Cristian Geambașu Belgianu'

• Exercițiul de despuiere publică al lui Alin Stoica și victimele colaterale

Spectacolul dizgrațios produs de Alin Stoica ține loc într-un mod inedit de avancronică a meciului România - Belgia. Acesta este unul dintre avantajele vremurilor pe care le trăim, că fiecare se poate exprima liber. Lucru pe care Tudorel Stoica, tatăl lui Alin, nu îl putea experimenta pe când juca fotbal.

În ciuda faptului că se gudura pe lângă Valentin Ceaușescu. Lucru pe care îl exersează și astăzi împreună cu alți colegi de la Sevilla, cu toții încredințați că fără fiul dictatorului nu câștigau Cupa Campionilor. Sindromul tătucului atoateprotector. Sau, cum ar zice Borcea, autostivuitor.

ROMÂNIA - BELGIA. „Să fie pe traseu genetic aversiunea familiei Stoica față de echipa națională?”

Omul își propune să șocheze și chiar reușește. În dialog cu presa din Belgia, Alin Stoica a refuzat mai întâi tricoul naționalei („Eu să pozez cu tricoul României? Ești nebun? Dă-mi tricoul Belgiei!”), apoi l-a făcut nebun și pe Hagi.

Dar nu în glumă ca pe jurnalistul belgian. „Omul ăsta are nevoie de medicamente. Vorbește prostii, jur!”, precizează cel care a purtat 13 ori tricoul care acum îi face bășici pe piele.

O greșeală a tinereții, adaugă el, s-a lăsat influențat de agentul lui. Claro. Malefic agentul ăla care l-a împins să joace pentru țara în care s-a născut și în care părintele lui a devenit căpitanul istoric al Stelei.

Apropo de părinți și copii. Să fie pe traseu genetic aversiunea familiei Stoica față de echipa națională? Fire ciudată, resentimentară, vezi și fiul, Tudorel refuza sistematic selecțiile invocând accidentări și dureri de măsele.

Se simțea parte a unui război rece pe care Armata fidelă comandantului suprem îl purta cu Securitatea / Dinamo / Lucescu selecționer. Manipulat astfel, fostul mijlocaș de cremene al campioanei Europei din 86 a strâns doar 15 prezențe pentru naționala României. Cu două mai mult decât fiul.

Alin Stoica este de părere că România nu joacă fotbal, ci altceva. Ceva speculativ. Doar așteaptă greșeli ale adversarului. „V-am zis că tactica lor este să pedepsească greșelile adversarilor”, completează fosta mare promisiune a lui Anderlecht.

Dar Steaua ediție 1986, unica, irepetabila Steaua, cum juca, nu la fel? Ia întreabă-l pe tata! Este totuși o doză considerabilă de adevăr în afirmațiile acestea ale lui Alin? Sigur.

Poate că în oceanul acesta de laude, ode și ditirambe succesive victoriei cu Ucraina se simțea nevoia și de o voce critică. Nu însă de răscoala asta de operetă a lui A.S.

Problema lui Stoica Jr. este că izvorul acestor defulări își are obârșia într-o frustrare mai mare decât Belgia. Din ranchiuna celui pe care „nebunul” de Hagi îl anunța odinioară ca pe urmașul lui în fotbalul românesc, dar care și-a vărsat talentul într-un ocean de comoditate.

Din explicitul sentiment al ratării. Putea fi al doilea Scifo pentru Anderlecht, a fost doar o promisiune stinsă în mediocritate. Dacă lipsa ambiției trebuie să poarte un nume acela ar trebui să fie Alin Stoica. În variantă flamandă, cum ar prefera el, Arjen Stoiken. Ori pe valonă, Alain Stoiko.

Trist spectacol oferă Alin Stoica. Vă dați seama ce-or fi gândit despre el, la fel despre noi, ziariștii belgieni. Ce exercițiu de inadecvare, de despuiere publică de caracter!

Dar mi-aș dori ca tactica „lor” cum zice domnul Soica despre naționala României, pe care o reneagă, să pedepsească și astăzi greșelile adversarilor. Ale belgienilor. Băiatul lui Tudorel e acoperit, indiferent de rezultat va zice „v-am spus eu”.