Dan Udrea Nemuritorul e preocupat de copiii noștri mai mult decât noi

• Mircea Lucescu a spus ceva mai important chiar și decât victoriile cu Kosovo și Lituania.

În fotbal, ca și în alte sfere ale societății, cel mai ușor și amar e să spui că ești condamnat. Că n-ai șanse. Cum scria pe pereții caselor din Turcia, în pline manifestații contra lui Erdogan: „Geografie, ce ai cu mine?”.

Da, e adevărat că geografia fotbalului n-a fost darnică, n-a fost binevoitoare cu noi. Dar spațiului nefavorabil îi poți opune timpul, asta dacă investești în timp.

În entuziasmul startului cu două victorii ale „naționalei”, în mirarea reîntoarcerii lui Mitriță la națională și a faptului că Ianis Hagi mai produce fotbal doar în echipamentul naționalei, a trecut nebăgată în seamă o declarație a lui Mircea Lucescu. Despre cum să investim în timp.

„Nu înțeleg politica UEFA”

Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Prima Sport, înaintea meciului cu Lituania. Neprovocată de întrebare, pentru că, sincer, era greu, dacă nu imposibil, să ne gândim în direcția respectivă. Suntem cu toți preocupați doar de prezent, de câștigurile imediate, de ce se face azi, mai puțin, spre deloc, de ceea ce va fi mâine, poimâine. Și, de aceea, nu dăm credit timpului.

A venit Mircea Lucescu și a spus așa: „E bine că stadionul va fi plin, e nevoie de entuziasm, dar eu sunt îngrijorat într-o privință și chiar nu înțeleg politica UEFA. De ce se joacă meciurile atât de târziu? Ne va fi greu să atragem copiii către fotbal, ca suporteri.

Dacă meciul începe la zece seara, cum să mai aduci copilul la meci? Ajungi mult după miezul nopții acasă. E păcat, pentru că ei reprezintă viitorul în privința fanilor, în ce direcție vrem să ne ducem?”.

Ce înseamnă pentru un școlar un meci pe stadion de la 21:45?

Asculți, reflectezi și îi dai dreptate.

România - Lituania s-a jucat luni, pe 9 septembrie, fix în ziua în care a început școala. Partida a început la 21:45, s-a terminat la 23:40.

A doua zi erau ore, care încep majoritar la 8:00 și trebuie să te trezești măcar la 6:30-7:00. Un copil care a fost pe stadion, a ajuns acasă, cel mai devreme la 00:30-01:00. E un program rezonabil pentru un școlar?

Lucescu e preocupat și deschide o temă pe care nimeni altcineva n-a pus-o în dezbatere. Un om care merge pe 80 de ani gândește pe termen de decenii. Lucescu se gândește la viitor, nu doar la prezent.

Lucescu cere atenție la lucrurile de durată, la generații, la cum va fi susținut acest sport de către cei cărora noi azi le punem o barieră importantă în a ajunge la stadion.

De fotbal, te îndrăgostești pe stadion, nu la televizor

Da, meciul se poate vedea și la televizor, însă ceea ce spune Lucescu e mult mai profund. Un copil care merge pe stadion are o șansă mare să se îndrăgostească iremediabil de acest sport.

E un farmec aparte să te duci în tribune, să fi fascinat de terenul verde (nu chiar atât de verde cel de luni seara), de atmosfera din tribune, de joc, de fotbaliști, de răspunsurile pe care ți le dă părintele când încep întrebările fără sfârșit: de ce? de ce? de ce?

E atât de frumoasă o astfel de experiență, încât nu poate fi comparată cu postura de acasă. Ecranul televizorului e prea mic pentru o lume atât de complexă.

Drepturile TV au dus toate meciurile la ore târzii

Lucescu e preocupat. Și e foarte bine că este. Întrebarea esențială e dacă și noi suntem preocupați de viitorul copiilor noștri, de viitorul fotbalului, de cine vor fi cei care vor popula tribunele în deceniile următoare.

Senzația e că nu suntem. Sau că suntem într-o măsură mult prea mică. Orele târzii la care derby-urile din Liga 1 sau meciurile de Champions League se desfășoară au explicația milioanelor de euro care se plătesc de către televiziuni, care, la rândul lor, caută să-și acopere investițiile și să producă profit. Și cum altfel dacă nu stabilind ore de start în prime-time. Care, de multe ori, înseamnă debutul unui meci dincolo de ora 21:30.

Am apelat la copii când ni s-au închis porțile. Ei pot apela la noi?

Ceea ce spune Lucescu nu e un lux. Timpul nu e un lux. El decide până la urmă, el se poate opune geografiei nefavorabile.

Cel mai prețios lucru din palmaresul și istoria unui club sunt suporterii. Au existat și vor mai exista echipe care au câștigat titluri și trofee fără să aibă un bazin mare de suporteri, însă niciodată nu a fost și nici nu va fi vreun club care să fie considerat uriaș și să nu aibă în spate o mare masă de fani.

Vă mai aduceți aminte toamna anului trecut? La meciul cu Andorra? România a fost nevoită să interzică prezența adulților în tribune, pentru anumite scandări și incidente. Și atunci s-a apelat la copii. Care au venit într-un număr record, aproape 25.000. Când a fost nevoie de ei, puștii au răspuns prezent, e drept, într-un efort major de organizare.

Serviciul ar trebui să mai apară și în sens invers. Și să fie meciuri, pe timp de zi sau la ore rezonabile, la care un copil să aibă acces fără a fi nevoit să numere câte ore de somn mai are până se trezește să ajungă la școală sau să calculeze în ce minut trebuie să plece din tribună pentru a ajunge la gura de metrou, să prindă ultimul tren spre casă.

Dacă noi nu aveam meciurile de după-amiază?

Concluzia e una singură. Un om trecut prin viață și prin fotbal, și ce viață și ce carieră a avut, ne propune ceva. Și ne arată care e drumul pe care trebuie să mergem. Nu are putere de decizie, dar are o idee.

Pe care, spre binele fotbalului și al nostru, al celor care consumăm și trăim în această industrie, ar fi bine să nu o ignorăm. Ci să o tratăm ca și cum ar fi preocuparea pe care o avem pentru a ne întreține pasiunea numită fotbal.

Dacă am elimina din viața noastră de microbiști deja formați „cuplajele”, meciurile de dimineață sau cele de după-amiază, cu ce am rămâne?

Probabil că puțini dintre noi ajungeam pe stadion dacă părinții noștri se gândeau doar la profit și la bani, așa cum ne gândim noi astăzi.