- Cristiano Ronaldo și-a anunțat retragerea din naționala Portugaliei după 23 de ani, 234 de selecții și 146 de goluri.
- CR7 nu a întâlnit însă niciodată România. Este doar al doilea fotbalist din Top 10 all-time realizat de revista FourFourTwo care nu s-a confruntat cu „tricolorii”. Celălalt este legendarul Alfredo Di Stefano.
- Vedeți în continuare cum s-a scris istoria cu ceilalți titani ai fotbalului în fața României.
Cristiano Ronaldo încheie una dintre cele mai impresionante cariere internaționale din istoria fotbalului fără să fi jucat vreodată împotriva României.
Cristiano Ronaldo nu a jucat niciodată împotriva României
La 41 de ani, superstarul portughez se retrage după 23 de ani în care a devenit cel mai selecționat fotbalist din istoria naționalelor, cu 234 de apariții, și cel mai bun marcator la nivel internațional, cu 146 de goluri.
A participat la șase ediții ale Campionatului Mondial și la tot atâtea turnee finale EURO. Este singurul jucător care a înscris la șase Mondiale consecutive și deține recordul de goluri marcate la Campionatul European, 14. În 2016, a câștigat trofeul continental cu Portugalia.
În cei 23 de ani în care a făcut parte din prima reprezentativă, Portugalia nu a întâlnit România nici în meciuri oficiale, nici în amicale.
Ultimul amical dintre cele două naționale fusese disputat pe 31 august 1989, la Setubal, și s-a încheiat 0-0.
Euro 2008, 2016 și 2024: Trei ocazii ratate
Nici participarea comună la turneele finale nu a creat ocazia unui duel. România și Portugalia au participat împreună la trei ediții ale Campionatului European în perioada lui Ronaldo, 2008, 2016 și 2024, însă nu s-au întâlnit niciodată.
Astfel, Ronaldo a devenit al doilea jucător din Top 10 al clasamentului FourFourTwo care nu a jucat niciodată împotriva „tricolorilor”, după legendarul Alfredo Di Stefano, care a reprezentat atât Argentina (1947) și Spania (1957-1961).
Ultimul duel România - Portugalia, înainte de debutul lui Cristiano Ronaldo
Ultima confruntare dintre România și Portugalia a avut loc pe 17 iunie 2000, la Campionatul European din Belgia și Olanda.
Partida disputată la Arnhem s-a încheiat cu victoria lusitanilor, 1-0, după un gol marcat de Costinha în minutul 90+4.
Cristiano Ronaldo avea să debuteze pentru naționala mare a Portugaliei abia în august 2003, într-un amical cu Kazahstan. Din acel moment, România nu a mai întâlnit Portugalia.
Pele, Maradona, Messi și alți cinci titani din Top 10 care s-au duelat cu România
Dacă Ronaldo și Di Stefano au rămas doar două mari dorințe neîmplinite pentru fanii din România, ceilalți opt titani din Top 10 mondial au lăsat urme adânci, oferind microbiștilor români amintiri pentru o viață întreagă:
- Lionel Messi: Cel mai recent dintre cei opt a fost argentinianul. În martie 2014, Messi a venit pe Arena Națională din București, unde a evoluat în amicalul de gală încheiat la egalitate, 0-0. A fost prima vizită a reprezentativei Argentinei în România.
- Pele: „Regele” a întâlnit România la Campionatul Mondial din Mexic, în 1970. Brazilia s-a impus cu 3-2, iar Pele a marcat de două ori, în minutele 19 și 67. Stere Adamache a fost titular în poarta României, dar a fost înlocuit în minutul 29 de Necula Răducanu, când Brazilia conducea deja cu 2-0.
- Diego Maradona: Unul dintre cele mai memorabile dueluri din istoria fotbalului românesc s-a petrecut la Mondialul din Italia, în 1990. Iosif Rotariu a primit misiunea de a-l marca pe Maradona, iar România a obținut un 1-1 cu Argentina, rezultat care a ajutat-o să se califice în optimile de finală.
