Publicat:
10.06
- Porți deschise la primul antrenament al României în Germania. Nu dăm gol cu Liechtenstein, dar măcar marcăm la imagine.
România număra încă buletine de vot când decola avionul care ducea naționala în Germania. Că aminteam de alegeri.
La scrutinul pentru Parlamentul european, după ce am trecut la scor de echipe formidabile ca Franța sau Germania, am depășit cu brio faza grupelor și ne pregătim cu încredere pentru fazele superioare ale competiției. Deci, se poate.
Cei pe care ni i-am permis
La fotbal deținem mai puține motive de mândrie, în special după cele două meciuri amicale (Bulgaria și Liechtenstein) din care naționala nu a avut nimic de învățat, iar noi, suporterii, ne-am încărcat cu sentimente bizare, oscilând între haz de necaz și dor de haiducie prin codrii patriei.
Mai nou aflăm că Bulgaria și Liechtenstein au fost adversarii pe care ni i-am permis, nu cei pe care i-am fi dorit. Ceea ce sună la fel de rău ca jocul naționalei.
Cum se câștigă respectul
Și de aceea Euro înseamnă pentru România un efort de orgoliu. Dincolo de rezultate, atitudinea pe care o vom arăta pe stadioanele din Munchen, Koln și Frankfurt constituie fundația felului în care vom fi tratați în viitor.
Respectul se câștigă și din rezultate, și din modul în care ai noștri se vor comporta pe timpul șederii în țara lui Beckenbauer.
Amintiri din trecutul (semi)glorios
La al doilea capitol, începutul este promițător. Primul antrenament din Germania al României din Germania este deschis pentru public și pentru presă. Faptul că doritorii îi vor putea vedea antrenându-se pe Drăgușin, Ianis și ceilalți nu ar trebui să constituie o știre.
Nu mai ales pentru cei tineri, care nu au avut prilejul să fie lăsați cu ochii-n soare de „băieți”, la propriu uneori. Opacitatea (lipsa de respect față de suporteri) era apărată cu ani în urmă de rezultate.
Nepăsarea
Cel puțin așa credeau tartorii naționalei de la acea vreme. Hagi, Dan Petrescu, Dorinel Munteanu. „Nea„ Puiu, „nea” Piți. Că presa aruncată în silenzio stampa nu putea să își facă treaba decât cu eforturi duble, conta prea puțin pentru dânșii.
Își închipuiau că ne plătesc cu dobândă niște polițe în contul criticilor. Problema cea mare rămânea totuși nepăsarea față de oamenii care veneau după ei și care ca să îi vadă și să îi susțină plăteau bilete de avion, cazări la hoteluri, bilete la meciuri.
Cu suporterii alături
Normalitatea nu merită aplauze, dar atunci când vine după decenii de glaciațiune trebuie salutată. Comunicatul FRF, care anunță porți deschise la primul antrenament de la Wurzburg, este o veste bună. O mână întinsă către mâna care odinoară era lăsată în aer.
Tricolorii pot fi mai buni la acest Campionat European având suporterii alături. Un dialog de pe poziții de parteneriat cu presa poate însemna alt punct marcat în acest exercițiu de imagine. De fapt, nu este un banal exercițiu de imagine.
O sărbătoare cu fotbal, bere și cârnați
Ca orice mare competiție sportivă contemporană, Euro 2024 nu va fi doar o întrecere a pustnicilor care se hrănesc după diete savante și se antrenează adoptând metodele astronauților americani.
Euro este o sărbătoare la care oamenii participă nu doar ca să se încarce cu tactica lui Spaletti ori a lui Edi Iordănescu. La Euro se joacă fotbal de calitate, se bea bere blondă și brună și se mănâncă cârnați bavarezi cu varză călită.
Nu avem prea multe argumente fotbalistice, suntem proprietarii celui mai puțin valoros lot dintre toate cele 24 de participante, selecționerul nostru are penultimul salariu, dar măcar arătăm că nu venim din peșteri, cu bâta pe umeri. E un punct de plecare.
