Publicat:
18.01.2026, ora 15:33
- Dacia a câștigat Raliul Dakar la doar a doua sa participare. O lovitură de imagine? Înainte de asta, o demonstrație de competență. O marcă din România a refuzat să se victimizeze.
Acum câteva zile, Mircea Badea spune că, la câte probleme are, se miră că România mai există ca țară.
Într-un anume sens, realizatorul Antenei 3 are dreptate. Nivelul de incompetență de la noi e imens. Problemele apar mereu.
Dar problemele fac parte din viață. Nu poți alege dacă ai probleme. Victimizarea e, însă, o alegere. Poți alege să nu te victimizezi. Asta a făcut Dacia, cei 8.000 de kilometri în deșertul Arabiei Saudite.
Reperul Dakar
Raliul Dakar s-a încheiat cu victoria celor de la Dacia. La doar a doua participare a sa în această competiție legendară, producătorul din România a câștigat competiția.
De-a lungul deceniilor, Dakar și-a schimbat forma, traseul, participanții. Dar a rămas un reper.
Sigur că piloții sunt străini, iar mașina, evident, nu e cea de serie. Însă organizarea, ambiția și investiția e a mărcii Dacia. E marca deținută de Renault, însă creată în România.
Cum a gândit Dacia prezența la Dakar
Dacia a trecut înaintea unor firme mari, în frunte cu Ford și Toyota.
Dar nu despre boomul de imagine e acest text, ci despre capacitatea cuiva din România de a fi competitiv pe baza unui produs creat în România.
Sună ca și cum acest lucru nu mai e posibil în ziua de azi, dar Dacia a demonstrat ceva. Așa cum și cifrele vânzărilor mașinilor Dacia pe piața europeană în 2025 arată că această firmă rămâne competitivă în duelul internațional.
Și Popovici e #1
Și acum comparația, care apare dintr-o întrebare: nu vi se pare că Dacia e precum David Popovici? Un sportiv care reușește nu doar să concureze cu cei mai mari din această lume mare, ci chiar să-i și bată.
Și nu doar atât, ci chiar să atingă recorduri mondiale, într-un exercițiu care e incongruent cu forma realității: în România bazinele sunt mai degrabă sursă de inhalat clor, după cum spune chiar Popovici, decât sprijin pentru un sportiv de a se antrena și dezvolta.
Alt paradox: știm să facem biciclete, dar nu avem unde să le utilizăm
Mai sunt domenii în care suntem competitivi. Păstrând legătura cu sportul, România continuă să fie al doilea cel mai mare producător de biciclete din Uniunea Europeană. Construim biciclete, nu și mergem pe ele fiindcă nu prea avem pe unde.
Bucureștiul are de 10 ori mai puține piste pentru bicicliști decât Amsterdam. Dar măcar ne pricepem să le fabricăm.
E cumva invers față de cazul Popovici. Nu avem bazine, dar avem unul dintre cei mai mari înotători ai lumii. Nu naturalizat, nu antrenat și pregătit în afara României, ci într-un bazin pe care probabil că americanii, chinezii și australienii nu l-ar omologa niciodată pentru sportivii lor.
Iar David e și el produsul unei echipe. Antrenorul, tatăl lui, cei cu care se antrenează. Nimic nu mai e în lumea de astăzi un „sport individual”. Nici producția de mașini, nici cea de biciclete, nici natația. Doar victimizarea e individuală.
