Pancu, sub presiune la CFR  Antrenorul face dezvăluiri din interior:   „M-am consumat foarte mult.  Să batem pe toată lumea nu reflectă realitatea” +56 foto
Daniel Pancu

Pancu, sub presiune la CFR Antrenorul face dezvăluiri din interior: „M-am consumat foarte mult. Să batem pe toată lumea nu reflectă realitatea”

• Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre presiunea resimțită la clubul din Gruia, mai ales după eliminarea suferită din Cupa României.
• CFR a fost învinsă, miercuri, de U Craiova, scor 1-3 (după prelungiri), și a ratat unul dintre obiectivele din acest sezon.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Daniel Pancu a preluat-o pe CFR Cluj în luna noiembrie a anului trecut, moment în care clubul din Gruia era aproape de locurile de retrogradare.

Totuși, ardelenii și-au revenit și au obținut 10 victorii consecutive în Liga 1. Astfel, CFR a obținut calificarea în play-off, unde va lupta pentru titlu cu U Craiova, Rapid, Dinamo, U Cluj și FC Argeș.

Scandal în Italia     FOTO.  Au profitat de accidentarea unui adversar și au marcat, iar   golul a fost validat
Citește și
Scandal în Italia FOTO. Au profitat de accidentarea unui adversar și au marcat, iar golul a fost validat
Citește mai mult
Scandal în Italia  FOTO. Au profitat de accidentarea unui adversar și au marcat, iar  golul a fost validat

Daniel Pancu: „De când sunt aici, m-am consumat foarte mult”

În ciuda perioadei foarte bune prin care trece echipa sa, Daniel Pancu a declarat că simte o presiune mare din partea clubului, care își dorește să câștige fiecare partidă.

„Eu trebuie să mă adaptez la un club care vrea victorii. Această presiune de până acum a fost una artificială.

Mie îmi place foarte mult presiunea. De când sunt aici, m-am consumat foarte mult. Toată lumea vrea să fim o echipă invincibilă. Suntem a 4-a sau a 5-a echipă a campionatului pe hârtie.

Presiunea asta de a câștiga tot nu e reală. Iubesc presiunea, dar să batem pe toată lumea nu reflectă realitatea, mai ales la ce s-a întâmplat în acest sezon”, a declarat Daniel Pancu, conform digisport.ro.

Întrebat dacă presiunea vine din partea lui Iuliu Mureșan, președintele clubului, antrenorul CFR-ului a precizat: „Presiunea vine de la toată lumea”.

FOTO. U Craiova - CFR Cluj 3-1, în Cupa României

U Craiova - CFR FOTO Raed Krishan GOLAZO (6).jpg
U Craiova - CFR FOTO Raed Krishan GOLAZO (6).jpg

Galerie foto (56 imagini)

U Craiova - CFR Cluj. FOTO Raed Krishan GOLAZO (1).jpg U Craiova - CFR Cluj. FOTO Raed Krishan GOLAZO (2).jpg U Craiova - CFR Cluj. FOTO Raed Krishan GOLAZO (3).jpg U Craiova - CFR Cluj. FOTO Raed Krishan GOLAZO (4).jpg U Craiova - CFR Cluj. FOTO Raed Krishan GOLAZO (5).jpg
+56 Foto
labels.photo-gallery

Daniel Pancu: „Îmi place să dezvolt tinerii”

„Cred că mă cunoașteți bine. Îmi place să dezvolt tinerii, să aibă liniștea financiară, să aibă o bază de pregătire. Eu trebuie să mă adaptez pe profilul clubului. Nu acesta e profilul meu.

Vreau o echipă plină de atitudine, super-ofensivă, cu mulți jucători tineri. CFR nu a făcut niciodată asta (n.r. - să crească jucători tineri)”, a adăugat Daniel Pancu.

Se prelungește automat (n.r. - contractul) dacă vom merge în cupele europene. Se prelungește automat pe doi ani. Daniel Pancu, antrenor CFR Cluj

În ultima etapă a sezonului regulat, CFR Cluj o va întâlni pe Dinamo, pe teren propriu. Meciul va avea loc luni, de la ora 20:00, și va fi transmis liveTEXT pe GOLAZO.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Clasamentul în Liga 1

LocEchipaMeciuriPuncte
1U Craiova⤴️2959
2Rapid ⤴️2955
3Dinamo⤴️2952
4U Cluj⤴️2951
5CFR Cluj⤴️2950
6FC Argeș⤴️2949
7FCSB⤵️2946
8FC Botoșani⤵️2942
9UTA Arad⤵️2942
10Oțelul Galați⤵️2941
11Farul⤵️2937
12Petrolul⤵️2929
13Csikszereda⤵️2929
14Unirea Slobozia⤵️2924
15Hermannstadt⤵️2920
16Metaloglobus⤵️2911
⤴️Calificate în play-off / ⤵️ Vor juca în play-out

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz. „Rămânem în probe”
Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz. „Rămânem în probe”
Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz. „Rămânem în probe”
Știri ultima oră
16:24
„Dacă îl civilizez un pic, îl fac antrenor bun!” Valeriu Iftime spune că nu-l dă afară pe Croitoru, dar că vrea să-i aducă un șef portughez
„Dacă îl civilizez un pic, îl fac antrenor bun!” Valeriu Iftime spune că nu-l dă afară pe Croitoru, dar că vrea să-i aducă un șef portughez
15:38
Dan Udrea Statul amputează și comemorările!
Dan Udrea Statul amputează și comemorările!
16:09
Cât valorează Armstrong Suma pentru care Dinamo ar fi dispusă să-l cedeze: „Nu ai cum să refuzi”
Cât valorează Armstrong Suma pentru care Dinamo ar fi dispusă să-l cedeze: „Nu ai cum să refuzi”
15:18
Cordea pleacă de la CFR Cluj! Lovitură pentru Șumudică: „Am dat undă verde”. Unde merge jucătorul și ce sumă încasează ardelenii
Cordea pleacă de la CFR Cluj! Lovitură pentru Șumudică: „Am dat undă verde”. Unde merge jucătorul și ce sumă încasează ardelenii
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

EXCLUSIV I Palatul din Piața Lahovari, paradoxal primul bloc de locuințe sociale din București, construit pentru bogați. Cum a fost ridicat fabulosul castel al înstăriților
B365
00:00