Publicat:
04.02.2026, ora 15:11
Actualizat: 04.02.2026, ora 15:55
- Mă pregăteam să intru aseară în emisiune la Prima Sport. Mă cablează colegii, facem probe de sunet, verific dacă îl aud în cască pe producătorul emisiunii, Alex Pîrvu, și fix înainte să intre genericul îmi zice „vezi că avem niște imagini emoționante cu Cristi Manea plângând la galerie”.
Momentul se petrecuse după finalul transmisiunii meciului și nu apucasem să îl văd live. Trece cam o oră din emisiune, timp în care ascultăm flash-interviurile, Aurel Țicleanu și Ovidiu Herea explică ce se ascunde în spatele victoriei Rapidului, Emil Grădinescu laudă linia de mijloc a lui Gâlcă, privim din toate unghiurile golul fabulos al lui Grameni, discutăm cu Victor Angelescu despre șansele la titlu și, după o pauză comercială, decidem să difuzăm secvențele cu Manea.
Îl vedem îndreptându-se cu lacrimi în ochi spre galerie. Colegii lui își dau seama de momentul delicat prin care trece și se adună în jurul tânărului căruia în urmă cu câteva zile îi murise mama.
Emil Grădinescu întreabă dacă există și sunet pe filmarea respectivă. Inițial, nu mă prind de ce vrea să și audă ce se petrece acolo, dar mă trezesc cu vocea producătorului în cască: „Nu putem da cu sunet pentru că se aude m***e Steaua”. Mă blochez.
Aștept finalul emisiunii și îl rog pe Alex să îmi mai pună o dată filmarea, de data asta cu sunet.
Varianta necosmetizată a evenimentului
Manea se îndreaptă cu lacrimi în ochi spre galeria care, inițial, îi strigă numele, dar care apoi dă tonul tradiționalei scandări obscene.
E clar că e sfâșiat de durere, însă reușește să își adune forțele, ridică brațul și se apucă să acompanieze cu gesturi ritmate grețoasa strigare a fanilor.
În timp ce își plânge mama, el devine parte a unui ritual care trebuie să dispară de pe stadioanele din România.
Pentru remarca pe care a avut-o în emisiune, Emil Grădinescu a fost terfelit în toate modurile posibile de fanii Rapidului în comentariile postate pe youtube, unde e disponibilă emisiunea.
Emil nu făcuse altceva decât să aibă un demers jurnalistic corect, de a vedea dacă nu cumva s-a coborât atât de mult nivelul, încât până și un moment în care un fotbalist își plânge dispariția unui părinte ajunge să fie acoperit de mizerie. Emil a avut dreptate, iar tuturor celor care l-au jignit în comentarii ar trebui să le fie măcar jenă.
Manea împreună cu marea majoritate a fotbaliștilor echipelor din București ajung să se complacă într-un mediu viciat de niște ultrași care le induc ideea că devotamentul pentru culori se poate dovedi doar înjurându-i pe ceilalți. Și nu înjurându-i ocazional, ci meci de meci. Ba, uneori, chiar de mai multe ori în timpul aceleiași partide.
Atât de firesc a devenit pentru jucătorul Rapidului să se prezinte în fața peluzei, să ridice mâna și să se solidarizeze cu galeria întru insultarea Stelei, încât nu se poate abține nici măcar în niște circumstanțe atât de dramatice precum cele de ieri.
Acea mână se ridică robotic și nu neapărat pentru că ar fi avut Manea de mic ceva cu FCSB, ci mai degrabă de frica eventualelor consecințe ale refuzului.
La fel pățesc și cei care îmbracă tricoul FCSB-ului și ajung să-și strige în gura mare boala pe țigani în preajma sau în timpul fiecărui derby contra Rapidului sau oricare jucător nou-venit la Dinamo, al cărui „botez” trebuie să conțină obligatoria măscărire a Stelei împreună cu ultrașii.
Prea puțini dintre cei care dau curs invitației la mârlănie a galeriilor chiar înmagazinează atât de multă ură față de echipele adverse, încât să simtă nevoia să le înjure. Cei mai mulți o fac, inițial, pentru a le intra pe sub piele suporterilor, iar apoi, când văd că funcționează, continuă pe acest drum ușor, presărat cu neamprostie.
Drumul greu este cel ales de Costel Gâlcă, omul care își păstrează bunul simț indiferent de riscuri.
Credeți că antrenorul Rapidului nu realizează că refuzul constant de a se alătura fanilor la scandările anti-Steaua, ar putea duce la pierderea sprijinului peluzei în cazul unei perioade fără rezultate? El preferă însă acest scenariu, celui care ar putea duce la pierderea demnității.
