, dar nu ieșită din comun și a ratat Europa în cel de-al treilea sezon, fiind învins în meci decisiv de marea rivală.

Noroc că încă nu ne-am transformat și noi în AI și ne dăm totuși seama că, dincolo de cifre, Dinamo tocmai s-a despărțit de unul dintre cei mai importanți antrenori ai săi din istoria recentă.

Kopic a reușit să imprime echipei un stil de a juca

Primul și cel mai important lucru pe care croatul îl lasă în urmă este stilul de lucru. A transformat un club care ani de zile orbecăise din cauze deja arhicunoscute, într-unul cu reguli și disciplină.

Săftica a devenit un loc în care fiecare știa ce are de făcut din momentul în care intra pe poarta cantonamentului și până pleca de acolo.

Kopic a fost șeful vestiarului, peste el nu s-a băgat nimeni iar asta s-a văzut în fiecare moment al fiecărui antrenament și al fiecărui meci. Poate că deciziile sale nu au fost mereu cele mai bune, dar nimeni nu i le-a comentat.

Kopic a mai reușit să imprime echipei un stil de a juca. Despre câte formații din Superliga știm ce joacă? Dinamo avea un mod clar, plăcut ochiului, de a practica fotbalul.

Era echipa care reușea să își domine adversarii, să aibă posesie, intensitate în presing, formația care aducea mai mereu fundașii laterali în marginea careului advers și apărătorii centrali dincolo de mijlocul terenului.

Jucătorii de bandă căutau duelul unu-la unu, schimbau între ei în multe momente, mijlocașii centrali vânau mereu spații prin care să pătrundă, iar viteza de joc era mai mereu ridicată. O echipă scurtă, agresivă și dinamică.

Nu în ultimul rând, croatul a crescut nivelul jucătorilor. În ultimii doi ani și jumătate, campaniile de achiziții ale lui Dinamo au părut bune și foarte bune, iar un merit imens l-a avut Kopic care a repus pe picioare niște fotbaliști veniți în România cu mult praf pus pe ei.

Aruncați o privire asupra statisticilor lui Boateng, Gnahore, Soro, Karamoko, Homawoo sau Selmani din sezonul premergător ajungerii sub comanda lui Kopic și veți vedea că nu jucau nici măcar 50% din minute la niște echipe mai degrabă modeste. La Dinamo au devenit printre cei mai buni fotbaliști din România, iar ultimii doi și-au aranjat viețile grație colaborării cu Kopic.

Unde erau Opruț, Cîrjan sau Musi înainte să încapă pe mâna croatului și unde sunt acum?

E trist că a plecat înainte de a culege roadele muncii sale

Dinamo cu Kopic a avut o creștere naturală. A scăpat de la retrogradare în primul sezon, a prins play-off-ul în al doilea, a ajuns la două minute de finala cupei în al treilea an și s-a bătut până în ultima clipă pentru o participare europeană.

Sezonul patru ar fi trebuit să fie cel al pătrunderii în top trei. Știu, suporterii dinamoviști cred că ADN-ul clubului este cel de acum 20-30-40 de ani și li se pare un eșec orice stagiune în care clubul lor nu câștigă un trofeu, dar vremurile alea au apus, iar reconstrucția durează.

Kopic a pus bazele și e bizar, chiar trist că a plecat înainte de a culege roadele muncii sale. Urmașul său, în schimb, se poate considera un tip norocos, pentru că va veni într-un loc dominat de seriozitatea lăsată în urmă de croat.