- Johan Cruyff: Starul olandez a fost adversarul României într-un amical disputat la Amsterdam, pe 2 decembrie 1970. Olanda s-a impus cu 2-0, iar Cruyff a înscris ambele goluri, în minutele 31 și 57.
- Ronaldo Nazario: Cel supranumit „Il Fenomeno” a avut parte de un moment special în fața României. Pe 7 iunie 2011, la Sao Paulo, a jucat ultimele aproximativ 15 minute ale carierei sale la naționala Braziliei, într-un amical câștigat de sud-americani cu 1-0. A fost meciul organizat în onoarea sa, iar Ronaldo a intrat pe teren în minutul 30 și a evoluat până la pauză.
- Zinedine Zidane: Francezul a întâlnit România de trei ori. Primele două dueluri au fost în preliminariile EURO 1996: 0-0 la Saint-Etienne, în octombrie 1994, și 3-1 pentru Franța la București, în octombrie 1995, meci în care Zidane a marcat. La turneul final CE ’96, a fost titular în victoria Franței cu 1-0, decisă de golul lui Christophe Dugarry
- Franz Beckenbauer: Legendarul fundaș german a întâlnit România de două ori: în 1967, la București, când Germania de Vest a pierdut cu 0-1, prin golul lui Laszlo Gergely (83), și în 1970, la Stuttgart, când Alexandru Neagu (19) și Wolfgang Overath (33) au stabilit scorul de 1-1. Beckenbauer a fost titular în ambele partide.
- Marco van Basten: Atacantul olandez a întâlnit România într-un amical disputat la Amsterdam, pe 1 iunie 1988. Van Basten a intrat în minutul 61, iar Olanda s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de John Bosman și Wim Kieft.
Top 10 cei mai buni fotbaliști din istorie, potrivit FourFourTwo:
| Loc | Jucător | Epocă / Ani activi | Poziție | Repere carieră |
|---|---|---|---|---|
| 1 | Lionel Messi (Argentina) | 2004–Prezent | Atacant / Playmaker | Campion Mondial (2022), record de 8 Baloane de Aur |
| 2 | Diego Maradona (Argentina) | 1976–1997 | Mijlocaș ofensiv | A câștigat Cupa Mondială în 1986, autorul „Golului Secolului” |
| 3 | Pele (Brazilia) | 1956–1977 | Atacant | Singurul jucător cu 3 Cupe Mondiale (1958, 1962, 1970) |
| 4 | Cristiano Ronaldo (Portugalia) | 2002–Prezent | Atacant | Golgheterul absolut din istoria fotbalului, 5 Baloane de Aur |
| 5 | Johan Cruyff (Țările de Jos) | 1964–1984 | Atacant / Playmaker | Pionierul „Fotbalului Total”, de 3 ori câștigător al Balonului de Aur |
| 6 | Ronaldo Nazário - R9 (Brazilia) | 1993–2011 | Atacant | Dublu campion mondial (1994, 2002), prototipul atacantului perfect |
| 7 | Franz Beckenbauer (Germania) | 1964–1983 | Fundaș (Libero) | A reinventat poziția de libero; campion mondial ca jucător și antrenor |
| 8 | Zinedine Zidane (Franța) | 1989–2006 | Mijlocaș ofensiv | Campion Mondial (1998), renumit pentru eleganța și tehnica sa pură |
| 9 | Alfredo Di Stefano (Argentina / Spania) | 1945–1966 | Atacant | Legenda care a condus Real Madrid spre 5 Cupe ale Campionilor consecutive |
| 10 | Marco van Basten (Țările de Jos) | 1981–1995 | Atacant | De 3 ori câștigător al Balonului de Aur, campion Euro 1988, autorul unui voleu legendar în finală |